Educatia nu trebuie (nu poate) sa se rezume la ceea ce ofera scoala de toate gradele, oricât de elevata ar fi ea. Educatia trebuie continuata si completata si de alti factori educativi (familia,mass media etc). Ea trebuie continuata si dupa absolvirea scolii si facultatii, pe parcursul întregii vieti. Aceasta pentru a feri omul de suficienta, de limitele instruirii si dezvoltarii personalitatii sale. In acest context, a aparut necesitatea educatiei permanente. Jan Amos Comenius-Komensky (sec. XVII) a sustinut ideea ca „Viata toata este o scoala” („Tota vita schola est”).
Se folosesc si alte denumiri cu semnificatii relativ asemanatoare celei de educatie permanenta, cum sunt: educatie recurenta: care se reia, reciclare; enculturatie: învatare continua, toata viata; perfectionarea pregatirii profesionale; educatie sociala; educatie a adultilor; educatie postscolara si postuniversitara; autodidaxie, autodidact; autoeducatic, autoinstructie, autoperfectionare, autoinstruire si autoformare etc.
Educatia permanenta este un principiu al sistemului de învatamânt în România, prevazut de Constitutie si de Legea învatamântului. Educatia permanenta este un sistem educational deschis, compus din obiective, continuturi, forme si tehnici educationale, care asigura întretinerea si dezvoltarea continua a potentialului cognitiv, afectiv si actionai al personalitatii, al capacitatilor si deprinderilor de autoeducatic, formarea de personalitati independente si creative. Educatia permanenta este nemijlocit legata de diagnoza si prognoza educatiei (învatamântului), de programare si de inovare pe termen lung a educatiei.
Educatia permanenta ne fereste de îmbatrânirea timpurie din punct de vedere cerebral
si psihosocial, ne mentine tineretea spirituala. Savantul japonez Matsuzawa spunea: „Sa gândesti activ, continuu si intens, caci opresti îmbatrânirea creierului (desigur, pentru o anumita perioada ) si obtii performante deosebite, pâna la creatii de mare valoare si eficienta”.
Educatia permanenta, pentru a fi de valoare si eficienta, trebuie sa se bazeze pe educatie, fapt care cere învatamântului sa pregateasca tineretul pentru autoeducatie.
Obiectivele educatiei permanente (formare continua)
Educatia permanenta trebuie sa raspunda schimbarilor care se produc în societate, în
stiinta, tehnica, cultura, etica, justitie, economie etc. Ea necesita astfel, realizarea unui sistem de obiective si cerinte, printre care mentionam: întelegerea necesitatii educatiei permanente atât la nivelul factorilor de decizie, al unitatilor de învatamânt si al altor factori educativi, cât si al individului tânar si adult.
Asigurarea îmbogatirii sistematice si continue a cunostintelor generale si speciale; perfectionarea capacitatilor si deprinderilor intelectuale si profesionale, iar pentru educatori, si a celor pedagogice-metodice, precum si dezvoltarea aptitudinilor generale si speciale; adaptarea pregatirii profesionale, a calificarii, la schimbarile si mutatiile stiintifico-tehnice, profesionale etc, mergând, în unele situatii, pâna la schimbarea profesiei (recalificare), fenomen cerut de economia libera de piata, asigurând integrarea individului în activitatea social-utila în continua prefacere; scientizarea si culturalizarea vietii sociale; asigurarea progresului social continuu; diminuarea efectelor „uzurii morale” a cunostintelor teoretice si practice (a deprinderilor) prin reîmprospatarea continua cu noi informatii si noi tehnologii (retehnologizari); dobândirea de tehnici si deprinderi de educatie permanenta si altele.
Factorii educatiei permanente (formare continua)
Factorii institutionali Scolari. Scoala de toate gradele este primul (si cel mai important) factor de educatie si în acelasi timp de educatie permanenta. Scoala are rolul principal de a asigura educatia tineretului, formarea personali tatii si pregatirii lui generale si socioprofesionale.
