STRATEGIA NAŢIONALĂ PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ IN CONTEXTUL EDUCATIEI SI A FORMARII PROFESIONALE
Educaţie şi formare profesională
Îmbunătăţirea radicală şi diversificarea ofertei educaţionale a întregului sistem de învăţământ şi formare profesională din România este recunoscută ca un obiectiv prioritar de importanţă strategică şi o condiţie obligatorie pentru transpunerea în fapt a principiilor dezvoltării durabile pe termen mediu şi lung.
În societatea românească există o largă recunoaştere a faptului că educaţia reprezintă factorul strategic al dezvoltării viitoare a ţării prin contribuţia sa esenţială la modelarea multidimensională şi anticipativă a capitalului uman. Educaţia este percepută ca o cale spre dezvoltarea durabilă care, în fapt, este un proces de învăţare socială în căutare de soluţii inovative.
O viziune de ansamblu asupra pachetului de măsuri legislative, instituţionale şi de orientare generală, precum şi asupra necesarului realist de finanţare. Baza acestui proces complex o reprezintă Strategia de la Lisabona, Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea, Comunicarea Comisiei Europene privind societatea informaţională, programul de lucru „Educaţia şi formarea profesională orizont 2010” şi programul de acţiune integrat în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii 2007- 2013, precum şi prevederile Declaraţiei de la Bologna (1999), Obiectivele Mileniului stabilite în anul 2000, ale Deceniului ONU „Educaţie pentru o Dezvoltare Durabilă” 2005-2014 şi ale Strategiei pe această temă convenite în 2005, la Vilnius, sub egida Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE).
Orizont 2013. Obiectiv naţional: Dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii prin corelarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea oportunităţii sporite pentru participarea viitoare pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi incluzivă. Educaţia pentru dezvoltare durabilă necesită cooperare şi parteneriat între multipli factori de decizie: autorităţile centrale şi locale, sectorul educaţional şi cel ştiinţific, sectorul sănătăţii, sectorul privat, industria, transportul şi agricultura, comerţul, sindicatele, mass-media, organizaţiile non-guvernamentale, comunitatea locală, cetăţenii şi organizaţiile internaţionale.
Educaţia pentru dezvoltare durabilă nu trebuie să se rezume la un punct de vedere ecologist. Ea se dezvoltă ca un concept larg şi cuprinzător, reunind aspecte interconectate referitoare la mediu, ca şi la problemele economice şi sociale. Raportarea la gama extinsă şi diversificată de teme care se asociază principiilor dezvoltării durabile necesită o abordare inter- şi trans-disciplinară în formule educaţionale integrate, cross-curriculare şi complementare, care ţin seama totodată de specificitatea condiţiilor locale, naţionale şi regionale, ca şi de contextul global.
Sistemul de educaţie şi formare profesională va valorifica participarea proactivă, şi va promova voluntariatul ca expresie a spiritului civic dobândit cu sprijinul şcolii.
Prin măsurile preconizate, sistemul educaţional din România reconectează tradiţia şcolii româneşti la conceptul de educaţie pentru dezvoltare durabilă ale cărei conţinuturi tematice sunt transversal integrate în sisteme educaţionale formale, non-formale şi informale pe trei dimensiuni: socio-culturală, ambientală şi economică prin:
- Conţinuturi de educaţie socio-culturală pe teme locale şi universale precum: drepturile omului, pacea şi securitatea oamenilor, egalitatea sexelor, diversitate culturală, educaţie interculturală, educaţie pentru sănătate şi pentru calitatea vieţii, educaţia pentru timpul liber, buna guvernare (transparenţa, exprimarea liberă a opiniilor, libertatea expresiei, contribuţia la formularea politicilor), educaţia pro-patrimoniu şi pentru memoria locală;
- Conţinuturi de educaţie ambientală (în şi pentru mediu): dezideratul protecţiei mediului în procesul de dezvoltare, calitatea mediului, conservarea, protecţia şi ameliorarea sa devină scopul dezvoltării; educaţia pentru regenerarea mediului natural; educaţia pentru reciclarea şi refolosirea materialelor;
- Conţinuturi de educaţie şi formare tehnică şi profesională prin competenţe şi proatitudini (a avea înţelegerea realităţii lumii pentru sine şi pentru alţii; a poseda cunoştinţe generale şi a se specializa într-un domeniu de activitate dat; a continua să înveţi şi a urmări educaţia pe tot parcursul vieţii într-o societate care învaţă); abilităţi şi aptitudini (a lucra singur sau în echipă cu alţii, cu integritate şi cu cinste, facând dovadă de onestitate, punctualitate şi responsabilitate; a se adapta situaţiilor diverse; a cunoaşte şi a înţelege probleme şi dificultăţi, a face dovadă de creativitate şi de gândire critică pentru a găsi soluţii, a rezolva conflicte fără recurs la violenţă); etica în mijlocul dezvoltării durabilităţii sociale.
