Acţiunea de orientare şi consiliere a tinerilor pentru şcoală şi viaţa social-profesională nu a constituit pretutindeni şi în toate epocile istorice o problemă specifică. Primele dovezi despre interesul acordat pregătirii tinerilor pentru viaţă le găsim în scrierile câtorva dintre cei mai prestigioşi filosofi ai Greciei antice : Platon, Republica, Aristotel, Politica.
În Roma antică, problema alegerii profesionale, în cazul nobililor, se aborda la 16 ani, când tânărul îmbraca toga virilis ; optiunea se făcea în mod liber, dar posibilităţile erau limitate : armată, oratorie, drept ; tânărul era dat în seama unui militar, orator, jurist, de la care învăţa meseria.
În Evul Mediu, pregătirea pentru carieră îşi menţine caracterul de castă. Candidatul la o meserie trebuia să fie ucenic, calfă, meşter, pregătirea realizându-se direct în atelierele meşteşugăreşti (bresle/asociaţii ale meşteşugarilor).Ucenicia dura 2-4 ani si începea la 10-12 ani.
Primul pedagog care anticipează un model ştiinţific de orientare vocaţională este J. A. Comenius în Didactica magna. El susţine că e prematur ca din al 6-lea an de viaţă să determinăm vocaţia copilului ; la această vârstă nu sunt suficient manifestate forţele spirituale şi înclinaţiile copilului. Sistemul de învăţământ preconizat de Comenius stabilea ca toţi copiii să urmeze o şcoală elementară. Mai târziu, odată cu terminarea şcolii latine, Comenius recomanda un exerciţiu public de aptitudini, pe baza căruia conducerea şcolară putea stabili care dintre tineri se vor îndrepta spre Academie, spre continuarea studiilor la un nivel superior, sau spre diferite domenii de activitate.
Pentru prima dată în istoria orientării vocaţională, Comenius exprimă cu claritate teza esenţială a acestui domeniu: orientarea tinerilor să se realizeze în funcţie de înclinaţiile, interesele, aptitudinile acestora, dar şi de necesităţile sociale.
Astăzi, în majoritatea ţărilor contemporane, orientarea a depăşit stadiul unei acţiuni psihodiagnostice şi de îndrumare strict profesională, devenind o componentă importantă a actului educaţional.
Orientarea vocaţională este un proces continuu, face parte din educaţia omului contemporan. Ea tinde să devină, din ce în ce mai mult, un counselling permanent, util, pentru o mai bună adaptare si integrare a individului în viaţa profesională şi socială.
Dinamica profesiilor :
Se constată astăzi, o adevărată ,,explozie” profesională, o revoluţionare profesională, care se desfăşoară concomitent pe două planuri relativ distincte: al mobilităţii profesionale ; apar profesii noi, se diversifică cele existente, altele dispar, şi al conţinutului profesiilor : creşterea caracterului ştiinţific al pregătirii profesionale şi al exercitării profesiei, tehnologizarea profesiilor sau intervenţia frecventă şi masivă a tehnicii în exercitarea lor; schimbarea raportului muncă fizică-muncă intelectuală în favoarea celei din urmă (intelectualizarea profesiilor).
Posibilitatea apariţiei unor modificări în structura persoanei :
Ca rezultat al maturizării individuale, al îmbogăţirii experienţei de viaţă şi lărgirii orizontului de cunoaştere; alte modificări sunt generate de pierderea parţială sau temporară de către individ a capacităţilor sale de muncă, în urma unor boli sau accidente.
Erori posibile în procesul orientării:
Generate în primul rând de o serie de factori : de subiect, discrepanţe între aspiraţiile şi posibilităţile acestuia, aspiraţiile familiei şi aspiraţiile sau posibilităţile “elevului” ; de familia acestuia, intervenţia exagerată a familiei în procesul alegerii studiilor şi profesiei ; modul de organizare şi desfăşurare a orientării în şcoală, eficienţa redusă a unor acţiuni concrete de orientare, pregătire psihopedagogică relativ scăzută a celor implicaţi în orientare.
