Ø „capacitatea omului de a fi receptiv la influente educative si de a realiza, pe aceasta cale, acumulari progresive concretizate în diferite structuri de personalitate.”
Ø „ansamblul posibilitatilor de a influenta cu mijloace educative formarea personalitatii fiecarui individ uman, în limitele psihogenetice ale speciei noastre si a particularitatilor înnascute care confera fiecaruia individualitatea sa genetica.”
Ø „capacitatea insului uman de a fi educat, de a se lasa supus actiunii educationale, de a beneficia de ea, în forma dezvoltarii sale fizice, psihice, comportamentale.”
Dupa ce am dat aceste definitii, retinem faptul ca indiferent de multitudinea modalitatilor de definire, educabilitatea reprezinta o însusire specifica fiintei umane. În acest sens Kant sustinea, ca singur omul este educabil, pentru ca poarta în el posibilitatea de a fi altul decât este. El este perfectibil si perfectibilitatea este conditia educatiei.
Progresele înregistrate în domeniul cercetarilor biologice si psihologice pe la jumatatea secolului trecut au determinat majoritatea psihopedagogilor sa-si concentreze atentia asupra factorilor care contribuie la formarea si dezvoltarea fiintei umane, la devenirea ei din stadiul de fiinta biologica, în cel de fiinta sociala:
Ø ereditatea,
Ø mediul,
Ø educatia
Deosebirea dintre specialisti a constat în acceptarea sau accentuarea unui anumit factor sau al altuia.
Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri aparente, cu reînnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiunii contradictiilor ce se constituie mereu între capacitatile pe care le are la un moment dat individul si cerintele din ce în ce mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat în devenirea sa.
Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni. Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia.
Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura biologica, ereditara si psihosociala. Toate aceste influente exercitate asupra personalitatii umane pot fi grupate prin raportare la trei notiuni de baza: ereditatea, mediul si educatia.
TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA : ESENŢA, MECANISME, LIMITE
Pe terenul educabilitatii fiintei umane s-au confruntat diferite pozitii de gândire pedagogica, având drept criteriu de departajare accentuarea pâna la absolutizare a rolului unui factor în detrimentul altuia în formarea personalitatii omului.
În functie de orientarea lor, au aparut :
Ø teoriile ereditariste
Ø teoriile ambientaliste
Contradictiile fundamentale dintre ereditarist si ambientalism au determinat specialistii sa adopte o a treia orientare :
Ø teoria dublei determinari
Teoriile ereditariste ( ineiste)
Aceste teorii sustin rolul fundamental al ereditatii în devenirea fiintei umane, avându-si originile în cercetarile biologilor. În viziunea lor ereditatea determina orice evolutie a omului. Ion Dumitru si Dorel Ungureanu considera ca principala limita a acestei teorii este desconsiderarea factorilor de mediu si educatie în devenirea fiintei umane.
Conceptiile ereditariste au inspirat teoriile extremiste care afirmau superioritatea unor rase fata de altele.
Conceptul ,,ereditate” provine de la cuvântul latin ,,heres”- mostenitor. Ereditatea poate fi definita ca însusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului ( A.Cosmovici, L. Iacob, 1999).
De remarcat în acest context este ca identitatea genetica este practic imposibila între antecesori si descendenti. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic fiecare individ este diferit, unic si irepetabil în raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau viitor, probabilitatea unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.
Unicitatea biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei umane. Ea îsi pune amprenta asupra întregii deveniri umane, nu într-un mod independent ci în corelatie cu factorii externi, de mediu si educatie.
Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de elemente de ordin biologic si psihofunctional. ,,Purtatorii” materiali ai informatiei ereditare sunt genele din cromozomii nucleelor celulare. Structura biochimica a acestora este cea care explica infinita diversitate umana. Totalitatea genelor constituie programul genetic sau potentialul ereditar. Fiecare specie si individ din cadrul speciei poseda propriul sau program genetic. Din punct de vedere psihologic, cantitatea de informatie stocata într-o celula constituie mesajul genetic care, în forma sa latenta, prealabila actiunii factorilor de mediu, este cunoscuta sub denumirea de genotip. Din interactiunea genotipului cu mediul înconjurator apare fenotipul, ca o sinteza a ceea ce este ereditar si influentele mediului.
Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara se manifesta la om pe doua planuri: unul în determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar fi structura anatomofiziologica a organismului, pozitia bipeda, etc., iar celalalt în determinarea unor particularitati individuale cum ar fi caracteristicile anatomofiziologice ( culoarea pielii, a ochilor, a pielii, etc. ), amprentele digitale, grupa sanguina, etc.
Zestrea ereditara constituie o premisa necesara pentru dezvoltarea psihica. Ea nu produce direct aptitudinile si atitudinile, capacitatile si interesele, caracterul si conceptia despre lume a individului. Fructificarea potentialitatilor ereditare este mijlocita de mediu si de modalitatile de organizare a activitatii celui care se dezvolta. Astfel, în fazele de început ale dezvoltarii, actiunea factorilor ereditari este mai pregnanta si efectele ei mai usor vizibile. La vârste mai târzii, influenta lor devine mai putin evidenta, ea contopindu-se cu experienta deja achizitionata.
În relatie cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt considerati premise necesare, dar nu si suficiente pentru dezvoltarea acestora si pentru formarea însusirilor lor.
Teoriile ambientaliste
Spre deosebire de ereditaristi, reprezentantii acestor teorii afisau o încredere absoluta în puterea si valoarea factorilor socio-educationali :
Ø mediul,
Ø educatia.
Ei neaga rolul ereditatii. Desi s-au situat la poli opusi, reprezentantii teoriilor ambientaliste, la fel ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat în sustinerea ideilor lor din rezultatele unor cercetari apartinând domeniului biologiei:
Ø teza transformista a lui Jean Baptiste Lamarck, ce sustinea ca în evolutia vietuitoarelor, mediul detine rolul fundamental.
Ø teoria ereditatii dobândite : achizitiile obtinute prin experienta de catre membrii unei specii s-ar fixa în memoria genetica si ar fi transmise apoi de la ascendenti la descendenti.
Mediul, ca factor al dezvoltarii psihice, este si mai profund implicat în devenirea psihica umana, oferind materialul de constructie.
În sens larg, mediul cuprinde ansamblul elementelor naturale, sociale, culturale ce ne înconjoara si cu care omul este în interactiune permanenta, pe tot parcursul vietii sale. Factorii de mediu actioneaza în anumite contexte sau cadre sociale – grupurile familiale, de joc, de învatatura – care constituie si ele tot atâtea medii. Influenta factorilor de mediu se exercita nu numai asupra constituirii psihicului în ontogeneza, dar si asupra proceselor fizice – osificarea, dentitia, greutatea – prin conditiile alimentare, igienice si de protectie pe care le ofera.
Se distinge existenta a doua planuri majore în care factorii de mediu actioneaza asupra individului: planul factorilor natural-geografici ( sau mediul fizic ) si planul factorilor de ordin social ( sau mediul social ). În rândul factorilor natural-geografici includem relieful, clima, temperatura, de fapt totalitatea conditiilor bioclimatice în care traieste omul, iar în factorii de ordin social includem, alaturi de educatie, familia, grupul de prieteni, contextul cultural al existentei individului si sistemul relatiilor sociale în general.
Actiunea mediului fizic este mereu corelata cu cea a mediului social care directioneaza valorificarea posibilitatilor oferite de mediul fizic si modifica actiunea acestuia în concordanta cu nevoile organismului.
Din punctul de vedere al tipului de influente exercitate din partea factorilor de mediu distingem influente ale mediului proximal ( persoane si situatii cotidiene ) si influente ale mediului distal ( mass-media, Internetul ). Factorii de mediu nu trebuie redusi însa la nivelul realitatiilor fizice, fiind necesara luarea în calcul a semnificatiei acordate de catre subiectul uman acestora, stiut fiind faptul ca omul nu reactioneaza la evenimente, ci la modul în care acesta semnifica si interpreteaza evenimentele.
Accentul se pune astfel nu pe simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu, ci pe masura si modul de interactiune al individului cu acestia, în sensul ca un factor de mediu prezent dar indiferent subiectului cu care vine în contact, este inert din perspectiva dezvoltarii acestuia. Altfel spus, conditia dezvoltarii este ca factorii de mediu sa actioneze asupra individului, iar acesta sa reactioneze prin intermediul unei activitati proprii specifice. Actiunea factorilor de mediu, la fel ca si cea a ereditatii, este una de factura aleatorie, probabilistica, putând fi în egala masura o sansa a dezvoltarii sau un blocaj al acesteia.
