In ultima decadă accessul la informaţie, in societatea noastră, s-a democratizat progresiv.La acest fenomen a contribuit răspândirea accesului la internet şi capacitatea tuturor utilizatorilor de a fi în acelaşi timp consumatori şi producători de conţinut de informaţie.In zilele noastre pentru orice căutare pe care o accesăm pe Google apar imediat sute de link-uri şi referinţe riscând ca imediat să ne pierdem în entropia reţelei.
Informaţia este o Lume care astăzi populează computerele noastre, stik-urile,şi pe care noi toţi o cuantificăm în MB şi GB, ea fiind cea care umple memoriile dispozitivelor noastre electronice.
Cu toate acestea, în ultimii ani, am constatat faptul că societatea de informatie, în sensul de acces la informaţie, nu are o corespondenţă directă cu creşterea economică, cu incluziunea în piaţa muncii şi nici cu creşterea productivităţii.
Informaţia in sine nu pare a fi un factor determinant pentru creşterea economică. In opinia noastră informaţia, pentru a fi un factor de dezvoltare, trebuie sa fie integrată în cadrulul valoric, sub formă de cunoaştere.
A învăţa, nu este altceva decât transformarea informaţiei în cunoştere. Cu alte cuvinte a învăţa, în opinia noastră, reprezintă transformarea informaţiei în informaţie care ne permite să luăm o decizie şi , drept urmare, să acţionăm asupra realităţii.. (Kegan, 2009).
Aceasta este o idee cunoscută în epistemologia lui Piaget, în care individul işi construieşte cunoaşterea sa prin intermediul experienţei şi a acţiunii pe care o desfaşoară.
Rezumând : învăţăm făcând. (Piaget, 1959).
Dacă am fi curajoşi şi am trage consecinţe practice din acastă afirmaţie a noastră, suntem obligaţi să gândim că agregarea informaţiei doar pentru ea însaşi nu generează conoaştere. Pentru a genera cunoaştere este obligatoriu necesar sa generăm contexte de experimentare. Nu putem cădea în naivitatea potrivit căreia simplul acces la informaţie şi elogierea societăţii informatice reprezintă un factor suficient pentru dezvoltare. Pentru a genera cunoaştere este nevoie în mod obligatoriu de testări, de o logică de laborator unde ipoteza se întîlneşte cu experienţa ce validează sau neagă premisele ipotetice.
In acest sens trebuie să gândim că procesul de învăţare pe tot parcursul vieţii, în particular pentru adulţi, trebuie să se bazeze pe platforme în care practica, testările şi munca de laborator pot fi practicate. In acest context formarea la locul de munca căştigă o relevanţă specială (Tsang, 1997). Includerea individului în contextul de muncă, adică într-un cadru de valori, permite ca informaţia să se transforme mai rapid în cunoaştere şi să fie integrată în procesul de creare de valori, creând astfel un impact mai direct al procesului de învăţare asupra sectorului economic. (Descy & Tessaring, 2004).
Din cele sus menţionate putem trage concluzia că, în opinia noastră, programele de formare pentru adulţi ce sunt decuplate de societătile economice si de diverse cadre valorice, riscă sa fie puţin eficiente, să aibă un scăzut impact economic, indiferent de faptul că acest proces contribuie , in mod generic, la democratizarea accesului la informatie.
In consecinţă ar fi bine ca în procesul de definire a politicilor/programelor de invatare pe tot timpul vietii să se facă o distincţie clară între proiectele ce vizează producţia de învaţare integrate în cadre valorice şi proiectele ce vizează democratizarea accesului la informaţie.
Din pacate, experienţa portugheză recentă a relevat faptul că proiectele de democratizare a accesului la informaţie sau cel de simplă validare a competenţelor au avut in impact scăzut la nivelul productivitaţii, a creerii de valori şi în consecintă la nivelul creşterii economice şi a creerii de locuri de munca.
Să ne întoarcem la tema noastră de bază. Invaţarea, ca proces de transformare a informaţiei în cunoaştere. Modelul tradiţional al şcolii pentru elevi pleacă de la primcipiul conform căruia adulţii sunt responsabili pentru procesul de educare, sunt cei ce deţin cunostiinţele elevii fiind doar receptorii pasivi de informaţie iar integrarea procesului de informare intr-un cadru valoric economic nu este un element prioritar.
Scoala pentru adulţi, ar trebui să plece de la principiul conform căruia beneficiarii procesului de formare sunt elemente active în construcţia procesului de cunoaştere, şi din acest motiv şcoala pentru adulţi trebuie, contrar şcolii pentru elevi, să se bazeze pe comunitaţile practice,în care impărtăşirea cunostiinţelor intre parţi să fie o prioritate în detrimentul modelului expozitiv în care profesorul îşi asumă rolul central. Cu alte cuvinte şcoala pentru adulţi trebuie să se asemene mai mult cu un forum deschis de dezbateri, de comparare de practici şi decizii şi să semene mai puţin cu o clasă de scoală pentru elevi în care un profesor emite informaţii unui grup aliniat de elevi. (Brookfield, 1986).
Din acest moriv se pare că marea provocare a procesului de învaţare pe tot parcursul vieţii şi crearea unei şcoli în care tonele de megabiţi de informaţie care ne bombardează zilnic trebuie să se transforme într-un dialog între părţi, într-un proces de cunoaştere care să aducă plusvaloare acţiunilor noastre şi în consecinţă să ne permită o dezvoltare economică sustenabilă.
0 comentarii