Dar scoala, pentru a-si îndeplini rolul sau integral, trebuie si poate sa asigure: pregatirea pentru autoeducatic, pentru educatie permanenta, imperios ceruta de viata, de practica sociala, dupa absolvirea scolii; realizarea în mod organizat si sistematic a educatiei permanente, îndeosebi a perfectionarii profesional-sfiintifice, iar pentru educatori si perfectionarea pedagogica si metodica.
Factorii institutionali peri si extrascolari
Printre factorii peri si extrascolari, care-si aduc o contributie educativa valoroasa, atât la educatie, dar mai ales la educatia permanenta, organizata sau spontana, mentionam: mass-media (radioul, televiziunea, presa, teatrul, cinematograful etc.), Intemetul; universitatile populare; expozitiile, muzeele; simpozioanele, sesiunile stiintifice; consfatuirile diverse; cluburile, cenaclurile, casele copiilor si tineretului; excursiile etc. în cadrul acestor factori trebuie sa se integreze familia si organizatiile (asociatiile, ligile) de tineret, asociatii cultural-educative, de asistenta sociala etc.
Factorii generali (obiectivi si subiectivi)
Printre acestia mentionam: progresul social, în general – îndeosebi, cel stiintifico-tehnic, cultural etc, în cadrul caruia un rol important îl are revolutia stiintifico-tehnica, culturala etc; si mutatiile produse în activitatea social-utila (productie, în servicii, în profesii); setea de cunoastere a omului; necessitate a restructurarii educatiei si învatamântului în concordanta cu progresul social, în general, cu cel stiintifico-tehnic si cultural, în special; necesitatea formarii si adaptarii (formarii) personalitatii la cerintele progresului social, ale revolutiei stiintifice, tehnice, culturale etc, care solicita tot mai mult dezvoltarea personalitatii prin eforturi individuale, determinând autoeducatia, autoperfectionarea continua.
Formele de educatie permanenta (formare continua)
In functie de obiectivele si factorii care contribuie la educatia permanenta se cunoaste o gama variata de forme: a) organizate de scoala – care pregatesc pentru educatia permanenta; b) organizate de sistemul de educatie permanenta; c) libere, spontane.
Forme organizate de scoala
Ele se întâlnesc, îndeosebi, în scoala, si au rolul sa pregateasca tinerii pentru autoeducatie si educatie permanenta, astfel: participarea activa a elevilor (studentilor) în predarea noilor cunostinte; raspunsuri la întrebarile profesorului sau discutii privind stabilirea unor concepte, definitii, legi etc noi; participarea la efectuarea unor exercitii (rezolvarea unor probleme) noi, atât în plan teoretic, cât si în plan practic – laborator, cabinet de specialitate, atelier, practica în productie etc, dupa caz; prin efectuarea, în mod independent, a anumitor lucrari practice în laborator, cabinete etc, atât în cadrul procesului didactic, cât mai ales în cadrul unor cercuri diverse; prin efectuarea, în mod independent, a unor teme pentru acasa; prin studiul individual independent al bibliografiei recomandate (manual, tratate, reviste etc); prin efectuarea, în mod independent, a unor referate sau comunicari care sa fie sustinute la sesiuni (simpozioane, consfatuiri etc.) stiintifice ale tinerilor etc, prin vizionarea unor emisiuni didactice la televiziune si prin Internet, precum si alte genuri de activitati extra-scolare organizate de scoala sau de factorii peri si extrascolari.
Desigur, toate aceste forme, realizate concomitent sau în legatura cu sarcinile procesului de învatamânt, necesita la început îndrumare din partea profesorului/formatorului cooperare si, în acelasi timp munca independenta, care trebuie sa conduca la dezvoltarea si manifestarea fenomenului de autoeducatie, de autocontrol si de autoreglaj educational.
Forme organizate de sistemul de educatie permanenta (formare continua)
Printre acestea mentionam: cursuri postscolare si postuniversitare; cursuri de perfectionare a pregatirii profesionale (cursuri de reciclare); cursuri de management, de marketing etc; cursuri de perfectionare stiintifica în tara si peste hotare; doctoratul etc.