Limitele celor doua tipuri de teorii : ambientaliste si ereditariste, constau deci, în absolutizarea rolului unui anumit grup de factori în formarea si dezvoltarea personalitatii umane, negându-i pe ceilalti.
Teoria dublei determinari
Cu intentia de a depasi caracterul nestiintific si unilateral al celor doua orientari mentionate, unii cercetatori au adoptat o pozitie de mijloc. Ei recunosteau interactiunea celor trei factori : ereditate, mediu, educatie în procesul formarii fiintei umane.
Pentru a evidentia ponderea relativa a celor doi factori, ereditatea si mediul în dezvoltarea psihica, s-au întreprins o serie întreaga de cercetari care au pornit de la situatia unui mediu constant si a unor conditii ereditare variabile (gemeni dizigoti în conditii asemanatoare de mediu), a doua, inversa primei, un mediu variabil si o ereditate relativ identica (gemeni monozigoti crescuti în medii diferite) si, în fine, constatarile rezultate din observarea asa-zisilor copii ,,salbatici” care de la nastere au crescut în afara societatii umane. Dintre multiplele cercetari întreprinse asupra gemenilor le mentionam pe cele ale psihologului francez R. Zazzo.
Concluzia la care a ajuns este aceea ca deosebirile dintre ei se atenueaza o data cu trecerea de la functii simple, procese psihice elementare, la functii complexe, procese psihice superioare. ,,Cu cât o functie psihica este mai complexa, cu atât mai putin depinde de ereditate.” ( 1960 )
Încercarea de a exprima sub forma de proportie ponderea celor doi factori nu poate fi considerata concludenta din cauza variabilitatii existente, atât în interiorul celor doi factori, cât si în relatiile dintre ei.
Concomitent cu recunoasterea influentei mediului asupra omului trebuie sa admitem si reciproca sa, aceea ca omul influenteaza si transforma mediul. Omul nu este, deci, un produs pasiv al mediului, el este un subiect activ care, transformând mediul se transforma pe sine însusi.
Mediul devine sursa a dezvoltarii psihice prin faptul ca ofera individului circumstante si conditii concrete de viata, obiecte , informatii si modele de conduita, susceptibile a fi percepute si învatate; de asemenea el ofera prilejuri de comunicare si schimburi afective între individ si cei care îl înconjoara. Mediul poate actiona ca o bariera sau ca un factor care favorizeaza, faciliteaza, avantajeaza dezvoltarea psihica. Dar nici mediul nu influenteaza direct dezvoltarea psihica. Relationarea constructiei biologice ereditare a organismului infantil nou-nascut cu datele de constructie furnizate de mediu se face printr-un operator special, educatia.
Cercetarile viitoare din stiintele despre om vor aduce noi clarificari asupra personalitatii umane.
FACTORII DEVENIRII FIINŢEI UMANE
Educatorul este destul de des tentat sa „reconstruiasca” educabilul care îi este încredintat. Astfel el nu tine cont de trecutul celui pe care îl educa. Este însa un punct de vedere gresit. si cercetatorul H. Atlan scria ” Nu exista tabula rasa în educatie. Noi începem întotdeauna prin a pleca de la ceva.”
Acest ceva este un individ marcat prin determinarile individuale sau socioculturale trecute sau prezente.
Ereditatea o premiza a dezvoltarii psihoindividuale
Ereditatea este caracteristica biologica a fiintelor ce desemneaza complexul de predispozitii care se transmit de la ascendenti la descendenti prin intermediul mecanismelor genetice.
Fiecare om este purtatorul, atât al trasaturilor generale ale speciei umane : pozitia bipeda, structura anatomo-fiziologica, tipuri de reflexe, cât si a caracterelor ereditare care îi sunt transmise pe linie directa de la proprii sai ascendenti : culoarea pielii, ochilor, conformatia fetei, anumite particularitati ale grupei sanguine etc.
Ereditatea generala si cea particulara alcatuiesc substratul material al ereditatii. Preocuparea cercetatorilor care au avut ca obiect de analiza factorii devenirii fiintei umane, s-a centrat pe stabilirea semnificatiei si ponderii mostenirii ereditare în formarea personalitatii. Întrebarea pe care si-au pus-o a fost daca ereditatea poate fi socotita un factor cu rol determinat în acest sens sau dimpotriva.