În România, activitatea de consiliere şi orientare s-a desfăşurat o bună perioadă de timp în cabinete şi laboratoare, cele mai multe fiind situate în centre universitare.
Munca este forma fundamentala a activitatii umane, desfasurata in mod constient si voluntar si orientata spre un scop determinant. Ea presupune o succesiune de actiuni si operatii de ordin fizic si intelectual, efectuate cu ajutorul unor mijloace (unelte, instrumente, aparate, masini-unelte etc.), pentru producerea de bunuri si servicii necesare satisfacerii trebuintelor umane.
Ocupatia vizeaza, in conceptia lui Ion Al. Dumitru, desfasurarea concreta a unei activitati productive asociate unei profesii, intr-o unitate economico-sociala (firma,institutie, intreprindere/companie) la un anumit loc de munca, prin care isi asigura existenta.
Elemente caracteristice ale ocupatiei:
- O anumita pregatire profesionala (cunostinte, competente, abilitati, deprinderi etc.);
- Utilizarea anumitor unelte si instrumente de lucru;
- Realizarea unor actiuni si operatii concrete intr-un spatiu de lucru amenajat ca “loc de munca” sau “post de munca”;
- Durata muncii (program de lucru);
- Salarizarea (in functie de anumiti parametri si indicatori de performanta cantitativa si calitativa);
- Respectarea unor norme si reguli (deontologice, de protectie, de calitate etc.).
Profesia este aceea activitate sociala specializata, in care persoana raspunde unor solicitari, valorificandu-si potentialul de care dispune la un moment dat, ca rezultat al pregatirii/invatarii si formarii specifice. Exercitarea unei profesii presupune o pregatire generala (teoretica si practica) si o formare specializata realizate intr-un cadru institutionalizat (scoala, universitate etc.) sau prin practicarea ei efectiva (invatare, ucenicie, formare la locul de munca). Profesia este specialitatea sau calificarea obtinuta prin studii si certificata la absolvirea acestora.
Vocatia a fost definita in pedagogia romaneasca ca o componenta a idealului educational ce exprima echilibrul dintre armonia psihica (intrapsihica) si armonia sociala (relationala); “chemare” catre un anumit tip de activitate, in care spontaneitatea si creativitatea se manifesta la maximum; “indreptare spre o voce care ne cheama”; “nu este legata de o anumita aptitudine, ci de intreaga constitutie fizica si morala a omului. Este cu chemare numai acela care prin intreaga lui personalitate, este un ales”; vocatia este expresia spiritualitatii unui popor.
Cariera este dată de totalitatea activitatilor, ocupaţiilor aferente unor profesiuni, funcţiilor, posturilor, status-rolurilor unei persoane în decursul vieţii (acceptiune extinsa).
Cariera este traseul parcurs de o persoana in profesarea/exercitarea unor activitati care presupun o anumita pregatire si formare, concretizate in competente si capacitati specifice, atestate, certificate si dovedite in exercitarea profesiilor.
Orientarea carierei unei persoane, reusita sa se realizeaza pe baza cunoasterii de sine si a lumii profesiilor/ocupatiilor.
Construirea carierei:
Este necesar ca persoana sa isi stabileasca un tel profesional, personal, obiective flexibile, un plan de actiune viabil.
Alegerea carierei este definita prin apel la:
- preferinte – alegerea nu este una reusita, insa;
- aspiratii – alegerea se raporteaza la idealuri, nu intotdeauna realizabile;
- intentii – alegerea este una realista
Alegerea carierei este realizata atunci cand:
- exista mai multe alternative;
- persoana are libertatatea de a alege;
- se ofera servicii educationale (pregatire psihologica, consiliere psihopedagogica etc.)
Dezvoltare vocaţională dezvoltarea unei imagini de sine pozitive, a autoacceptării şi a sentimentelor de preţuire personală; formarea deprinderilor de a avea o atitudine pozitivă; dezvoltarea aptitudinilor sociale şi a abilităţilor interpersonale; dezvoltarea capacităţii de a comunica şi de a rezolva conflicte; dezvoltarea capacităţii de autodirijare şi de rezolvare a problemelor proprii etc.
