Odată cu anul 2000 şi cu începerea negocierilor de aderare, politica de mediu se dezvoltă conform strategiei elaborate de Comisia Europeană pentru ţările candidate în cadrul Agendei 2000. Astfel, pentru a alinia politicile naţionale de mediu la standardele şi obiectivele politicii comunitare, ţările candidate trebuie să identifice arii prioritare de acţiune, să stabilească obiective cheie ce trebuie realizate până la data aderării şi să stabilească termene de adoptare, transpunere şi implementare a acquisului de mediu. Priorităţile identificate de către Comisie pentru ţările candidate se referă la poluarea aerului, poluarea apei şi gestionarea deşeurilor.
 
In anul 2002, Comisia Europeană elaborează un document special pentru a ajuta România şi Bulgaria în eforturile lor de aderare la UE în 2007 şi pentru a suplimenta asistenţa financiară acordată – respectiv „Foaia de parcurs pentru România şi Bulgaria”. Foia de parcurs pentru România este centrată pe aspectele administrative şi juridice, pe reforma economică şi pe adoptarea unor capitole ale acquis-ului comunitar ce au la bază „Raportul anual asupra progreselor înregistrate de România pentru aderarea la Uniunea Europeană – 2002 ”.
 
Aspectele de mediu menţionate în Foaia de parcurs au în vedere dezvoltarea capacităţilor de implementare a legislaţiei de mediu adoptate, precum şi coordonarea inter-ministerială în problemele de mediu, în scopul promovării dezvoltării durabile şi transformării politicii de mediu în politică transversală. În acest sens, sunt subliniate obiective pe termen mediu şi lung ce răspund unor probleme specifice.
 
Astfel, pe termen scurt, principalele probleme identificate sunt:
 
〜   realizarea unui evaluări generale pentru identificarea nevoilor existente;
〜   dezvoltarea de planuri de implementare completate de strategii de finanţare;
〜   îmbunătăţirea capacităţii administrative de implementare a acquis-ului, prin creşterea şi formarea personalului corespunzător, la nivel central, regional şi local;28
〜   pregătirea legislaţiei de mediu prin consultarea părţilor interesate şi evaluarea amănunţită a costurilor de implementare;
〜   adoptarea legislaţiei orizontale pentru evaluarea impactului asupra mediului şi accesul la informaţie;
〜   întărirea structurilor şi mecanismelor implicate în implementarea aspectelor de mediu în cadrul altor politici sectoriale.
 
Pe termen lung, aspectele avute în vedere se referă la continuarea transpunerii legislaţiei comunitare, implementarea celei deja adoptate şi la întărirea structurilor administrative necesare implementării complete a acquis-ului de mediu.
 
Aceste recomandări sunt analizate detaliat în Raportul asupra progreselor înregistrate în pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană în perioada septembrie 2002 – iunie 2003, care cuprinde evaluarea progresului făcut în direcţiarealizării lor în anul imediat următor.
 
Baza legislativă a politicii de mediu în România o constituie, în principal, implementarea acquis-ului de mediu, adică a legislaţiei orizontale şi sectoriale care reglementează politica de mediu a Uniunii Europene. Acquis-ul sectorial de mediu este structurat pe următoarele domenii:calitatea aerului, gestionarea deşeurilor, calitatea apei, protecţia naturii, controlul poluării industriale şi managementul riscului, substanţe chimice şi organisme modificate genetic, poluarea sonoră, protecţia civilă şi siguranţa nucleară. Un aspect particular al transpunerii legislaţiei sectoriale îl reprezintă solicitarea, de către România, a 11 perioade de tranziţie, cu durate între 3 şi15 ani şi necesare ca urmare a evaluării costurilor ridicate pe care le presupune, după cum urmează: o perioadă de tranziţie în domeniul calităţii aerului, referitoare la gestionarea deşeurilor, privind calitatea apei şi în domeniul poluării industriale şi al managementului riscului.29
 
Uniunea Europeana a dobândit treptat statutul de prim autor în materie de  politica a mediului, la nivel national, regional, cât si în relatiile internationale. Au fost adoptate masuri în toate domeniile interesând mediul. Circa 70% din angajamentele facute la scara europeana în 1992 sunt realizate. Progresele se vad mult mai greu în statele membre.
 
Uniunea Europeana s-a orientat catre dezvoltarea durabila, drumul este însa lung si dificil. Politica în domeniul mediului nu are sanse fara sprijinul sincer al întregii populatii. Experienta îndreptateste ideea ca politica în domeniul mediului se va Iovi si în viitor cu conflictul de interese dintre ecologie si unele sectoare economice. Perspectiva este cea a unui optimism prudent si moderat . Se dezvolta progresiv un drept comunitar al mediului – în prezent peste 200 directive si regulamente ce privesc: protectia apelor, calitatea aerului, protectia florei si faunei, zgomotul si eliminarea deseurilor. Actul Unic European atribuie în mod explicit Comunitatii Europene competente în domeniul politicii mediului – baza juridica formala de reglementari asupra mediului.
 
