Alexandru Papiu-Ilarian, s-a nascut la data de 27 septembrie 1827, la Bezded, judeţul Sălaj- decedat la data de 23 octombrie 1877 in Sibiu.
A fost un cărturar, politician, revoluţionar paşoptist ardelean, istoric, filolog, membru titular al Academiei Române din 16 septembrie 1868.
Originea. Studiile
Alexandru a fost fiul preotului român greco-catolic Ioan Pop. A mai avut încă 3 surori: Carolina, Ana şi Neli.
Tatăl său a decis să se întoarcă în anul 1832 în satul Budiul de Câmpie (astăzi, Papiu Ilarian) din judeţul Mureş, de unde era originar.
Aici va face Alexandru studiile primare, după care în toamna anului 1838, se înscrie la Gimnaziul catolic din Târgu-Mureş, aflat în acea perioadă în clădirea cunoscută astăzi sub numele de Casa pe Arcuri şi unde funcţionează Liceul „Unirea”.
În 1843, se îndreaptă spre Blaj, unde va studia un an de zile, avându-l ca profesor pe Simion Bărnuţiu. Ulterior s-a mutat la liceul piariştilor din Cluj, pe care l-a absolvit în anul 1847 fiind promovat absolvent al „cursurilor de drepturi”. Aici, şi-a luat supranumele latinizant de Ilarian, traducerea numelui Bucur i. e. Hilarius, al unui strămoş dinspre tatăl Ioan Pop, după o modă a nenumăraţilor studenţi români de la liceul cu profil de facultate din Capitala Transilvaniei (de exemplu Iosif Hodoş Castorianul sau Zaheu Hodoş Polucianul, de la Castor şi Polux).
Mişcarea revoluţionară de la 1848
Întors la Târgu-Mureş, se înscrie cancelarist la Tabla Regească, devenind în scurt timp, împreună cu Avram Iancu, lider al tinerilor jurişti români din „Societatea de lectură”. Acest grup era animat de o conştiinţă naţională puternică, astfel că, odată cu izbucnirea evenimentelor din 1848, se va implica şi în viaţa politică, militând pentru drepturile românilor. Alexandru Papiu-Ilarian a participat în mod activ la organizarea revoluţiei paşoptiste. La 18 aprilie şi 3 mai 1848 se află la Blaj la Marea Adunare Naţională, iar în perioada iulie-august activează ca şi comisar de propagandă în judeţul Dâmboviţa. Supranumit „tribunul de la Blaj”, a fost ales ca membru al Comitetului naţional, iar mai apoi a fost numit secretar al acestuia. În vara anului 1849, din cauza mersului nefavorabil al revoluţiei, a fost silit să se refugieze din Ardeal, trecând în Ţara Românească.
După stingerea flăcării revoluţionare, Papiu îşi reia studiile juridice la Universitatea din Viena şi apoi la Universitatea din Padova, unde în anul 1854 va obţine titlul de doctor în drept. În această perioadă apare una dintre cele mai importante opere ale sale: „Istoria românilor din Dacia superioară”, unde se regăsesc inclusiv evenimentele revoluţiei de la 1848 şi unde face referiri directe la zona Mureşului.
Cariera juridică. Avocat
A fost chemat apoi în Moldova de Grigore Alexandru Ghica, ca urmare a recomandărilor lui August Treboniu Laurian. Aici, va ocupa catedra de drept uman şi penal la Facultatea Juridică din Iaşi, între 1855 şi 1858. Următoarea perioadă şi-o petrece la Berlin în calitate de profesor particular al fiilor boierului Panait Balş. Urmează în cariera sa o serie de slujbe de scurtă durată cum ar fi cea de jurisconsult al Moldovei sau membru al Eforiei Şcolilor din Bucureşti, pentru ca în 1862 să fie numit procuror al Curţii de Casaţie din Bucureşti. Apogeul parcursului său profesional îl reprezintă ocuparea funcţiei de ministru de Justiţie în guvernul Mihail Kogălniceanu, contribuind la importanta reformă a secularizării averilor mănăstireşti. Membru al Baroului de avocaţi din Bucureşti, Papiu a pledat în numeroase procese. Dintre acestea, răsunător în epocă a fost cel din 1873 când Papiu a susţinut cauza lucrătorilor bivolari din Giurgiu.