- Prin corelare cu strategiile naţionale şi programele sectoriale, ţinând seama şi de evoluţiile demografice previzibile, se va identifica profilul de resurse umane de care România va avea nevoie, explicitat pe niveluri educaţionale, astfel încât să legitimeze restructurările de sistem şi elaborarea programelor de studiu şi curriculum, pe baza rezultatelor aşteptate ale învăţării. Se va asigura, astfel, o abordare sistemică, generatoare de efecte optime pe termen mediu şi lung.
Orizont 2020. Obiectiv naţional: Atingerea nivelului mediu de performanţă al UE în domeniul educaţiei şi formării profesionale, cu excepţia serviciilor în mediul rural şi pentru grupurile dezavantajate, unde ţintele sunt cele ale UE pentru 2010. Pentru acest orizont de timp s-a avut în vedere, sub rezerva elaborărilor şi fundamentării ulterioare, următoarele direcţii strategice de acţiune:
Restructurarea ciclurilor de învăţământ pe baza profilului de formare specific, şi redefinirea programelor de pregătire în funcţie de nivelurile de referinţă agreate pentru Cadrul Naţional al Calificărilor, astfel încât să fie asigurate transparenţa sistemului care sprijină învăţarea pe tot parcursul vieţii, precum şi mobilitatea ocupaţională. Operaţiunile de restructurare trebuie să ducă la asigurarea accesului şi la îmbunătăţirea substanţială a calităţii ofertei de pregătire prin dobândirea de competenţe care să susţină dezvoltarea personală, competitivitatea şi dezvoltarea durabilă;
Dezvoltarea capacităţii şi inovaţiei instituţionale, având la bază managementul cunoaşterii, şi crearea reţelelor de cooperare care să includă parteneriatele public-privat, în condiţiile descentralizării sistemului de învăţământ şi al autonomiei universitare;
Profesionalizarea managementului educaţional şi şcolar prin formarea resurselor umane pentru leadership eficient, pentru promovarea atitudinilor participative, proactive şi anticipative, şi prin dezvoltarea competenţelor specifice, acordând aceeaşi prioritate celor sociale şi personale.
Deschiderea sistemului formal de educaţie prin recunoaşterea achiziţiilor de învăţare dobândite în contexte non-formale sau informale. A fost de aşteptat ca, până în 2020, să existe acces real la centre de validare a competenţelor dobândite în asemenea contexte, promovând astfel importanţa acordată experienţei de viaţă şi muncă şi relevanţa ofertei educaţionale, atât pentru aspiraţiile celor care învaţă cât şi pentru nevoile de dezvoltare economică şi socială.
Dezvoltarea bazei instituţionale şi logistice a sistemului educaţional naţional, inclusiv în ceea ce priveşte educaţia fizică şi activităţile sportive şi recreative, paralel cu diversificarea ofertei educaţionale non-formale şi informale.
Cuprinderea în sisteme de învăţare permanentă, recalificare sau reciclare profesională s-a asteptat sā se ridice la minimum 15% din grupa de vârstă 25-64 ani.
Creşterea calităţii procesului de formare a personalului didactic şi de conducere din învăţământ prin sisteme flexibile, pentru înnoirea stocului de cunoştinţe, punând accentul pe promovarea comportamentelor de tip „practician reflexiv”, capabil să transmită abordări interdisciplinare în susţinerea dobândirii rezultatelor învăţării, în special a celor derivate din exigenţele socio-culturale, economice şi ambientale ale dezvoltării durabile.