Un loc important este acordat procesului de formare a identităţii vocaţionale, ca şi componentă a maturităţii psiho-sociale deoarece implică formarea unor structuri psihice complexe pe baza potenţialului înnăscut, a repertoriului cultural dobândit prin educaţie şi experienţă de viaţă.
Identitate forţată – persoanele care prezintă această formă de identitate au deja obiective vocaţionale, dar acestea le-au fost impuse de părinţi, profesori, prieteni, colegi, mass-media etc., expectanţele şi valorile acestora fiind preluate în mod necritic ;
Criza identitară – persoana se confruntă cu probleme de identitate, percepe acut presiunea socială pentru a realiza o alegere, dar decizia este amânată sau chiar evitată (de exemplu, în preajma finalizării unui nivel de învăţământ);
Difuzie identitară – persoana nu a facut încă o alegere şi nu este preocupat să facă un angajament pe o anumită direcţie ; nu se simte pregătit, dar nici presat să decidă ;
Identitate conturată – persoana a facut propriile alegeri, prin urmare a îndepărtat presiunea, este clar orientat şi urmăreşte obiective profesionale.
Teorii psihologice privind alegerea profesiei
Aceste teorii sunt inspirate din psihologia personalităţii, psihologia dezvoltării, psihologia cognitivă, a proceselor decizionale, având în centru persoana şi particularităţile sale psihologice cu rol decisiv în alegerea carierei
Teorii bazate pe psihologia personalitatii
Aceste teorii susţin că particularităţile psihoindividuale ale omului stau la baza alegerii profesionale. Mai exact, tipul de personalitate, trăsăturile, factorii de personalitate influenţează opţiunile unei persoane privind profesia şi cariera.
Trăsăturile de personalitate ale unei persoane, idealurile şi aspiraţiile sale, interesele şi aptitudinile sale sunt esenţiale în procesul alegerii şi dezvoltării carierei. În sprijinul acestei concepţii, Meadow formulează mai multe ipoteze de sorginte psihanalitică :
- persoanele independente preferă şi aleg profesii şi ocupaţii care le dau posibilitatea să aibă iniţiativă, să conducă (ex. domeniul afacerilor, politică) ;
- persoanele dependente preferă şi aleg acele profesii şi ocupaţii care presupun subordonare şi dirijare (secretar, contabil etc.) ;
- persoanele înclinate spre agresivitate aleg profesii ce presupun competiţie ;
- persoanele reactive caută profesii ce presupun un anumit gen de constrângeri ;
- persoanele supuse obţin mai puţine succese în munca lor decât cele agresive ;
- persoanele cu un autocontrol ridicat sunt mai puţin mulţumite de alegerea profesiunii decât cele cu un autocontrol mai scăzut.
Alte teorii psihologice privind alegerea profesiei
- Teoria personalităţii profesionale (J. Holland)
- Teoria alegerii ocupaţionale a lui Eli Ginzberg
- Teoria dezvoltării bazate pe conceptul de sine/a evoluţiei în carieră a lui D. E. Super (1963)/Carrer Development: Self-concept Theory
- Teoria dezvoltării profesionale – D. V. Tiedeman şi R. P. O’Hara (1963)
Stilurile decizionale reprezintă modalitatea proprie de a rezolva o situaţie ce presupune alegerea între mai multe alternative. Pus în faţa unei situaţii de decizie legată de carieră, individul poate manifesta stiluri decizionale diferite. Un stil decizional deficitar poate distorsiona sau împiedica prelucrarea informaţiilor legate de sine şi domeniile de activitate, astfel încât rezultatul este unul dezadaptativ şi cu repercusiuni serioase asupra posibilităţii de planificare a carierei.
Există anumite elemente comune ale acestor teorii:
- importanţa informaţiilor în procesul luării deciziei de carieră;
- plurideterminarea factorială a maturizării profesionale şi a procesului luării deciziei cu privire la carieră;
- importanţa succesului/eşecului profesional asupra evoluţiei.
