Fruntaş de seamă al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, este bine cunoscut după faptele sale, atât din documente, cât şi din puţinele studii în care este menţionat. Şi-a scris propriile memorii, conştient de necesitatea consemnării pentru viitorime a unor mărturii câtmai certe despre mersul evenimentelor cuprinse în acel memorabil şi providenţial an revoluţionar 1848, care, pentru generaţia lui a însemnat însuşi sensul vieţii ei. Ioan Oros alias Rusu s-a născut la 28 februarie 1824 în comuna Vidrăsău, localitate care, în acel moment, aparţinea de Comitatul Cetăţii de Baltă.
Originea familiei sale era una nobiliară din districtul Chiorului, familia sa fiind înrudită cu cea a principelui Transilvaniei Mihai Apafi, după cum înşuşi fostul cancelist din Tabla Regească din Târgu Mureş aminteşte în memoriile sale. Bunicul său, Iacob Oros, s-a înrolat în Armata Revoluţionară a lui Francisc Rácoczi, care lupta împotriva împăratului austriac Leopold al II-lea. Înfrângerea suferită de armata lui Francisc Rácoczi l-a determinat pe Iacob Oros să se stabilească în Vidrăsău.
Tatăl său a fost paroh greco-oriental în localitatea Vidrăsau, datorită originilor sale nobiliare, fiind considerat un paroh bogat, el deţinând o casă proprie, dar şi un teren al contelui Ludovic Haler, teren pe care l-a ţinut închiriat până în preajma anului 1848, când acel teren a devenit proprietate personală a familiei Oros.
Tatăl său, dorind ca el să urmeze o serie de şcoli înalte din Transilvania pentru a nu strica buna rânduială din familia orosească, ai cărei fii fuseseră legaţi prin Tabla Regească dinTârgu Mureş, îl trimite pe tânărul Ioan Oros alias Rusu să înveţe limba maghiară la şcoala confesională romano-catolică din comuna ungurească Köszvényes (Mătrici) pe Valea Nirajului, „unde a învăţat a scrie, a citi şi a vorbi în limba maghiară”.
Clasele normale le-aurmat la şcoala călugărilor Franciscani din Târgu Mureş, iar pe cele gimnaziale la Gimnaziul Romano-Catolic din acelaşi oraş. În anii pe care i-a petrecut în gimnaziul din Târgu Mures, l-a avut coleg pe Alexandru Papiu Ilarian, unul dintre principalii conducători ai Revoluţiei Române de la 1848-49 din Transilvania, dar şi pe Ioan Pop Antoneli, viitor canonic greco-unit la Blaj şi pe Ioan Faur, ajuns profesor la Craiova. În aceşti primi ani de şcoală, Ioan Oros a avut o serie de conflicte cu colegii săi unguri, datorită faptului că aceştia îl batjocoreau şi îinumeau „olah”.
Deşi acest apelativ cu care colegii maghiari i se adesau lui Oros i se pare jignitor, totuşi, trebuie să ţinem seama că acest apelativ este unul prin care se identifică naţiunea română din Ardeal, acest apelativ fiind folosit mult mai devreme de cronisti ca medievală maghiară.
După ce şi-a finalizat studiile la Târgu Mureş, Ioan Oros se îndreaptă spre Cluj, unde a urmat cursurile de logică şi fizică la liceul Piariştilor şi unde l-a avut coleg pe Avram Iancu, viitorul conducător al rezistenţei armate din Munţii Apuseni
La Cluj, Ioan Oros alias Rusu are o importantă activitate culturală şi naţională, astfelcă, în anul 1846, îl găsim făcând parte din rândurile Societăţii Academice, fondată în anul 1945 de către o serie de tineri care învăţau la Cluj şi era condusă de tânărul avocat Alexandru Băhăţiel. Alături de Ioan Oros, din această societate mai făceau parte o mulţime de tineri români, în ale căror inimi se ivise deja focul naţionalismului, ce se va manifesta cu multă ardoare în anii 1848-49. În acest sens aş dori să îi amintesc pe Avram Iancu, Alexandru Pop(Papiu), Petru Roşca, Simion Pop, Petru Bâte, Nicolae Vlad, Ioan Axente, Ion Moga.