Extinderea Uniunii Europene vizeaza in principal principiul dezvoltarii durabile si nivel înalt de protectie a mediului. Mediul trebuie sa fie integrat în definirea si punerea în aplicare a tuturor politicilor economice si sociale ale Uniunii Europene, inclusiv comert, industrie, energie, agricultura, transport si turism.
Accentul pus de UE pe protecţia mediului nu este un moft, ci este rezultatul conştientizării gravelor pericole care pândesc omenirea dacă ignorăm o realitate tristă, aceea că ecosistemul global este finit şi că oferă o anumită capacitate de dezvoltare a subsistemului economic, dar care pare a-şi fi atins limitele. Din aceasta cauza Curtea Europeana de Justitie a condamnat frecvent tarile UE pentru nerespectarea legislatiei comunitare de mediu sau pentru esecul inregistrat in aplicarea acesteia. Printre tarile condamnate s-au numarat Germania, Portugalia, Marea Britanie, Italia, Spania si Grecia. Autoritatile elene au fost nevoite sa plateasca amenzi zilnice de cate 20.000 de euro pentru depozitele ilegale de gunoaie din Creta. Alte tari au primit avertismente de la Comisia Europeana cu privire la practicile folosite in cazul deseurilor de ambalaje.
 
〜  In majoritatea tarilor UE exista interdictia de a depozita ambalajele in gropile de gunoi, iar consumatorii sunt penalizati pentru necolectarea selectiva a deseurilor.
〜  In Austria, deseurile sunt „interceptate” chiar pe drumul lor catre groapa de gunoi de catre o retea de firme specializate care repara zeci de mii de articole, mai ales electrocasnice si produse vestimentare. Acestea sunt puse ulterior in vanzare, cu preturi reduse.
〜  In Marea Britanie, reciclatorii au inceput sa foloseasca tehnologii ultrasofisticate (cu raze infrarosii) pentru sortarea deseurilor de ambalaje in cadrul hipermarketurilor. Acestea scaneaza si sorteaza sticla, plasticul si aluminiul. Tot in Anglia se pune problema spalarii, a reciclarii si a refolosirii scutecelor absorbante pentru copii.
〜  Belgia atinge cea mai mare rata de reciclare pentru sticla, iar locuitorii acestei tari participa in numar mare la programele de reciclare a deseurilor.
〜  Tarile care au aderat la UE in 2004 aveau in 2005 o rata foarte scazuta de reciclare a deseurilor de ambalaje, cu exceptia Cehiei, care reusea sa recicleze 15%. Conform Eurostat, Cipru si Lituania reciclau zero la suta din deseurile produse, iar Letonia, Malta, Ungaria si Polonia – cate 1%. Pentru aceste tari, depozitarea deseurilor la gropile de gunoi era o practica frecventa. Directiva 94/62/EC privind ambalajele si deseurile din ambalaje se va aplica insa integral si in aceste state, dupa 2012, cand31 incep sa expire multe dintre termenele de conformare negociate.
〜  Un raport al ministrului polonez al mediului a artatat ca aceasta tara trebuie sa investeasca circa o jumatate de miliard de euro pentru a-si atinge tintele de colectare si de reciclare negociate cu UE.
〜  Franta a luat in discutie posibilitatea de a interzice, din 2010, punerea pe piata a pungilor care nu sunt confectionate din plastic biodegradabil.
〜  Ungaria a introdus o taxa ecologica pentru ambalaje.
〜  In Germania, fiecare cetatean sorteaza si colecteaza anual 80 de kilograme de ambalaje in lazile galbene ori in recipientele pentru hartie si sticla. Oficiul Federal German pentru Statistica a anuntat colectarea a 1,5 kilograme de deseuri pe saptamana si cetatean.
〜  Irlanda si-a propus o dublare a infrastructurii de reciclare a deseurilor de ambalaje. Autoritatile din aceasta tara iau in calcul introducerea unor taxe atat pentru fiecare pachet de guma de mestecat comercializat, cat si pentru ambalajele de fast-food si chitantele de ATM. Sumele colectate ar urma sa fie utilizate pentru indepartarea mizeriei provocate pe strazi de catre utilizatorii acestor produse.
〜  In Elvetia, asociatia reciclatorilor de PET a dezvoltat impreuna cu Endoxon (companie specializata in harti din satelit) un program care permite gasirea, prin intermediul internetului, a celui mai apropiat punct public sau privat de colectare a deseurilor PET.
〜  In Romania, instrumentele politicii de mediu s-au diversificat în ultimii ani. Agenţii economici şi administraţia locală au devenit conştienţi de necesitatea planificării în domeniul managementului de mediu, mulţi dintre aceştia făcând demersuri pentru certificarea unor sisteme de management de mediu recunoscute internaţional. Observăm o creştere a abilităţii în ceea ce priveşte capacitatea de elaborare a proiectelor de mediu iar capacitatea agenţilor economici şi a administraţiei locale de a identifica şi accesa fonduri necesare îmbunătăţirii performanţei de mediu a inceput sa creasca. Insa nu este sufficient. Romania risca sa aiba probleme cu normele europene de mediu si sa plateasca amenzi de sute de mii de euro pe zi daca tintele de valorificare a deseurilor de ambalaje nu vor fi respectate. Chiar daca legea romana consfinteste principiul UE „poluatorul plateste”, respectarea tintelor ramane o mare provocare pentru Guvern, din cauza inexistentei unui sistem national de recuperare a deseurilor si a cresterii numarului de importatori de produse ambalate, extrem de dificil de monitorizat. Proiectele locale de valorificare a deseurilor de ambalaje sunt putine si firave, iar obligatiile de mediu care ne revin, in calitate de tara a UE, se sprijina pe saracii care aduna fier, PET-uri si hartie din tomberoane sau din gropile de gunoi, sustin reciclatorii.
 
