Prin realitatea sa obiectuală, tehnica este parte integrantă a culturii materiale, aspect relevant în cele mai multe definiţii care încearcă să surprindă esenţa fenomenului.
Tehnica este definită în Dicţionarul Encicopedic Român ca: ansamblul factorilor materiali ai producţiei, al metodelor şi procedeelor de lucru cu ajutorul cărora, societatea obţine şi prelucrează produsele naturii în vederea satisfacerii nevoilor sale. În cadrul obiectului tehnic este incorporata atât realitatea naturală cât şi cea umană.
Virtuţile universului tehnic se constituie în potenţialităţi formative care influenţează registrul afectiv şi atitudinea personalităţii tinerilor.
Tehnologia este ştiinţa despre tehnică şi studiază procesul de obţinere a unor rezultate într-o activitate complexă. Pentru obţinerea rezultatelor, se foloseşte o succesiune de operaţii care aparţin domeniului tehnic propriu-zis, cât şi a altor domenii. Astfel putem vorbi despre tehnologia informaţiei, tehnologia construcţiilor de maşini, tehnologie didactică, etc.
Din definiţia tehnicii rezultă că produsele activităţii tehnicii sunt distribuite şi răspândite în cuprinsul tuturor activităţilor umane, ceea ce nu implică faptul că orice activitate umană care foloseşte obiecte tehnice este activitate tehnică. Scopul esenţial al domeniului tehnic este îndreptat spre realizarea mijloacelor materiale care asigură desfăşurarea activităţilor umane.
Aşa cum inteligenţa este socotită din vechime-mijlocul de a învinge greutăţile, tot aşa tehnica este politehnică, deoarece prin mijloacele pe care le creează, caută şi găseşte soluţii pentru cele mai diverse domenii de activitate. Caracterul politehnic rezultă şi din faptul că orice realizare dintr-un domeniu al tehnicii presupune o sinteză între metodele şi mijloacele ce aparţin altor domenii.
Educaţia tehnologică este o componentă a educaţiei, o cale prin care se formează şi se dezvoltă personalitatea celui educat. Dacă prin educaţie intelectuală formăm tanarul pentru cunoaşterea teoretică, prin educaţie tehnologică formăm tanarul pentru aplicarea cunoştinţelor în practică.
Educaţia Tehnologică structurată pe module arată multiplicarea posibilităţilor de activitate a actului liber şi creator.
Educaţia Tehnologică defineşte noua realitate a cunoaşterii şi a acţiunii umane care se află încă în curs de constituire.
Scopul Educaţiei Tehnologice este acela de a aplica cunoştinţele dobândite ştiinţific în practică, de a arăta utilitatea lor şi de a pune într-o nouă lumină legătura între cunoaşterea ştiinţifică şi aplicarea în practică.
Prin educarea în sens tehnologic, tanarul va fi pregătit să fie în pas cu explozia informaţională şi să coordoneze noua tehnologie.
Educaţia tehnologică este în continuă evoluţie, progres, perfecţiune, moralitate şi responsabilitate pentru utilizarea energiilor şi tehnologiilor înalte de care dispune astăzi individul.
Istoria demonstrează potrivit ideii lui I. Kant că: „numai practicul face posibilă libertatea”. În acest scop descoperirea focului, a roţii, a forţei apei, vântului, electricităţii, calculatorului, reprezintă paşi spre noi orizonturi de creştere a puterii de creaţie şi acţiune.
Obiectivele educaţiei tehnologice:
- Cultivarea unui veritabil umanism tehnologic:”Cautarea unei noi ordini a educatei se bazeaza pe formarea stiintifica si tehnologica, care este o componenta de baza a unui umanism stiintific.” (Edgar Faure-pedagog francez)
- Dezdgar Faure-pedagog francez)ntifica si tehnologica, care este o componenta de baza a unui umanism stiintific.”voltarea spiritului stiintific de cercetare:” Elevul viitorului va fi un explorator.”(Marshall McLuhan)
- Amplificarea capacitatilor creative, a disponibilitatilor pentru inventie si inovatie
- Initierea in pregatirea tehnico-practica
- Initierea in limbajele matematice, tehnologice specifice:limbajul computerelor, al informatizarii, limbajul matematic- ca limbaj universal, limbajuk desenelor tehnice si simbolistica specifica domeniului tehnologic
- Cunoasterea dezvoltarii stiintei si tehnicii– istoria sumara a ingeniozitatii spiritului uman: perceperea modului in care s-au facut marile descoperii ale stiintei si tehnicii, precum si relatia dintre activitatea practica, stiintifica si tehnologica
- Intelegerea raportului dintre tehnologie, mediu si cultivarea unei atitudini si a unui comportament ecologic: pregatirea viitorului specialist pentru a nu intra in contradictie cu natura
- Cunoasterea familiilor profesionale cu specific tehnologic, pentru o viitoare optiune socio-profesionale: dezvoltarea capacitatii de a alege in ce priveste calificarea sa ulterioara, de a alege in cunostinta de cauza si nu de a fi „orientat” si „ dirijat”. viitorului va fi un explorator”re şi creaţie.