Accentuarea pregătirii tinerilor pentru a se instrui pe tot parcursul vieţii, pentru a dobândi inteligenţa socio-emoţională şi capacitatea de a se adapta competitiv pe piaţa muncii din Uniunea Europeană.
Dezvoltarea unor programe de studiu diferenţiate conform specificului regiunilor şi nevoilor elevilor/studenţilor, acoperirea unui spectru larg şi echilibrat de domenii ale cunoaşterii pentru înţelegerea în profunzime a legăturilor corelative între aspectele economice, sociale şi de mediu, însuşirea limbilor străine, valorizarea oportunităţilor pentru învăţare inter- şi trans-disciplinară, dobândirea de abilităţi privind planificarea/cercetarea atât la nivel individual cât şi în echipe, implicarea participativă în serviciile pentru comunitate; spiritul de responsabilitate faţă de problemele globale comune; respect faţă de valorile universale, multiculturalitate şi specificul identitar; dezvoltarea curiozităţii creatoare şi (auto)interogarea continuă.
Extinderea învăţământului şi formării profesionale de calitate în mediul rural, cultivarea egalităţii de şanse şi atragerea în sistemul educaţional a tinerilor din grupurile defavorizate.
Extinderea cooperării internaţionale prin iniţierea şi participarea la programe şi proiecte europene, bilaterale, transfrontaliere; lărgirea prezenţei şcolii româneşti în organismele reprezentative la nivel european şi internaţional; încurajarea participării diasporei ştiinţifice româneşti la proiecte educaţionale realizate în România, şi la evaluarea proiectelor, programelor şi politicilor educaţionale relevante pentru domeniul dezvoltării durabile.
Orizont 2030. Obiectiv naţional: Situarea sistemului de învăţământ şi formare profesională din România la nivelul performanţelor superioare din UE; apropierea semnificativă de nivelul mediu al UE în privinţa serviciilor educaţionale oferite în mediul rural şi pentru persoanele provenite din medii dezavantajate sau cu dizabilităţi. Principiile şi practicile dezvoltării durabile vor fi încorporate organic în ansamblul politicilor educaţionale.
Eficienţa internă şi externă a sistemului de educaţie, de la educaţia timpurie la studiile post-doctorale, de la educaţia formală la cea non-formală, de la formarea profesională iniţială şi continuă până la accesul echitabil la învăţare, în condiţii de calitate, va fi în continuare obiectivul principal. Învăţarea eficientă va rămâne o prioritate, iar formele şi metodele de predare vor fi caracterizate prin diversitatea şi flexibilitatea abordărilor pedagogice, şi se vor concentra pe formarea deprinderii de a învăţa şi de acumula cunoştinţe utile şi a capacităţii de a aplica aceste deprinderi într-un spectru larg de domenii. Metodologia de evaluare, certificare şi atestare a calităţii actului educaţional, precum şi a relevanţei acestuia pe piaţa muncii se va alinia la procedurile de raportare la reperele de performanţă adoptate în Uniunea Europeană, şi la cele mai bune practici existente pe plan mondial.
Educaţia în spiritul dezvoltării durabile
Pe termen mediu şi lung, ca şi condiţie obligatorie pentru transpunerea în fapt a principiilor dezvoltării durabile, în România este un obiectiv prioritar, de importanţă strategică, îmbunătăţirea radicală şi diversificarea ofertei educaţionale a întregului sistem de învăţământ şi formare profesională. Se are în vedere şi faptul că reformele de sistem şi investiţiile de efort şi resurse în acest domeniu prezintă un înalt grad de inerţialitate, capacitatea de absorbţie fiind un factor determinant, iar rata de rentabilitate mică pe termen scurt, rezultatele tangibile devenind evidente abia numai după un număr însemnat de ani.