Directivele UE privitoare la ambalaje si la deseurile din ambalaje au fost transpuse in legislatia nationala prin HG 621/2005. Potrivit acestei hotarari, pana la finele anului 2008 trebuia reciclata o cantitate de minimum 60% din deseurile de hartie si carton si minimum 50% din deseurile metalice. Tintele cresc apoi accelerat pana la 31 decembrie 2013, cand Romania este obligata sa recicleze minimum 55% din greutatea totala a materialelor continute in deseurile de ambalaje.
Atingerea acestor obiective nationale le revine producatorilor si importatorilor care introduc pe piata marfuri ambalate si/sau ambalaje. Prin lege, acestia pot opta, in vederea satisfacerii obiectivelor nationale.
           
Deşeurile reprezintă un domeniu care necesită din ce în ce mai multă atenţie, în condiţiile în care acestea ajung să se reproducă, să se înmulţească cu o viteză ameţitoare, mai repede chiar decât populaţia planetei. În plus, acestea au o durată de viaţă mult superioară unei generaţii umane, presupunând un timp îndelungat de descompunere. Problema deşeurilor este una relativ nouă, societatea începând să se confrunte mai puternic cu acest fenomen începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, când puternica industrializare, ce a permis dezvoltarea puternică a societăţii, a început să consume din ce în ce mai mult, să risipească din ce în ce mai mult şi să „îngroaşe” munţii de gunoaie.
 
Având în vedere impactul extrem de negativ pe care îl au deşeurile atât asupra mediului, cât şi asupra sănătăţii oamenilor, implementarea şi adaptarea continuă a unor strategii şi politici în acest domeniu, este mai mult decât o activitate oportună, nevoile fiind pe deplin justificate.
România este departe de a se alinia ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeana în ceea ce priveşte oferirea unui serviciu public de colectare selectivă, deşi la nivel legislativ managementul deşeurilor este reglementat de 116 acte legislative (legi, hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă ale guvernului) ce transpun aquis-ul comunitar.
Spre deosebire de alte ţări, în ţara noastră, colectarea selectivă a deşeurilor nu este considerată un serviciu public ci doar o componentă opţională a sistemului de salubrizare.
 
În comparaţie cu alte ţări Central şi Est Europene, România ocupă opoziţie de mijloc din punct de  vedere al raportului deşeuri de producţie/deşeuri de consum. O poziţie mai buna ocupă Slovenia, Cehia, Lituania, Polonia şi Ungaria, în timp ce Estonia şi Bulgaria au o poziţie mai puţin bună decât a României.
 
Comparaţia cu ţările UE indică faptul că, în România, asemeneaţărilor Central şi Est Europene, raportul producţie/consum este de câteva ori mai mare decât în ţările UE.
 