Spre deosebire de perioada în care Ioan Oros a studiat la şcoala Călugărilor Franciscani, când nu a avut relaţii bune cu colegii unguri, în perioada în care a fost cancelist, a legat o serie de prietenii cu colegii maghiari, alături de care merge prin cafenele. Tinerii cancelişti din Tabla Regească au avut bune relaţii şi cu o serie de preoţi şi învăţaţi români de prin satele de pe Valea Mureşului. Astfel, în unele zile de sărbătoare au mers în satul Moineştila Vlăduţiu, prefectul de mai târziu al Legiunii de Câmpie, sau la fraţii Moldovan în Chirileu.
O dovadă clară a prieteniei lui Ioan Oros cu persoane de naţionalitate maghiră este dată de implicarea sa, în anul 1847, în luptele dintre Şandor Nogy, Szanto Janos şi economul Gal pentru curtea din Murăş Cristur, luptă din care va scăpa cu viaţă datorită fetiţei economului Vlăduţiu, care, aflând de la solgăbirăul Didar despre un nou atac asupra curţii din Murăş Cristur dat de economul Gal, a reuşit, atât prin frumuseţea ei, cât şi prin frumoasele cuvinte, după cum afirmă tânărul cancelist, să-l convingă să înnopteze în acea noapte în casa părinţilor ei, cărora le adusese o căruţă de cucuruz.
În primăvara anului 1848, an pe care Ioan Oros alias Rusu îl numea „Anul epocal, anul speranţei, anul libertăţii şi egalei îndreptăţirii naţionale”, îl va prinde pe tânărul dinVidrăsău tot cancelist în Tabla Regească din Târgu Mureş, astfel că, în 24 martie, ia parte alături de Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, şi alţii cancelarişti români, alături de colegii lor unguri la redactarea unei Petiţii către împăratul de la Viena, în care cereau recunoaşterea revendicărilor stipulate în cele 12 puncte ale Pronunciamentului de la Pesta, din 15 martie1848.
La sfârşitul acestei întruniri, tinerii români au fost invitaţi să semneze această petiţie,cu care nu toţi erau de acord. În urma unor discuţii purtate la casa lui Avram Iancu s-a luat hotărârea de a semna petiţia, dar în acelaşi timp punând şi o serie de condiţii, astfel Alexandru Papiu Ilarian spunea; „Eu A. Papiu Ilarian, în calitate de român, semnez această petiţie, însă să se asigure dreptate, egalitate, existenţă naţională şi folosirea dulcii limbi materne pentru toate naţiunile conlocuitoare din Transilvania şi Ungaria; să se garanteze abolirea corvezilor fără plată”
Avram Iancu afirma: „Şi eu iscălesc această petiţiune, dar o subscriu ca român, în speranţa că se vor respecta şi garanta toate naţionalităţile şi limbile din Ungaria şiTransilvania şi se va realiza o libertate deplină”, iar Ioan Oros alias Rusu a refuzat să osemneze, declarând: „ Sub nici o condiţie nu subscriu, că nu doresc şi nu voiesc unirea”.
La finalul conferinţei, tinerii cancelarişti maghiari din Târgu Mureş, alături de George Urhazim, cel care adusese petiţia cu cele 12 puncte de la Pesta, pornesc spre centrul oraşului,unde vor sărbători până seara târziu Unirea Transilvaniei cu Ungaria. Aceste evenimente au fost urmărite şi de Ioan Oros alias Rusu de la distanţă, alături de contele maghiar Teleki Sumu, care nici el nu era de acord cu aceste manifestări, după cum reiese din memoriile lui Oros: „Eu nu sunt de acord cu părerea lor, acestea le vom plânge noi maghiarii”.
Cunoscând evenimentele ce au urmat în anii 1848-49 pot spune că mare dreptate a avut contele maghiar. Zilele care au urmat au fost marcate de o stare de neputinţă pentru Ioan Oros şi colegii săi, care nu ştiau cum să reacţioneze la cele petrecute în Târgu Mureş. Această stare de nesiguranţă a fost stopată de venirea de la Blaj a lui Ioan Bârle, nepotul episcopului Lemeny, care le aducea vestea organizării la Blaj a unei Adunări Naţionale româneşti pentru DuminicaTomii.
În aceste condiţii, o mare parte a tinerilor cancelarişti români din Tabla Regească, printre care şi Ioan Oros, depun un jurământ prin care se obligă să ajungă la adunarea de la Blaj din Duminica Tomii:
„Ne jurăm fraţilor ca pe Duminica Tomii, prin foc şi prin apă şi prin toate pericolele vieţii, vom conveni la Blaj, nu numai noi, ci sperăm că şi alţii care vreau salvarea naţiunii noastre”
