Învăţământul românesc și procesul de transformare la care este supus acesta se configurează sub semnul unor noi concepţii cu privire la pregătirea tinerilor, printre acestea regăsindu-se şi aceea referitoare la necesitatea restructurării şi îmbogăţirii registrului metodic utilizat de cei care preda. Conţinuturile diferitelor discipline de studiu pot fi predate în moduri diferite, dar consecinţele nu sunt aceleaşi dacă profesorul/formatorul se situează pe o poziţie tradiţionalistă, restrictivă sub aspect formativ, sau pe o poziţie modernă, urmărind dezvoltarea liberă şi integrală a tinerilor.

Educatia intelectuala ocupa un loc important în ansamblul activitatii educative, multi autori considerând-o ca fiind „axul principal” al întregului demers educativ, întrucât, pe de o parte, integrarea activa a individului în societate nu este posibila fara ca acesta sa asimileze valorile fundamentale acumulate în patrimoniul spiritual al omenirii, iar pe de alta parte, asigura premisele absolut necesare pentru realizarea celorlalte componente ale educatiei. Se poate aprecia ca importanta deosebita a acestei componente a educatiei în formarea personalitatii umane este sporita în contextul actual si datorita cresterii ponderii elementelor de factura intelectuala în cadrul tuturor activitatilor umane.

Educatia intelectuala este acea componenta a educatiei care, prin intermediul valorilor stiintifice si umaniste pe care le prelucreaza si vehiculeaza, contribuie la formarea si dezvoltarea tuturor capacitatilor intelectuale, functiilor cognitive si instrumentale, schemelor asimilatorii, structurilor operatorii, precum si a tuturor mobilurilor care declanseaza, orienteaza si întretin activitatea obiectului educational îndreptat în aceasta directie.

Din definitia de mai sus se pot desprinde doua aspecte fundamentale ale educatiei intelectuale – unul informativ, care vizeaza cantitatea si calitatea informatiei stiintifice si umaniste ce urmeaza a fi transmisa si asimilata de tânara generatie, celalalt formativ, care se refera la efectele asimilarii acestei informatii asupra intelectului tanarului în procesul dezvoltarii sale.

O analiza ,oricat de sumara, a fenomenelor sociale,pune in evidenta, inca de la inceput, dinamica acestora, modificarile suferite de ele de-a lungul timpului, influentele asimilate din partea unor factori interni sau externi, precum si interdependenta, simpla sau complexa a acestor fenomene. Cu cat un fenomen supus analizei este mai complex, cu atat dezvoltarea relatiilor sale cu altele apare ca fiind dificila si pretentioasa.

Educatia este unul dintre aceste fenomene: proces si actiune, aparut in si odata cu societatea umana, care a suferit pe parcursul dezvoltarii sale maodificari esentiale. De la actiunea empirica de pregatire a generatiei tinere pentru viata sociala, pana la o actiune fundamentata stiintific, racordata la progresele generale ale stiintelor si tehnicilor, educatia a parcurs un drum lung devenind o adevarata stiinta cu statut propriu.

Însusirea volumului de cunoştinţe, a priceperilor şi deprinderilor nu este însă suficient pentru a asigura pregătirea omului contemporan. Complexitatea vieţii sociale moderne solicită un om cu capacităţi intelec­tuale bine dezvoltate. Dinamica vieţii în societate prezintă mereu aspecte noi, variate.

Pentru a face faţă la asemenea solicitări şi pentru a găsi soluţiile cele mai potrivite, omul societăţii noastre trebuie să posede nu numai o bogătie de cunoştinte, ci şi capacitatea de a gândi corect şi creator. Este nevoie — după expresia lui Montaigne — nu atât de un cap plin, cât de unul bine format. De aceea dezvoltarea proceselor intelectuale, a intereselor de cunoaştere şi cultivarea motivelor superioare ale învăţării constituie o altă sarcină importantă a educaţiei intelectuale. Trebuie să le dam tinerilor şi cunoştinţe, dar trebuie să le ajutam sa isi cultive şi gândirea si capacităţile creatoare. Atât sarcina informativă cât şi cea formativă sunt la fel de necesare.

