Una dintre priorităţile şcolii româneşti, şi implicit ale societăţii noastre, o constituie orientarea profesională a elevilor. Actualitatea şi importanţa ei nu se reduce numai la pregătirea tinerilor pentru a şti cum să ia o decizie conştientă, liberă şi fermă cu privire la viitorul lor profesional, ci şi la pregătirea şi asigurarea unei forţe de muncă în stare să îndrăgească şi să acopere cu succes toate sectoarele activităţii sociale.
Având în vedere complexitatea tot mai mare a pieţei muncii, este necesar ca tinerii să ia decizii realiste în legătură cu viitoarele lor profesii, pentru a aduce contribuţii eficiente la creşterea economică a ţării, pe parcursul întregii vieţi. Din punctul de vedere al tinerilor, este important ca aceştia să îşi găsească un loc de muncă care să le ofere satisfacţie profesională. Pentru prosperitatea ţării, este esenţial ca tinerii să fie pregatiti pentru provocările legate de oportunităţi viitoare de angajare şi să ia în considerare dinamica schimbărilor în industrie şi comerţ.
Opţiunea unui tânăr pentru o anumită profesie fără nici un sprijin extern este un proces dificil, adesea asociat cu alegeri greşite, ezitări, abandon, amânare, şi toate acestea cu un serios impact asupra viitorului său profesional.
Profesia, odată aleasă, este greu de schimbat deoarece schimbarea acesteia implică pierdere de timp şi energie. Din punct de vedere social, abandonarea unei meserii pentru care s-au investit bani şi energie în vederea pregătirii înseamnă pierdere atât pentru individ, cât si pentru societate.
Orientare şcolară şi profesională:
Acţiunea de orientare şcolară şi profesională a apărut din necesităţi practice fiind menită să contribuie la descoperirea potenţialului vocaţional al individualităţilor umane, îndepliniind un rol cheie atât în asigurarea satisfacţiei personale cât şi în creşterea eficienţei repartiţiei şi utilizării resurselor umane.
Procesul consilierii şi orientarii şcolare şi profesionale poate viza mai multe aspecte de natură:
- cognitivă: furnizarea de informaţii, formarea în tehnicile de căutare a unui loc de muncă;
- afectivă: ameliorarea imaginii de sine;
- aptitudinală: cristalizarea unei aptitudini pozitive faţă de muncă;
- acţională: luarea deciziei, planificarea şi punerea în practică a opţiunii.
- Orientarea profesională: constă într-un complex de acţiuni desfăşurate în scopul orientării unei persoane spre o profesie sau o familie de profesii, în funcţie de interesele şi de aptitudinile sale şi care îi permit dezvoltarea la maxim a posibilităţilor. Orientarea profesională este strâns legată de alegerea, schimbarea sau evoluţia profesiei.
Din definiţiile prezentate rezultă că orientarea profesională se desfăşoară pe mai multe planuri:
- cunoaşterea profesiilor, a conţinutului, cerinţelor, exigenţelor acestora;
- descoperirea, cunoaşterea şi dezvoltarea aptitudinilor şi intereselor fiecărui individ, pentru profesia dorită;
- influenţarea directă pe baza unor metode pedagogice şi psihosociologice a intereselor profesionale în funcţie de posibilităţile individuale şi cerinţele sociale;
- activitatea de popularizare a profesiilor, a avantajelor şi perspectivelor acestora.
O atenţie specială ar trebui acordată informaţiilor despre lumea muncii şi a profesiilor şi mai ales continuităţii dezvoltării vocaţionale în condiţiile de schimbare a profesiilor şi a conţinutului muncii, care solicită noi decizii în alte cicluri de viaţă. Statisticile din ţările dezvoltate industrial pun în evidenţă faptul că în cursul vieţii o persoană este probabil să-şi schimbe profesia de circa trei ori, iar ocupaţia de cel puţin şapte ori. Alegerea profesiei şi ocupaţiei şi pregătirea care contribuie la dezvoltarea vocaţională solicită ca atât orientarea şcolară şi profesională, cât şi planificarea devenirii personale să se desfăşoare în permanenţă de-a lungul întregii vieţi.
Orientarea profesională intervine în acţiunea de ajustaredintre om şi activitate, în completarea cercetărilor sistematice în acest domeniu. Dacă ştiinţe ca ergonomia urmăresc ajustarea activităţii la om, orientarea profesională vizează ajustarea posibilităţilor indivizilor la diversele tipuri de activitate existente în societate. Orientarea profesională este centrată pe realizarea în plan concret a persoanei implicate în activitatea societăţii. Procesul de orientare profesională este unul complex şi adesea greu de realizat datorită acţiunii unor factori eterogeni multipli. În cadrul activităţii de orientare se stabilesc anumite valenţe, care permit pregătirea unei juste sau mai putin juste aspiraţii spre viitor. Calitatea opţiunii profesionale depinde în mare parte de gradul de concordanţă în păreri între tânăr, familie şi şcoală.
Profesia reprezintă “acel tip de activitate socială care se exercită pe baza unei pregătiri profesionale, a unei calificări corespunzătoare. Profesia desemnează complexul de cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice dobândite de către o persoană prin pregătire şi se exprimă prin meseria sau/şi specialitatea însuşite”.
Profesia este astfel o ocupaţie care a ajuns încet, încet să pună la punct condiţiile instituţionalizării sale, ajungând să fie definită ca un tip de activitate înalt specializată, recunoscută legal şi legitimată social prin utilitate şi prestigiu moral. În societatea contemporană profesionalizarea muncii este o direcţie dominantă. Aproape toate ocupaţiile cer şi se exercită pe baza unei calificări, care înseamnă drepturi dar şi respectarea obligaţiilor ce decurg din statusul şi rolurile ocupaţionale.
Termenul de status profesional se referă la poziţia socială pe care un individ o deţine la un moment dat în cadrul societăţii la nivelul grupului primar de sarcină ca urmare a pregătirii sale profesionale şi a deprinderilor dobândite.
Statusul profesional reprezintă un status dobândit, adică un status pe care individul îl obţine printr-o iniţiativă, printr-un efort din partea sa.
Statusul sau poziţia profesională are în vedere patru elemente: prestigiul, interesul muncii, libertatea de acţiune şi salariul. Aceste patru atribute permit definirea statusului profesional deţinut de un individ într-o anumită structură birocratică.
Adesea, cele patru elemente variază concomitent: o activitate cu un prestigiu ridicat poate fi şi interesantă, bine plătită şi poate oferi un grad mare de libertate celui care o exercită. Ideal ar fi ca oamenii să asocieze cele patru atribute, să le facă congruente, deşi deseori aceştia acceptă efectuarea unor activităţi mai puţin prestigioase şi mai puţin interesante, dar mai bine plătite sau poziţii mai prestigioase, dar mai puţin plătite.
Orientarea profesională constituie o punte de trecere spre realizarea social-productivă a personalităţii. Este foarte important ca această trecere să fie făcută bine şi la timp, şi nu numai de un tânăr, ci de întreaga masă a tineretului.