Pentru a îndeplini principalul scop, acela de a asigura dezvoltarea durabilă prin intermediul educaţiei, trebuie, înainte de toate, realizată o previziune de ansamblu asupra pachetului de măsuri legislative, instituţionale şi de orientare generală, precum şi asupra necesarului realist de finanţare, având ca bază de pornire strategii şi programe deja elaborate, precum: Strategia de la Lisabona, Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea, Comunicarea Comisiei Europene privind societatea informaţională, Programul de lucru „Educaţia şi formarea profesională orizont 2010” şi Programul de acţiune integrat în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii 2007-2013, precum şi prevederile Declaraţiei de la Bologna (1999), Obiectivele Mileniului stabilite în anul 2000, ale Deceniului ONU „Educaţie pentru o Dezvoltare Durabilă” 2005-2014 şi ale Strategiei pe această temă convenite în 2005, la Vilnius, sub egida Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE [8] – [14]).
Obţinerea unei educaţii durabile include, prin urmare, recunoaşterea problemei, urmând, ca pornind de aici, să se aloce resurse, asumarea unei responsabilităţi colective şi încheierea unor parteneriate constructive, un factor important, dacă este să ţinem cont că parteneriatele, fie ele publice sau public-private, au scopul de a aduce la un loc o serie variată de resurse, de care individual partenerii pot să nu dispună, cu scopul creării unei valori adăugate superioare, întreprinderea de acţiuni decisive şi, nu în ultimul rând, indivizibilitatea şi unitatea demnităţii umane, care face parte din acele valori umane ce trebuie să constituie baza educaţiei, valori precum responsabilitatea, toleranţa, onestitatea sau respectul faţă de ce se află în jurul nostru. În acest context, pentru garantarea accesului la educaţie şi la formarea profesională de calitate, precum şi pentru asigurarea continuă a calităţii educaţiei se vor îndeplini obiectivele specifice stabilite prin Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”:
Îmbunătăţirea sistemului de asigurare a calităţii în învăţământul preşcolar, primar şi secundar şi formarea profesională iniţială, prin susţinerea unităţilor de învăţământ preuniversitar în vederea perfecţionării managementului şi a capacităţii de furnizare a calificărilor relevante pe piaţa muncii;
Ameliorarea sistemului de asigurare a calităţii în învăţământul superior prin susţinerea universităţilor în vederea îmbunătăţirii managementului şi a capacităţii de furnizare a calificarilor relevante;
Îmbunătăţirea calificării profesorilor, formatorilor şi altor categorii de personal din educaţie şi formare, prin sprijinirea formării iniţiale şi continue a acestora;
Lărgirea cadrului de stimulare a învăţării pe toată durata vieţii prin sprijinirea furnizorilor de formare, în vederea dezvoltării sistemului de asigurare şi management al calităţii;
Sprijinirea obţinerii de cunostinţe şi competenţe superioare de către tinerii cercetători, prin extinderea oportunităţilor pentru studii doctorale şi post-doctorale;
Fundamentarea învăţării pe baza nevoilor de dezvoltare personală şi profesională a tinerilor, din perspectiva dezvoltării durabile şi a asigurării coeziunii economice şi sociale;
Asigurarea şi recunoaşterea complementarităţii dintre educaţia formală, non-formală şi informală, învăţarea permanentă devenind unul din pilonii de bază ai politicii educaţionale;
Deschiderea sistemului educaţional şi de formare profesională către societate, în ansamblu, către mediul economic, social şi cultural. În ultimii ani în România, activităţile legate de dezvoltarea durabilă s-au extins în permanenţă, fiind centrate pe campanii specifice, proiecte diverse, parteneriate între autorităţile locale, organizaţiile non-guvernamentale (ONG-uri), sectorul privat.
Pentru a accentua şi mai mult importanţa conexiunii om-natură, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat perioada 2005-2014 „Deceniul Pentru o Educaţie Durabilă”. În acest sens, educaţia pentru dezvoltare durabilă aduce în acelaşi timp o nouă motivare pentru actul educaţional, oferind astfel oportunitatea celor implicaţi să participe creativ la identificarea soluţiilor şi evaluarea alternativelor pentru crearea unui viitor sustenabil.