Educatia intelectuala este acea componenta a educatiei care, prin intermediul valorilor stiintifice si umaniste pe care le prelucreaza si vehiculeaza, contribuie la formarea si dezvoltarea tuturor capacitatilor intelectuale, functiilor cognitive si instrumentale, schemelor asimilatorii, structurilor operatorii, precum si a tuturor mobilurilor care declanseaza, orienteaza si întretin activitatea obiectului educational îndreptat în aceasta directie.

Potrivit teoriei (culturaliste) culturii materiale – întemeiata pe tezele psihologiei asociationiste – important este ca tanarul sa acumuleze cât mai multe cunostinte care sa-i ofere posibilitatea de a raspunde solicitarilor externe prin simple asociatii de idei. În viziunea acestei teorii scopul educatiei intelectuale ar consta doar în asimilarea unui volum cât mai mare de cunostinte si în formarea capacitatii de asociere între idei. Adeptii teoriei culturii formale (formativiste) considera ca scopul educatiei intelectuale consta în îndrumarea si stimularea dezvoltarii intelectului, exersarea acestuia în vederea înzestrarii lui cu capacitatile necesare asimilarii ulterioare de cunostinte utile în viata.

Ambele teorii interpreteaza deformat si unilateral relatia dintre asimilarea de cunostinte si dezvoltarea capacitatilor intelectuale. Cercetarile psihologiei contemporane privind mecanismele inteligentei, ale învataturii permit o întelegere mai adecvata a relatiei dintre asimilarea cunostintelor si dezvoltarea intelectuala. Potrivit acestor cercetari dezvoltarea este rezultatul asimilarii active si creatoare a cunostintelor.

Din esenta educatiei intelectuale rezulta doua sarcini fundamentale ale acesteia: informarea intelectuala si formarea intelectuala.

Informarea intelectuala consta în transmiterea si asimilarea valorilor stiintifice si umaniste prelucrate în conformitate cu anumite principii si norme didactice sau ordonate într-un anumit fel cu scopul de a facilita întelegerea si însusirea lor. Accelerarea ritmului de dezvoltare sociala specific societatii contemporane se manifesta si prin asa-zisa explozie informationala, rezultat al cresterii exponentiale a cunostintelor umane. Cresterea cantitativa este însotita de restructurari profunde în interiorul stiintelor ca si în relatiile dintre ele. Ca rezultat al acestor restructurari, traditionala deosebire dintre stiintele naturii si cele socio-umane tinde sa se atenueze datorita relatiilor dintre ele. Explozia informationala are efecte profunde pe plan educational prin problemele pe care le ridica si prin solutiile pe care le reclama.

Formarea intelectuala – nu se rezuma la informarea intelectuala, ci vizeaza formarea si dezvoltarea intelectuala, prin care întelegem o acumulare treptata a unor modificari de functie a proceselor psihice cognitive datorate învatarii, care conduc la transformarea intelectului uman concretizata în capacitati de cunoastere, creativitate, autonomie intelectuala.

Formarea intelectuala presupune activarea potentialitatilor tanarului, prin intermediul informatiei, în scopul transformarii si restructurarii sale psihice, în concordanta cu legile interne ale dezvoltarii, asigurând astfel un sens ascendent dezvoltarii intelectuale a personalitatii.