În concluzie, putem spune ca, ereditatea nu reda în mod necesar tipurile de comportament, ci numai predispozitii.
Mediul, cadru de existenta si dezvoltare psihoindividuala :
Mediul este ansamblul conditiilor naturale, materiale si sociale ce alcatuiesc cadrul de existenta al omului si care îi ofera acestuia o diversitate de posibilitati de dezvoltare psihoindividuala.
Din acest punct de vedere ne intereseaza în principal :
Øcare este structura mediului;
Øce componente structurale ale mediului au o influenta mai mare asupra personalitatii umane;
Øcum actioneaza mediul asupra devenirii fiintei umane.
Structura mediului se prezinta astfel : în functie de momentul de referinta din viata omului, înainte de nasterea sa sau dupa, vorbim de influente ale mediului intern si de influente ale mediului extern.
În faza prenatala, asupra copilului se exercita anumite influente interne determinate de ambianta intrauterina. Aceasta influenta nu este atât de importanta, dar nici nu poate fi neglijata.
Totalitatea influentelor externe care se exercita asupra omului de-a lungul întregii sale perioade postnatale, reprezinta mediul extern, în cadrul caruia se opereaza o distinctie între influentele mediului fizic sau primar si influentele mediului social sau secundar.
Mediul fizic-este cadrul natural în care omul îsi desfasoara viata si cuprinde ansamblul conditiilor bioclimatice (relief, clima, flora, fauna), ce îi influenteaza dezvoltarea si maturizarea biologica ( înaltime, culoarea pielii), precum si modul de a trai (meserii, vestimentatie, alimentatie specifica).
Influentele sale asupra dezvoltarii psihice a omului sunt apreciate de specialisti ca nerelevante. Mediul fizic nu actioneaza si nu influenteaza direct dezvoltarea psihica a omului.
Mediul social-omul este supus si determinarilor de ordin social care au un impact mult mai puternic asupra dezvoltarii sale psihoindividuale.
Din punct de vedere al devenirii fiintei umane, definim mediul social ca fiind ansamblul influentelor ce decurg din interactiunea omului cu totalitatea conditiilor economice, politice si culturale, care îsi impun amprenta asupra dezvoltarii psihice.
Influentele exercitate de mediul social asupra omului sunt :
Ødirecte, prin:
·schemele de conduita oferite de ceilalti membrii ai colectivitatii careia îi apartine. Omul aplica aceste reguli pe parcursul vietii.
·limbaj, ca mijloc de comunicare si transmitere a capitalului de cultura si a întregii cunoasteri acumulate prin experienta grupului.
Ø indirecte, prin:
·membrii ai familiei care joaca rolul de factor mediu între acesta si realitatea sociala si care ei însisi, sunt influentati în comportamentul lor de cultura grupului caruia îi apartin.
Comportamentul omului reflecta cultura sociala care se însereaza la nivelul gândirii si actiunilor sale si prin aceasta, se asigura totodata transmisia ei de la o generatie la alta. Dupa H. Hannoun, cultura sociala ca produs al mediului social, concretizata în anumite structuri ale personalitatii are patru componente :
Ø Componenta tehnologica, Fiecare grup social se caracterizeaza printr-o tehnica si tehnologie la care toti indivizii se adapteaza. Omul european al sec. Al XIX-lea era adaptat la masina cu aburi, cel al sec. Al XX-lea la tehnologia fondata pe informatica, iar cel de mâine se va adapta unui mediu unde ordinatoarele vor fi baza comunicarii între grupuri.
Ø Componenta rituala, Nivelul habitus-ului social impune comportamente specifice educabililor. Membrii sai respecta un anumit ritual, iar daca persoana se abate, va fi marginalizata în grup.Ex..: ritualurile initiatice ca botezul, circumcizia, ritualurile de politete etc.
Ø Componenta mitica, Miturile sunt moduri comune de a gândi mai mult sau mai putin stereotip si caracteristice grupului.
Ø Componenta limbajului, Limba ca mijloc de comunicare între membrii grupului este caracteristica asemanarii lor si le da sentimentul apartenentei la un anumit mediu social.