Educaţia, în scopul dezvoltării durabile, urmăreşte şi atinge puncte, precum: creşterea conexiunii între bunăstarea oamenilor, economie şi protecţia mediului înconjurător, tinzând spre o societate a bunăstării eco-efective, creşte înţelegerea propriei moşteniri culturale, a diferitelor culturi, a justiţiei şi precondiţiilor privind dezvoltarea abilităţilor de interacţiune interculturală şi internaţională, îmbunătăţeste disponibilitatea şi motivaţia de a participa şi influenţa luarea deciziilor în calitate de cetăţeni şi membri ai comunităţii de la locul de muncă şi alte comunităţi, oferă o varietate de abilităţi vocaţionale, creând preachiziţiile necesare pentru dezvoltarea fiecărei ramuri a industriei într-o direcţie sustenabilă.
În România, pe parcursul ultimului deceniu, activităţile legate de dezvoltarea durabilă s-au extins în permanenţă, fiind centrate pe campanii specifice, proiecte diverse, parteneriate între autorităţile locale, ONG-uri, sectorul privat, şcoli, licee, universităţi, precum şi Ministerul Educaţiei Naţionale.
În strânsă relaţie cu EDD, ONG-urile sunt importanţi furnizori de educaţie informală şi non-formală, fiind capabile să implementeze procese de informare a cetăţeanului, precum şi să integreze şi să transforme cunoştiinţele ştiinţifice în informaţii uşor de înţeles. Rolul lor de mediatori, între guvern şi public, este recunoscut, promovat şi sprijinit. Educaţia pentru dezvoltare durabilă, fiind un subiect de interes comun, poate fi realizată numai într-o echipă interdisciplinară, printr-un efort comun, într-un proiect în care fiecare îşi aduce propria contribuţie, cu calităţile şi defectele pe care le are.
Relaţionarea cu alţi parteneri este esenţială şi necesară pentru crearea de oportunităţi de învăţare în societate, dar şi a unui mediu educaţional ce cuprinde elemente de bază, precum: viziune, planificare, acţiune şi reflecţie, adresându-se unor subiecte şi probleme din viaţa reală.
Rezumând, am putea spune că, deşi s-au facut numeroase încercări de reformare a sistemului educaţional, prin formularea şi elaborarea diverselor programe şi metodologii, în vederea asigurării dezvoltării durabile, multe dintre acestea nu au avut efectul scontat, însă este totuşi un pas important, un punct de plecare spre elaborarea unui mod inovator de organizare a structurii educaţionale.
Ca şi propuneri de reformare a sistemului educaţional, ar fi acelea de a scoate în evidenţă punctele forte şi de a realiza un echilibru între metodele practice de predare şi cele teoretice, punând accent pe partea practică, introducerea de programe de consiliere, prin care să se îndrume fiecare preşcolar, elev sau student spre o direcţie potrivită acestuia, să fie ajutaţi să ia deciziile corecte prin argumente clare, având în vedere dorinţele, pasiunile şi talentele acestora. De asemenea un alt punct ce trebuie corelat la cele menţionate anterior, am putea vorbi de eficienţa şi modalitatea de predare, care, ar trebuii să fie dinamică, bazată pe inovaţie şi metode interactive, care sa capteze atenţia.
Timpul a demonstrat că, oamenii îşi pierd interesul de a face un anumit lucru dacă nu sunt stimulaţi. Astăzi se învaţă mai mult pentru că TREBUIE, pentru că este NECESAR, nu din plăcerea de a afla ceva nou, iar noţiunile acumulate se păstrează pentru un timp foarte scurt, prin urmare nu putem vorbi de dezvoltare durabilă, dacă nu conştientizăm faptul că pentru a ne asigura viitorul, noi suntem cei care trebuie să muncim, să ne educăm mai întâi pe noi ca apoi să îi putem educa pe alţii.
Educaţia este un process continuu, nu ne naştem învăţaţi, căpătăm cunoştiinţe pe parcurs, cunoştinţe pe care şi noi la rândul nostru le vom transmite mai departe copiilor noştri, nepoţilor şi aşa mai departe, dar dacă nu facem ceva, să ne creăm nouă înşine un viitor sustenabil, să cream o „bază” durabilă, cum putem să ne gândim la viitorul urmaşilor noştri?