Familiarizarea tinerilor cu metode si tehnici de munca intelectuala reprezinta o sarcina importanta a educarii contemporane. Ea rezulta din caracteristicile societatii moderne care se distinge prin cresterea elementelor intelectuale în toate domeniile activitatii educationale. Munca intelectuala presupune anumite tehnici instrumental actionale indispensabile desfasurarii ei cu un randament ridicat. Din punct de vedere educational se pune problema sa-i învatam pe tineri cum sa învete, adica sa-i familiarizam cu principalele cerinte privind igiena, organizarea si metodologia muncii intelectuale, menite sa duca la reducerea efortului si la marirea randamentului acestei munci. Formarea priceperilor, deprinderilor si tehnicilor de munca intelectuala presupune totodata dezvoltarea motivelor intrinseci, specifice acestei munci. Stapânirea acestor instrumente reprezinta o conditie importanta care asigura obtinerea unui randament superior în procesul de învatamânt.

Aria tehnicilor si metodelor de munca intelectuala este foarte extinsa. Termenul de metoda sau tehnica de munca intelectuala are o multitudine de sensuri cum ar fi „cale spre ceva”, „modalitate de a obtine ceva”, „de a asimila anumite cunostinte”, „de a ajunge la un rezultat”, „de a întelege mai exact si mai profund o problema”, „de efectuare-executare a unei probleme”, „de rezolvare originala a unei probleme” etc. Clasificarea lor se poate face dupa mai multe criterii.

Astfel, dupa continutul lor distingem metode si tehnici privitoare la igiena muncii intelectuale, la organizarea si metodologia desfasurarii ei; dupa destinatia lor putem delimita metode si tehnici de informare, de observare, cercetare si creatie; dupa aria de cuprindere ele pot fi metode si tehnici generale aplicabile în toate genurile de activitate intelectuala si la toate obiectele si specifice adaptate unui domeniu sau unui obiect de învatamânt; Reunite într-un tot unitar în structura personalitatii tanarului, aceste metode si tehnici formeaza stilul muncii intelectuale al tanarului. Aceasta desemneaza „modalitatea particulara în care sunt utilizate si dezvoltate metodele si tehnicile muncii intelectuale”.

Diferentiat si progresiv în functie de vârsta, se va urmari deprinderea tanarului cu metode si tehnici de munca intelectuale cum sunt:

  • deprinderea de a folosi manualul;
  • familiarizarea cu diverse modalitati de citire (lenta, rapida, de aprofundare, selectiva, studiul de text etc.);
  • initierea în tehnica folosirii unor instrumente auxiliare pentru îmbogatirea si precizarea cunostintelor (dictionare, enciclopedii, crestomatii, antologii) si valorificarii surselor documentare prin întocmirea de rezumate, planuri de idei, conspecte, fise);
  • deprinderea de a asculta atent ce se comunica în cadrul orelor, de a identifica elementele esentiale ale comunicarii, de a lua notite;
  • familiarizarea cu specificul tehnicii de observare si experimentare, cu diferite strategii creative în rezolvarea sarcinilor de învatare;
  • formarea obisnuintei de a-si propune scopuri si a persevera în realizarea lor, a deprinderii de a învata constant, de a-si rezolva ritmic sarcinile de învatare;
  • cultivarea obisnuintei de a respecta cerintele igienei muncii intelectuale, de a adopta un regim rational de munca si odihna.

Formarea metodelor si tehnicilor muncii intelectuale nu se poate realiza independent si paralel cu predarea-învatarea cunostintelor. Formarea lor presupune prelucrarea informatiilor si angajarea totala a personalitatii celui care învata. Instrumentele intelectuale si informatiile formeaza un corp comun, primele constituie latura operationala, iar cele din urma materialul cu care se opereaza. O tehnica de lucru poate fi învatata numai aplicând-o la însusirea unui continut informational. Aceasta presupune exersarea, aplicarea procedeelor intelectuale la învatarea cunostintelor predate. Oricarui continut i se asociaza o tehnica de învatare si oricarei tehnici de învatare i se asociaza un continut.