Formele de perfectionare profesionala organizate periodic pot include: cursuri, seminarii, discutii, anumite aplicatii si consultatii, finalizate prin colocvii (pentru reciclari) si examene, pentru restul formelor. Desigur, se beneficiaza si de alte forme de perfectionare, asa cum sunt: consfatuirile, schimburile de experienta, sesiunile si simpozioanele stiintifico-didactice, mesele rotunde, publicatii etc.
Organizarea de institutii si retele de învatamânt permanent deschis sau la distanta,
prevazuta de Legea învatamântului, constituie o forma eficace de educatie permanenta.
Forme relativ libere, spontane de educatie permanenta în cadrul educatiei peri si extrascolare (nonformale si informate)
Forme relativ libere, spontane de educatie permanenta sunt în primul rând cele ale educatiei peri si extrascolare (nonformale si informate): educatia pe teme diverse prin mass-media (radioul, televiziunea, presa, teatrul, cinematograful etc) si Internet, cu o pondere tot mai mare în epoca contemporana; educatia prin intermediul diverselor activitati culturale, stiintifice etc, desfasurate în cercuri, cluburi, cenacluri, camine culturale, case de cultura, scoli populare etc; educatia realizata prin vizite, excursii, drumetii, expozitii, muzee etc; educatia de popularizare a stiintei, culturii etc. în cadrul universitatilor populare etc; educatia realizata prin lectura libera, independenta, educatia prin afise si reclame etc. Abordarea stiintifica a obiectivelor, factorilor, formelor si tehnicilor de educatie permanenta necesita dezvoltarea unor „pedagogii si socio-pedagogii peri si extrascolare”, care au strânse legaturi cu pedagogia timpului liber”, pedagogia adultilor (sociala) etc.
Tehnici de educatie permanenta (formare continua)
Pentru a fi eficienta, educatia permanenta, bazându-se pe procesul de educatie, trebuie sa asigure însusirea si folosirea unor tehnici specifice. Printre acestea mentionam:
- tehnica de a învata singur cu cartea si calculatorul conectat la Internet- tehnica muncii intelectuale si I.T., pentru a cunoaste ceea ce este mai important si esential în domeniul specialitatii, culturii etc;
- tehnica de a investiga (cerceta) singur, si dupa caz, în echipa, în laborator (pe teren. în biblioteci etc), pentru a asigura implementarea a ceea ce stiinta adduce nou si pentru a descoperi noul;
- tehnica de a reînvata si reinvestiga singur sau în echipa.
Educatia permanenta trebuie sa se caracterizeze prin: flexibilitate, dinamism, diversitate, universalitate si creativitate, pentru a asigura sporirea valentelor si eficientei personalitatii si profesionalitatii. Se apreciaza ca, si în viitor, stiinta de carte – realizata în biblioteci si cu fisiere de date – va ramâne înca o forta importanta a educatiei, dupa cum „inteligenta, imaginatia si intuitia omului – asa cum remarca omul de stiinta american Alvin Toffler – vor continua sa fie mult mai importante decât masinile electronice (calculatoarele) în deceniile urmatoare”.
De avut în vedere însa faptul ca bibliotecile si fisierele de date nu pot gândi si crea, aceste atribute fiind caracteristice omului, care, pentru beneficiul sau, le-a implementat si calculatoarelor, transformândule în masini „inteligente”. Pornind de la aceste caracteristici ale masinilor inteligente, este necesar ca în conditiile societatii informationale sa fie introduse si folosite, fara retineri, calculatoarele în educatia si cercetarea scolara, deoarece ofera posibilitatile de a cuprinde si analiza imense cantitati de date, de a elabora numeroase variabile si decizii alternative în rezolvarea problemelor teoretice si practice si de a amplifica capacitatile intelectuale ale omului, creându-se chiar conditiile de depasire a limitelor psihicului.
Consideratii didactice privind învatamântul cu frecventa redusa si învatamântul la distanta
Invatamântul cu frecventa redusa si învatamântul la distanta sunt asemanatoare cu cel
cu frecventa din punctul de vedere al principiilor didactice, continutului învatamântului (curriculum), obiectivelor educationale si a unor forme si metode didactice si de evaluare. Ele se deosebesc de învatamântul cu frecventa îndeosebi din punctul de vedere al unor forme si metode de învatamânt, apropiindu-le astfel de tehnologia didactica a autoinstructiei, autodidacticismului si educatiei permanente. In acest context, ele îmbina unele strategii didactice directe, cu unele strategii didactice indirecte. Printre strategiile didactice directe folosite îndeosebi înaintea sesiunilor de examene remarcam: prelegerea (expunerea), seminariile, consultatiile, unele lucrari practice etc.
