Termenul biodiversitate descrie întreaga gamă a variabilitatii organismelor vii în cadrul unui complex ecologic. Biodiversitatea cuprinde diversitatea ecosistemului şi diversitatea genetica a unei specii din acest ecosistem. Biodiversitatea se împarte în:
- Biodiversitatea vegetala;
- Biodiversitatea animala.
Biodiversitatea – o problema globala
Cresterea populatiei, eroziunea solului, defrisarile, amenajarea litoralului pe distante mari, ploile acide, poluarea,toate se coreleaza si cu disparitia de specii de plante si animale. Milioane de specii de plante si animale, microorganisme, rezultatul adaptarii si evolutiei timp de 3,5 miliarde de ani. Comunitatile biologice, dezvoltate in milioane de ani, au început sa fie distruse de activitatile oamenilor. Un numar mare de specii sufera un declin rapid, unele fiind aproape de punctul de unde începe extinctia lor, ca rezultat al vânarii excesive, distrugerii habitatelor, atacului salbatic al pradatorilor sau competitorilor introdusi de catre om.
In ultimii 30 de ani din cele aproximativ 35.000 de specii de plante superioare, s-au cercetat peste 30.000 specii a caror potential biologic si genetic a fost exploatat. Este necesara si menajarea intacta a ecosistemelor care joaca un rol cardinal in mentinerea conditiilor care furnizeaza perpetuarea speciilor si a vietii pe Terra. Daca nu sunt dezechilibre, ecosistemele aduc contributii la: mentinerea debitului de apa in bazinele râurilor si fluviilor, actioneazā ca tampon la inundatii, purifica aerul urban de poluanti, asigura existenta populatiilor de pasari si insecte care faciliteaza moderarea numarului de daunatori ai agriculturii.
Daca dispar unele specii cheie se blocheaza si prestarea unor functii de importanta vitala. Uneori prin dezechilibre create se poate stimula si aparitia unor epizotii epifitotii cu mare violenta, fapt ce degradeaza unele specii sau soiuri de cultura. Aceasta situatie determina necesitatea realizarii unei rezolvari costisitoare de introducere a genelor la plantele gazda fata de daunatori si paraziti, similar cu unele procese petrecute candva pe cale naturala. Aceste functii de reglare influenteaza si la nivel global circuitul unor elemente pe Terra (de ex.Carbonul, Sodiul, Fosforul etc.) sunt de importanta vitala pentru toate speciile inclusiv omul.
Acestea sunt reglementarile de ecosisteme in acord cu ipoteza Gaia conform careia totalitatea organismelor pe Terra schimba intr-un anumit sens conditia existentiala pentru a forma un mediu optim de viata. Asadar, asocierea vegetativa si animala presteaza niste functii de reglare esentiale.
Astfel actuala diminuare a biodiversitatii reprezinta un motiv de o mare ingrijorare. Pe langa disparitia de specii mai exista si alte pierderi care retin atentia. Asa pot disparea subspecii, varietati, populatii unice, iar o astfel de micsorare a variatiilor genetice de la o specie este considerata o pierdere din punct de vedere biologic, deoarece epuizeaza treptat fondul necesar pentru evolutia si diversitatea ulterioara.
Conservarea diversitatii biologice nu studiaza doar specii si habitate, ci si eficacitatea unor masuri active de protectie. Conservationistii includ în studiile lor si aspecte sociale, economice, politice si etice. Conservationistii nu lucreaza numai în plan stiintific, ci si în plan politic si educational, implicând oficialitatile locale, guvernamentale si comunitatile locale în planurile de protectie.
Astazi (în plin Deceniu ONU pentru combaterea saraciei: 1997-2006), circa 1,3 miliarde de oameni traiesc într-o saracie absoluta, 40 de milioane mor anual de boli cauzate de foame, despaduririle au un ritm mediu anual de circa 2%, urbanizarea a reunit deja 50% din populatia Terrei, iar 5-14% dintre speciile diverselor grupe de organisme sunt puternic amenintate etc. Problema apei devine una globala. Unii specialisti sunt de parere ca „Omenirea va muri de sete înainte sa moara de foame”. Afirmatia se bazeaza pe faptul ca, în deceniul trecut, peste 1 miliard de oameni nu aveau acces la apa potabila, iar circa 10 milioane mureau anual din cauza bolilor generate de lipsa acesteia.
În aceste conditii este necesara folosirea oricaror modalitati care ar fi în masura sa asigure conservarea biodiversitatii în ansamblul ei ori a unor specii puternic amenintate cu disparitia, pentru ca noi nu putem prevedea care specie este cheie într-un ecosistem.
Multa vreme, naturalistii au luat în considerare acele specii care erau rare, ori prezentau o valoare biogeografica deosebita, chiar si una sentimentala. Asa s-au declarat „monumente ale naturii”, asa s-au constituit rezervatiile stiintifice si naturale si, tot asa, s-au elaborat primele „liste rosii” sau „carti rosii” si s-a nascut sozologia – stiinta a conservarii biodiversitatii.
Pe plan mondial, la ora actuala sunt stabilite urmatoarele categorii sozologice de specii, alaturi de liste ale speciilor vegetale si animale care necesita o protectie stricta:
- specii disparute;
- specii în mare pericol;
- specii amenintate;
- specii vulnerabile;
- specii rare;
- specii potential amenintate;
- specii ale caror statut nu este înca elucidat;
- specii fara interes pentru lista rosie;
- specii sau taxoni neevaluati.