Este de menţionat că, în ţările cu „economie post-industrială”, aşa cum sunt ţările membre ale Uniunii Europene, raportul producţie/consum este foarte scăzut (0.95-3.5). Aceasta se datorează atât faptului ca aceste ţări folosesc tehnologii de producţie „curate” (inclusiv reciclarea internă), cât şi diferenţei în structura industriei. Majoritatea ramurilor industriei grele din ţările Europei de Vest au fost închise în ultimele decenii, iar importul de materii prime şi energie practicat de aceste ţări evită generarea unor mari cantităţi de deşeuri.
Pe măsură ce societatea europeana s-a dezvoltat, aceasta a început să producă din ce în ce mai multe deşeuri. În fiecare an în Uniunea Europeană sunt generate aproximativ 3 miliarde de tone de deşeuri, dintre care 90 de milioane de tone sunt extrem de periculoase. Acest lucru înseamnă ca fiecare bărbat, femeie sau copil din U.E. produce aproximativ 6 tone de deşeuri pe an, conform statisticilor Eurostat. Astfel, devine clar faptul că tratarea şi eliminarea acestor deşeuri, fără a pune în pericol mediul înconjurător devine o mare problemă.
 
Între anii 1990 şi anii 1995 cantitatea de deşeuri produsă în U.E. a crescut cu 10%, conform OECD. Marea majoritate a lucrurilor care sunt aruncate la gunoi sunt fie incinerate fie îngropate în pământ (67%). Din nefericire ambele metode influenţează în mod negativ mediul înconjurător. Îngroparea deşeurilor nu doar consumă mai mult spaţiu şi teren valoros, ci poluează de asemenea aerul, apa şi solul prin eliminarea de dioxid de carbon şi metan în atmosferă şi substanţe chimice în pământ şi apele subterane.
Până în anul 2020, conform estimărilor OECD, cantitatea de deşeuri produse este posibil să crească cu pană la 45% faţă de anul 1995. Al Şaselea Program de Acţiune pentru Mediu al U.E. identifică prevenirea şi managementul deşeurilor ca fiind una dintre cele 4 priorităţi de top. U.E. are în vedere reducerea semnificativă a cantităţii de deşeuri generate prin noi iniţiative de prevenire a producerii de deşeuri, o mai buna utilizare a resurselor, şi încurajarea trecerii la modele de consum aflate în conformitate cu conceptul de dezvoltare durabilă.

Colectarea selectivă a deşeurilor la nivelul Uniunii Europene
 
Colectarea separată la sursă a deşeurilor municipale şi industriale reprezintă o obligaţie pentru fiecare stat membru, dar este dusă la îndeplinire printr-o varietate de forme şi cu rezultate distribuite pe o scară foarte largă, după cum se poate observa şi în tabelul următor.
 
Sisteme de colectare selectivă a deşeurilor municipale în state membre UE
 
Ţara
Extinderea colectării selective
Sistemul de colectare dominant
Observaţii
Austria
scară naţională
containere stradale pentru hârtie, metal şi sticlă
masele plastice: se colectează doar masele plastice reciclabile, celelalte materiale plastice sunt incinerate cu recuperare energetică
Belgia
scară naţională
containere stradale cu excepţia sticlei
sticla: se colectează după 2 culori
Danemarca
scară naţională
reglementări ale comunităţilor locale
sticla: se colectează pe culori în câteva municipalităţi
Finlanda
cu precădere în regiunile urbane
aducere voluntară
cutiile de băuturi se colectează separat în containere galbene
containere stradale pentru sticlă
Franţa
tinde către scară naţională
reglementări ale comunităţilor locale
sticla: predomină colectarea pe culori masele plastice: recipiente de băuturi
metal: cutii metalice de băuturi
Germania
scară naţională
containere stradale
sticlă: colectare separată pe 3 culori
mase plastice, metal, materiale compozite colectate împreună în containere galbene
Irlanda
tinde către scară naţională
aducere voluntară
sticla şi cutiile de aluminiu sunt colectate separat
se extinde colectarea de alte fluxuri (plastic, hârtie)
Italia
regiunea de nord
reglementări ale comunităţilor locale
sticla, hârtia, masele plastice şi aluminiul sunt colectate separat
Luxemburg
scară naţională
aducere voluntară
hârtie: centre de colectare
sticle de plastic, cutii de aluminiu şi cutii de carton sunt colectate în pungi albastre sau containere
Portugalia
tinde către scară naţională
aducere voluntară şi în unele zone containere stradale
sticla colectată în containere verzi
hârtia împreună cu cutiile de carton colectată în containere albastre
masele plastice şi metale colectate în containere galbene
Spania
tinde către scară naţională
aducere voluntară şi în unele zone containere stradale
sticla colectată în containere verzi
hârtia împreună cu cutiile de carton colectată în containere albastre
masele plastice şi metale colectate în containere galbene
Olanda
scară naţională
aducere voluntară
sticla: colectată pe culori în zone speciale
hârtia: sistem voluntar de aducere
masele plastice şi metalele: colectate împreună
Marea Britanie
tinde către scară naţională
aducere voluntară şi containere stradale
sticla colectată pe culori