Mediul social actioneaza asupra dezvoltarii psihoindividuale a omului prin grupul social care determina o obisnuinta comuna.. Caracteristica principala a mediului social este diversitatea, neuniformitatea. În functie de impactul si continutul lor, precum si de gradul lor de organizare, influentele mediului social sunt :
Ø organizate,
Ø spontane.
Influentele cu specific organizat, institutionalizat din mediul social sunt exercitate de familie si scoala, dar si de diverse institutii socio-culturale, mass-media etc.
Mediul social exercita însa, si influente spontane, neintentionat educative , ce rezulta din activitatile cotidiene, din întregul mediu de viata al copilului : civilizatia urbana, viata satului, grupurile de vârsta, cercul de prieteni etc.
Educatia, factor determinant al dezvoltarii psihoindividuale a fiintei umane
Educatia este factorul hotarâtor al dezvoltarii psihoindividuale a persoanei. Ea sistematizeaza si organizeaza influentele mediului. Are o functie sociala, fiind intermediarul între om si conditiile de mediu.
Copilul dobândeste prin educatie norme, valori, modele care se manifesta apoi ca optiuni personale, în comportamentul sau.
Formarea si dezvoltarea personalitatii umane este deci, un proces orientat, organizat si constientizat prin educatie. În acest sens, E. Surdu arata ca :
„Educatia depisteaza dispozitiile ereditare, le diferentiaza, le modifica, le grabeste functionarea, le suplimenteaza forta, facând din ele calitati”. Totodata, „influentele mediului, neorganizate, sunt directionate de educatie, oferindu-le omului în forma pedagogica, pentru a le face durabile si consecvente.„
Educatia si provocarile lumii contemporane
Se afirma pe buna dreptate, ca unul dintre elementele definitorii ale societatii contemporane este schimbarea. Noul mileniu în care pasim a mostenit însa multe probleme sociale, economice si politice, care, desi au marcat în mare masura ultima jumatate de secol, sunt departe de a-si fi gasit solutiile. Dintre aceste probleme mentionam: terorismul international, rasismul, cresterea numarului saracilor, a analfabetilor si a somerilor, etc.
Analfabeti nu sunt doar cei ce nu stiu sa scrie si sa citeasca, ci si cei care au deficiente în cunostintele de baza, vorbindu-se de analfabetismul functional, iar mai nou si de cel computerial.
Educatia cauta sa contribuie la ameliorarea acestor probleme prin actiuni specifice de preventie. Datorita esuarii în a gasi solutii putem spune ca educatia se afla în situatie de criza. Prin criza se întelege decalajul dintre rezultatele învatamâmtului si asteptarile societatii. Dintre solutiile specifice si generale gasite enumeram:
Ø inovatii în conceperea si desfasurarea proceselor educative;
Ø introducerea noilor tipuri de educatie în programele scolare/formare;
Ø întarirea legaturilor dintre actiunile scolare si cele extracurriculare;
Ø formarea initiala si continua a cadrelor didactice/a formatorilor;
Ø conlucrarea dintre cadre didactice/formatori, elevi, parinti si responsabili de la nivel local;
Ø organizarea de schimburi de informatii între statele europene;
Ø regândirea procesului de educatie în vederea integrarii cu succes a tinerilor în viata profesionala si sociala.
Noile educatii
Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor noi tipuri de educatie dintre care mentionam:
Ø educatia permanenta sau educatia adultilor
Ø educatia pentru democratie si drepturile omului
Ø educatia pentru pace
Ø educatia ecologica sau educatia relativa la mediu
Ø educatia pentru sanatate
Ø educatia interculturala
Ø educatia pentru timpul liber
Ø educatia pentru comunicare si mass-media
Ø educatia pentru schimbare si dezvoltare
Ø educatia pentru o noua ordine economica internationala
Ø educatia economica si casnica moderna
Continuturile, finalitatile si obiectivele noilor educatii propun un demers prin care educatia încearca sa raspunda exigentelor lumii contemporane si sa produca o schimbare a actului educativ în favoarea educatiei bazata pe învatare inovatoare, societala si adaptabila.
CONCLUZII
Ø Pe cale genetica sunt transmise un complex de predispozitii sau potentialitati, si nu trasaturile antecesorilor.
Ø Diversitatea psihica a subiectilor umani nu este rezultatul exclusiv al factorilor ereditari, ci si al factorilor de mediu.