Activitatea ştiinţifică. Moştenirea spirituală
A desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, o lucrare de mare valoare fiind colecţia „Tezaur de monumente istorice pentru România”. Pentru activitatea sa ştiinţifică a fost ales membru al Academiei Române în anul 1868. Una dintre cele mai importante realizări ale sale a fost înfiinţarea la Bucureşti a „Societăţii Transilvania”, al cărei preşedinte a fost din 1867 până în 1874. Scopul principal al acestei societăţi era să acorde sprijin tineretului român transilvănean al cărui acces la învăţământ era limitat de regimului politic din Imperiul Austro-Ungar. Deşi despărţit de fraţii săi ardeleni, Papiu-Ilarian a militat toată viaţa pentru interesele românilor ardeleni.
Moartea
Alexandru Papiu Ilarian s-a stins din viaţă la Sibiu, pe 23 octombrie 1877, la vârsta de 50 de ani. Este înmormântat în curtea Bisericii dintre Brazi din Sibiu, strada Reconstucţiei, numărul 17, care are hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Moştenirea
Moştenirea spirituală pe care a lăsat-o prin activitatea şi publicaţiile sale reprezintă un punct de referinţă pentru cultura românească.
La Blaj se găseşte un bust al său, pe aleea Ansamblului monumental Gloria.
Activitatea politică
| Portofoliu | Mandat |
| Ministrul Justiţiei | 11 octombrie 1863 – 27 februarie 1864 |
| Ministrul Controlului | 11 octombrie 1863 – 27 februarie 1864 (ad-interim) |
Operă
(Ordine alfabetică)
- Acuzaţii din Ploieşti înaintea Curţii cu Juraţi, în „Românul”, XIV, 1870, 10 octombrie, p. 890.
- Adresele din Mureş Oşorhei, în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, XI, 1848, nr. 13, p. 99-101.
- Alte trei scrisori ale lui Papiu Ilarian către Ioaniciu Olariu, în „Neamul românesc literar”, II, 1910, nr. 25, p. 398-400.
- Apa trece, pietrele rămân, în „Românul”, XV, 1871,19 decembrie, p. 1101.
- Apendice la Independenţa constituţională a Transilvaniei,în „Românul”, „Românul”, V, 1861, nr.225, p. 714-715; nr. 228-229, p. 722-723; nr. 230, p. 727; nr. 231, p. 730-732.
- Apendice la Independenţa constituţională a Transilvaniei,în „Tribuna română”, Iaşi, III, 1861, nr. 139-142 (extras din „Românul”).
- Apendice la Independenţa constituţională a Transilvaniei,în „Revista Carpaţilor”, II, 1861, septembrie, p. 257-314.
- Avram Iancu şi Adunarea de la Dumineca Tomei şi cea din 3/15 mai 1848, în „Românul”, XVI, 1872, p. 797-798; 806; 809-810; 814; 818; 825-826; 830-831.
- Carte cătră Sânta Adunare a Diocesei Române Unite din Transilvania, ce este a se ţinea la Blaş la 18/30 septembrie 1850, de la tinerimea studioasă în Viena, Viena, 1850.
- Către amicii mei din Transilvania, în „Concordia”, III, 1863, nr. 45-192.
- Către amicii Societăţii „Transilvania”, în „Românul”, XI, 1867, 9-10 noiembrie, p. 959.
- Către cetăţenii bivolari şi toţi giurgiuvenii!,în „Românul”, XVII, 1873, 26-27 martie, p. 480-481.
- Către giurgiuveni, în „Românul”, XIV, 1870, 5 iunie, p. 477-478.
- Cauza bivolarilor din Giurgiu înaintea Curţii Juraţilor din Turnu Măgurele, Bucureşti, 1873.
- Istoria românilor din Dacia Superioară, I-II, Viena, 1851-1852; vol.III, editat după manuscris inedit de Ştefan Pascu, cu o introducere şi note, Sibiu, 1943.
- Tezaur de monumente istorice pentru România I-III, 1862-1864.
–Memorandum despre raporturile românilor cu nemţii, cu slavii şi cu ungurii
–Independenţa constituţională a Transilvaniei
- 1870 Relaţiunea despre manuscrisele lui Budai Deleanu
- 1872 versiunea latină a lucrării Descriptio Moldaviae a lui Dimitrie Cantemir , sub auspiciile Academiei Române