Se spune „Traieşte clipa!” – “Carpe Diem!”, că nu ştii ce îţi aduce ziua de mâine, dacă plecăm de la această premisă, nu vom ajunge nicăieri, într-adevăr viitorul este incert, dar totul depinde numai de noi să ne asigurăm că totuşi vom avea un viitor, că ne vom putea susţine şi îmbunătăţi calitatea vieţii, satisfacându-ne nevoile, fără a periclita însă mediul înconjurător, de la care, dacă am ştii cum să profităm şi cum să îl protejăm, am primi mai mult decât am avea nevoie.
Oamenii ar trebui să înţeleagă că, pentru a asigura o lume durabilă, este nevoie de angajare şi de cunoaşterea unor informaţii relevante şi aplicabile în diferite domenii, de capabilitatea de a analiza şi compara diferite interese, dând dovadă de respect faţă de alte popoare şi culturi.
În concluzie, educaţia ar trebui să creeze cadrul prin care să ofere inspiraţia necesară, să stimuleze creativitatea, îndrumându-i pe oameni spre o gândire critică, spre cooperare, în vederea soluţionării unor probleme complexe, reale.
Prin urmare, cum am mai spus, pentru o dezvoltare durabilă avem nevoie de educaţie, să ne educăm în primul rând pe noi şi apoi pe cei de lângă noi, mereu apar lucruri noi ce merita explorate şi, de ce nu, exploatate eficent.
EDD ȘI INFLUENȚA ASUPRA CREȘTERII CALITĂȚII REZULTATELOR ÎNVĂȚĂRII
Educaţia este un instrument esenţial pentru realizarea unui viitor durabil. De fapt, în ultimul deceniu, numeroase declaraţii din cadrul conferinţelor ONU au pledat în mod repetat pentru educaţie, sensibilizarea şi creşterea gradului de conştientizare a publicului privind dezvoltarea sustenabilă. Însă, progresele realizate în crearea şi punerea în aplicare a programelor, nu au avut efectul scontat.
De aceea, considerăm, că trebuie să ne punem anumite întrebări: De ce nu au avut efect? De ce nu apar reorientări în sistemul educaţional al abordării dezvoltării durabile? Ce am învăţat până acum? Am explorat toate cauzele şi soluţiile? Şi dacă raspunsul este NU, atunci ce măsuri trebuie avute în vedere, astfel încât acest răspuns negativ să devină unul pozitiv?
Legătura dintre dezvoltare durabilă şi educaţie, prin urmare, este complexă. Conform cercetărilor, educaţia este cea care ajută ţările să îşi atingă obiectivele de dezvoltare durabilă, având impact asupra creşterii productivităţii în agricultură, a gradului de atenţie acordată sănătătii, reduce rata de creştere a populaţiei şi, în general, creşte nivelul de trai. În reorientarea educaţiei către dezvoltarea durabilă, cei care dezvoltă programe de educaţie trebuie să găsească echilibrul între cunoştinţele viitorului şi cele ale trecutului, între inovaţie şi tradiţie.
O educație de calitate nu se referă doar la conținutul specific al curriculumului ci și la caracteristici ale învățării cum ar fi aptitudini transferabile:( Delors, J. (Chairman) (1996). Learning:
A învăța să înveți – cunoștințe, valori și abilități de căutare, cunoaștere și înțelegere
A învăța să faci – cunoștințe, valori și abilități de implicare activă în crearea de locuri de muncă productive și de recreere
A învăța să trăim împreună – cunoștințe, valori și abilități pentru cooperare internațională, interculturală și pace
A învăța să fii – cunoștințe, valori și abilități pentru bunăstarea personală și a familiei
La acești patru piloni ai educației de caliatate s-ar putea adăuga :
A învăța să te transformi pe sine și societatea – cunoștințe, valori și abilități pentru un viitor durabil.
Cei 5 piloni oferă o bază pentru educație de a furniza instrumentele esențiale ale învățării (cum ar fi exprimare orală, rezolvare de probleme) și conținutul primar al învățării (cum ar fi cunoștințe, abilități, valori și atitudini) necesare unei ființe umane pentru a fi capabilă să supraviețuiască, să-și dezvolte la maxim capacitățile, să trăiască și să muncească cu demnitate, să-și îmbunătățeească calitatea vieții, să ia decizii în deplină cunoștință de cauză, să manifeste empatie și să continue să învețe.