Un rol însemnat în dezvoltarea proceselor intelectuale îl are modul cum sunt transmise cunoştinţele, metoda de predare folosită. De exemplu, s-ar putea transmite cunoştinţe despre proprietăţile aerului şi printr-o expunere clară şi sistematică facută de cel care preda, dar contribuţia unei asemenea lecţii la dezvoltarea proceselor intelectuale ar fi redusă. Dacă însă aceeaşi lecţie va fi predată pe bază de demonstraţie experimentală ea va avea o contribuţie mai mare la dezvoltarea intelectului tinerilor.

Dezvoltarea proceselor intelectuale se realizează prin exerciţii, prin activizarea tinerilor. Memoria se dezvoltă dacă tinerii fac exerciţii de memorare, gândirea prin punerea în situaţia de a gasi soluţii unor probleme date. Rezultate bune se obţin când asemenea exerciţii sunt îndrumate, asa  se vor obişnui treptat tinerii cum să observe, cum să memoreze, cum să gândească. Aceste îndrumări vor fi date atât în funcţie de particularităţile pe care le au procesele psihice respective la tinerii de o anumită vârstă, cât şi în funcţie de particularităţile individuale. Îndrumarea va urmări ca treptat procesele intelectuale ale tinerilor să treacă de la forme inferioare spre forme superioare.

Prin educaţia intelectuală se urmăreste atât stimularea intereselor de cunoaştere, formarea priceperilor de activitate intelectuală cât şi cultivarea motivelor superioare ale învăţării. Este necesar ca înca din scoală să se dezvolte interesele cognitive la
elevi, încât ele sa dobândească o stabilitate care să asigure continua îmbogăţire a cunoştinţelor şi după absolvire.

Interesul pentru un anumit domeniu sau pentru o anumită disciplină stimulează activitatea tanarului, sporeşte randamentul muncii lui. Materialul însuşit cu interes este bine
asimilat, pe când cel învatat fără interes se uită repede. Interesele evoluează, se schimbă în decursul vieţii omului, în funcţie de vârsta, de experienţa acumulată, de mediul social în care trăieşte etc.

Un factor important pentru cultivarea intereselor de cunoaştere este atitudinea emoţională a celui care preda faţă de tema pe care o predă. Cine prezintă o temă cu indiferenţă, sec, rece, nu va suscita interes pen­tru ea. De obicei, tinerii manifestă interes pentru obiectele de învăţământ faţă de care şi educatorul lor dovedeşte interes viu, pasiune; obiectele pe care le predă fără satisfacţie nu vor trezi interes la tineri, chiar daca le va spune ca le vor fi de folos.

Concomitent cu dezvoltarea intereselor de cunoaştere, cel care preda înarmează pe tineri cu   priceperi de activitate intelectuală: priceperea de a observa şi analiza, de a sistematiza, de a studia o tema nouă pe baza unui model etc. În cadrul lecţiilor se dezvoltă curiozitatea tinerilor de a cunoaşte aspecte noi ale realităţii şi de a adânci problemele cunoscute. Învăţăatorii/formatorii şi profesorii îndrumează activitatea tinerilor în sala şi o dirijeaza spre forme din ce în ce mai independente.

Prin intrebări sugestive ei trezesc în tineri setea de cunoaştere, dorinţa de a-şi îmbogăţi necontenit mintea, de a-şi pune probleme. Totodată, cei care predau, ajuta tinerii să-şi satisfacă dorinţa de cunoaştere, recomandându-le cărţi potrivite, reviste, dându-le sprijin când este nevoie. Dacă la început ajutorul seamăna cu o tutelare, cu timpul tanarul este ajutat să se maturizeze, să ajungă la o structură mintală adultă. În drumul spre maturizare, efortul pe care-l depune tanarul este din ce în ce mai intens şi mai degajat de influenţe străine, încât ajunge să se adapteze perfect mediului dar totodată şi să se degajeze suficient de el, să se afirme în mod original, să aibă reacţii personale faţă de acesta. Maturizarea este dru­mul spre autoeducaţie.