Odată cu transformările societăţii generate de progresul tehnic, revoluţia tehnico-stiinţifică contemporană, învăţarea este tot mai mult înteleasă, abordată, cercetată şi practicată în contact cu obiectele cunoaşterii şi particularizării vieţii individului.
Educaţia are rolul de a se opune şi a corecta efectele negative ce pot interveni în formarea personalităţii individului.
Orientarea profesională în raport cu evoluţia tehnologiilor şi dinamica pieţei muncii, presupune însuşirea valorilor etice şi de comportament necesare activităţii dintr-un domeniu determinat şi în special cel tehnic.
O veche zicală din popor spune ²Ceea ce strică un nepriceput, nu vor fi în stare să repare zece specialişti².
Pedagogii au evidenţiat necesitatea pregătirii şi dezvoltării laturii practice a elevilor.
Relaţia directă dintre educaţie şi bunăstare, dintre dobândirea de cunoştinţe, competenţe şi aptitudini prin formare, pe de o parte, şi ritmul creşterii economice şi nivelul folosirii forţei de muncă, pe de altă parte, este evidentă oriunde în lume.
“ Nici o ţară nu a întregistrat progrese fără a-şi educa populaţia; educaţia este esenţială în susţinerea creşterii economice şi reducerea sărăciei.”, spunea preşedintele Băncii Mondiale, domnul J.D. Wolfensohn, Dakar, 27 aprilie 2000. Educaţia este un bun social, în sensul că educaţia este dorită de societate în întregul ei.
Educaţia este un drept fundamental al omului, recunoscut prin Carta Socială Europeană revizuită (ratificată de România la 5 mai 1999). Părţile semnatare ale Cartei se angajează să ia măsuri, în cadrul unei abordări globale şi coordonate, pentru promovarea accesului efectiv la educaţie şi formare, în scopul asigurării efective a dreptului tuturor persoanelor la protecţie contra sărăciei şi excluderii sociale.
Cele trei funcţii ale procesului educaţional sunt
- achiziţia
- actualizarea
- folosirea cunoştinţelor
Procesul educaţional, metodele de instruire şi conţinuturile, trebuiesc regândite pentru a răspunde spiritului pragmatic al conteporaneităţii, dinamismului lumii reale.
Şcoala îşi aduce contribuţia la coeziunea socială numai dacă tanarul care parcurge anii de şcolarizare învaţă:
- Pentru a şti
- Pentru a face
- Pentru a fi
- Pentru a trăi în comunitate.
Şcoala trebuie să ofere tanarului paşaportul pentru educaţie permanentă, în sensul de a stimula gustul şi preocuparea pentru a învăţa pe tot parcursul vieţii.
Educaţia tehnologică asigură pregătirea practică, în cadrul ei se formează şi se dezvoltă capacităţi şi aptitudini tehnice şi tehnologice specifice unor profesiuni din diferite ramuri ale economiei.
Obiectivul fundamental al educatiei tehnologice – o noua viziune si atitudine practica asupra omului si sensurilor vietii prin prisma tehnologiei, precum si o intelegere a rolului tehnologiei in progresul omenirii.
Omenirea, fiecare societate şi chiar indivizii tind spre o noua existenţă dominată de tehnoştiinţa cu implicaţii profunde, care va aduce probabil un viitor mai sigur.
Lipsa instructiei si educatiei duce la analfabetism, inclusiv in domeniul tehnologic; este vorba de un tip aparte de analfabetism – cel functional tehnologic- incapacitatea individului de a utiliza tehnologia in folosul propriu sau al celorlalti.
Combaterea analfabetismului tehnologic functional – de la orice varsta si prin mijloace instructiv educative adecvate – este un imperativ al zilelor noastre.