Ø Determinatiile ereditare se pot exprima la diferite momente de vârsta sau pot ramâne în stare latenta pe tot parcursul vietii individului, în absenta unor factori activizatori.
Ø Unele aspecte ale vietii psihice sunt puternic determinate ereditar ( temperament, aptitudini, emotivitate ), iar altele mai putin ( caracter, vointa, atitudini ).
Ø Ereditatea umana, spre deosebire de cea animala, confera cea mai mica încarcatura de comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul mic îsi pierde specificitatea daca în copilarie este asistat de membrii altei specii, el ,,animalizandu-se” în ciuda ereditatii sale de tip uman. Astfel, specia umana are cea mai lunga copilarie deoarece animalului îi este dat prin instincte tot ceea ce trebuie sa stie pentru a supravietui, pe când omul trebuie sa învete majoritatea lucrurilor necesare asigurarii supravietuirii.
Ø Factorul genetic este o premisa naturala a dezvoltarii, cu actiune probabilistica, oferind fie o ereditate normala ce trebuie valorificata, fie o ereditate tarata, ce poate fi compensata în diferite grade.
Astazi, putini psihologi ar fi dispusi sa afirme fara echivoc ca dezvoltarea s-ar datora exclusiv unuia sau altuia dintre factorii enumerati mai sus, este evident ca atât ereditatea, cât si mediul si educatia contribuie la devenirea umana. Însa, în trecut, oamenii nu erau atât de ponderati în afirmatii.
Ereditatea si mediul, într-o interactiune si unitate perfecta, promoveaza necontenit dezvoltarea omului, dar nu la modul spontan, ci într-o structura cu functie noua, constienta, un factor nou în formarea omului – educatia.
Din aceasta perspectiva putem afirma ca educatia controleaza si organizeaza influentele mediului asupra individului, adaptându-le la particularitatile de vârsta si individuale ale acestuia. Astfel spus, educatia face legatura si mediaza intre potentialitatea de dezvoltare, propusa de ereditate si oferta de posibilitati ale mediului.
Educatia armonizeaza interactiunea ereditate-mediu si creeaza un climat favorabil actualizarii potentialitatilor genetice, fapt pentru care putem spune ca educatia este o activitate umana specializata în dezvoltare.
Fara a nega importanta factorilor ereditari si de mediu, suntem totusi îndreptatiti sa afirmam ca educatia, care include un sistem complex de actiuni si influente de natura formativa si informativa, are un rol major în dezvoltarea psihica si în formarea personalitatii umane. Mediul, asemenea educatiei, influenteaza individul între limitele stricte pe care le traseaza ereditatea. Cu toate acestea, parafrazându-l pe H. Pieron, am putea spune despre copil, ca în absenta actiunii factorului ,,educatie”, acesta ar ramâne un simplu candidat la umanitate.
Izvorul dezvoltarii psihice îl constituie, dupa cum se stie, contradictiile interne care apar ca urmare a solicitarilor externe. Crearea mijloacelor necesare pentru depasirea si rezolvarea acestor contradictii revine, în primul rând, educatiei. Pe de o parte, educatia ofera continuturile ce urmeaza sa fie asimilate, pe de alta parte ea se preocupa de modul în care sa fie asimilate, de formarea capacitatilor omului de a nu se lasa derutat de obstacole sau de influente nefavorabile si de a fi receptiv la influentele pozitive ale mediului. Rolul conducator al educatiei rezulta si din interventia acesteia în ameliorarea conditiilor de mediu, în crearea unui climat educational favorabil, cu valente educative puternice asupra formarii personalitatii umane.
Sintetizând, putem afirma cu certitudine ca dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii complexe ereditate-mediu-educatie. Educatia este o forma organizata, sistematica si continua de formare a personalitatii umane, educatia optimizând, în masura posibilitatilor, relatia ereditate-mediu.
Educatiei îi revine rolul conducator în formarea si dezvoltarea personalitatii, deoarece organizeaza într-o maniera optima influentele factorilor de mediu si, în acelasi timp, depisteaza predispozitiile ereditare, le diferentiaza si le grabeste intrarea în functiune suplimentandu-le forta. Educatia creeaza premisele interne favorabile actiunii prielnice anumitor factori externi, formarea personalitatii fiind atât efect al actiunii educative, cât si premisa pentru derularea acesteia.