Pe plan mondial exista 10 categorii de arii protejate (conform clasificarii facute de Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii – IUCN): rezervatii stiintifice sau rezervatii integrate, parcuri nationale, monumente ale naturii, rezervatii de conservare a naturii, peisaje marine sau terestre protejate, rezervatii de resurse naturale, regiuni biologice naturale si rezervatii antropologice, regiuni naturale amenajate petru utilizari multiple, rezervatii ale biosferei. La aceste zece categorii IUCN a mai admis o categorie speciala numita RAMSAR sau zone umede de importanta internationala (mlastini, paduri de mangrove, delte etc.). De la noi din tara, în aceasta categorie este inclusa doar Delta Dunarii.
Resurse naturale
Resursele naturale reprezintă totalitatea zăcămintelor de minerale și de minereuri, a terenurilor cultivabile, a pădurilor și apelor de care dispune o anumită țară. Resursele naturale sunt substanțe care apar în mod natural dar care sunt considerate valoroase în forma lor relativ nemodificată. O materie este considerată o resursă naturală atunci când activitățile primare asociate cu aceasta sunt extragerea și purificarea, ele fiind opuse creației. Mineritul, extragerea petrolului, pescuitul și silvicultura sunt în general considerate industrii ale resurselor naturale, în timp ce agricultura nu.
Valorificarea resurselor
Resursele naturale sunt considerate capital natural ce poate fi convertit în materii prime pentru procesele capitalului infrastructural. Ele includ sol, lemn, petrol, minerale și alte bunuri luate mai mult sau mai puțin așa cum erau în natură. Resursele naturale ale unei țări determină deseori bogăția sa și statutul său în sistemul economic mondial, prin determinarea influenței sale politice. Statele dezvoltate sunt acelea care sunt mai puțin dependente de resursele naturale pentru bogăție, datorită bazei pe care o au în capitalul infrastructural pentru producție.
În ultimii ani, epuizarea capitalului natural şi încercările de a se trece la dezvoltarea raţională au fost principalele probleme ale agenţiilor de dezvoltare. Epuizarea capitalului natural este un motiv de îngrijorare în special pentru zona din regiunile cu păduri ecuatoriale, care păstrează cea mai mare parte a biodiversităţii naturale a Pământului – capital natural genetic de neînlocuit. Conservarea resurselor naturale este cea mai importanta problemă a Capitalismului Natural, protecţiei mediului, a mişcării pentru ecologie şi pentru partidele verzi. Unii consideră această epuizare ca pe o sursă majoră de nelinişte socială şi conflicte în ţările în curs de dezvoltare.
Dezvoltarea durabilă şi resursele naturale
Rădăcinile conceptului de dezvoltare durabilă îşi au originea în promovarea utilizării durabile a resurselor naturale. Regimurile juridice care vizează conservarea resurselor marine, viaţa sălbatică, protejarea habitatelor, protejarea moştenirii culturale şi naturale, protecţia zonei antarctice etc. au ca obiectiv protejarea resurselor mediului global şi indică o acceptare largă la nivel internaţional a utilizării durabile a resurselor naturale.
Definiţiile utilizării durabile sunt variate, dar acestea înglobează conceptul de echitate între generaţii.
În Convenţia privind Biodiversitatea se precizeză că “utilizarea durabilă constă în utilizarea componentelor diversităţii biologice într-o manieră şi cu o viteză care să nu conducă la declinul pe termen lung al resurselor biologice, menţinând în consecinţă potenţialul acestora de a îndeplini necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor prezente şi viitoare.”
Dezvoltarea durabilă pune în discuţie, spre soluţionare, probleme comune tuturor ţărilor, însă, datorită căilor de dezvoltare diferite ale statelor lumii, ţărilor industrializate li se solicită să suporte o parte mai mare a greutăţilor imediate. Într-una dintre cele mai controversate prevederi ale Declaraţiei de la Rio, Principiul 7, ţările dezvoltate recunosc explicit principala lor responsabilitate pentru prezenta degradare a mediului şi pentru remediarea mediului, preocupare care se reflectă şi în multe acorduri internaţionale pentru protecţia mediului.
Multe dintre principiile, îndatoririle şi obligaţiile prezentate anterior sunt axate pe controlul poluării mediului.
Esenţiale pentru realizarea dezvoltării durabile sunt problemele privind utilizarea durabilă a resurselor naturale.
Dezvoltarea durabilă subînţelege şi faptul că industria,ca cea a mineritului, trebuie să utilizeze resursele cu grijă. Mineritul nu trebuie să pună în pericol sistemele de suport natural al vieţii – aerul, apa, solul, flora şi fauna. Resursele minerale pot genera bunăstare substanţială, dar sunt epuizabile şi neregenerabile.
Pentru o dezvoltare substanţială, aceste resurse trebuie folosite astfel ca bunăstarea pe care o generează să poată substitui eficient resursele minerale epuizabile.
Aceasta este desigur important în cazul ţărilor care depind de resursele minerale pentru dezvoltarea lor economică.
Concluzii
Problema mediului inconjurator devine din ce in ce mai alarmanta atragand atentia oamenilor. Pentru protejarea planetei va trebui ca protectia si conservarea biodiversitatii si a resurselor naturale sa devina o politica prioritara pentru toate domeniile de activitate umana. Din pacate,este stiut faptul caci conservarea si protectia biodiversitatii implica costuri ridicate si limiteaza dezvoltarea economica.
Cu toate acestea studiul internaţional susţine ideea că anticipand necesitatea pentru noi arii protejate si crearea lor rapida va fi mai puţin costisitoare decat daca se asteapta pana cand impactul schimbarilor climatice va fi semnificativ.
De asemenea un alt ajutor important in protejarea mediului o reprezinta numarul din ce in ce mai mare a organizatiilor ce lupta pentru planeta.