Printre strategiile didactice indirecte folosite, evidentiem: prelegerile, consultatiile, îndrumarile si temele aplicative scrise, înaintate prin posta la domiciliul elevilor (studentilor). îsi pot aduce o contributie deosebita legaturile cu INTERNET-ul si emisiunile didactice prin mass-media, îndeosebi prin radio si televiziune, sateliti didactici etc – bazate pe filme, video casete, CD Rom-uri sau transmisiuni didactice directe sau înregistrari audio-vizuale realizate de cele mai competente cadre didactice, acestea din urma oferind si posibilitatea dialogului cu tineretul, ceea ce reprezinta o modalitate eficace chiar si de contact afectiv între profesori si tineri.
Desi îsi au rolul lor instructiv-educativ, strategiile didactice directe si indirecte mentionate nu sunt si suficiente. Astfel, pentru asigurarea reusitei în învatare, în învatamântul cu frecventa redusa si în cel la distanta sunt necesare strategiile didactice care se bazeaza în mare masura pe munca independenta, personala a elevilor (studentilor), obiectivata îndeosebi prin studiul individual intens, sustinut si sistematic sub raport teoretic si aplicativ, care sa se bazeze pe capacitati si tehnici eficace de învatare personala si de aplicare independenta, personala a cunostintelor.
Reusita învatamântului cu frecventa redusa si a învatamântului la distanta necesita respectarea unor cerinte didactice, astfel:
- folosirea în mod rational atât a strategiilor didactice directe, cât si a celor indirecte;
- accentul învatarii trebuie pus pe munca independenta, pe studiul individual;
- studierea atenta atât a informatiilor oferite de profesori în mod direct si indirect, mai ales a bibliografiei recomandate – manuale, cursuri, tratate, îndrumare, reviste de specialitate, culegeri de probleme etc, inclusiv a videocasetelor didactice, CDRom-urilor etc;
- studiul bibliografiei sa se faca numai însotit de consemnari, asa cum sunt rezumatele, referatele, planurile de idei, eventual si fisele, care sa fie folosite apoi în studiul individual ritmic;
- înregistrarea informatiilor, temelor (problemelor) etc. care prezinta dificultati de studiu, de întelegere si rezolvare, pentru a fi înlaturate dificultatile pe parcurs în mod personal sau cu ajutorul profesorilor;
- efectuarea de exercitii (de repetari) sistematice de fixare, consolidare si sinteza a cunostintelor si de rezolvare de probleme, de aplicatii etc; aceste exercitii trebuie sa fie si în concordanta cu continutul si cerintele examenelor; aceasta necesita ca profesorii sa pregateasca din timp studentii (cursantii,elevii) asupra continutului si desfasurarii examenelor, atât prin modelele oferite la activitatile didactice directe si indirecte, cât si mai ales prin temele date pentru rezolvare acasa, teme care sa fie corectate si însotite de îndrumari pentru eliminarea unor eventuale neîntelegeri, greseli etc. din partea tinerilor;
- pregatirea elevilor (cursantilor,studentilor) trebuie facuta în mod ritmic, pe tot parcursul anului scolar (universitar etc.), evitându-se pregatirea în „asalt”, numai în preajma sesiunilor de examene, cerinta de altfel necesara si pentru învatamântul cu frecventa;
- în situatia în care exista posibilitati (conditii), elevii (studentii) pot participa la unele activitati didactice, în cazul formei de învatamânt cu frecventa;
- studiul sa aiba si un caracter interactiv, de interactiune înte profesori/formatorii si tinerii studiosi, folosindu-se variate mijloace de comunicare – telefonul, radioul, televiziunea, Internet-ul si, dupa posibilitati – comunicarea directa;
- studentii (cursantii,elevii) trebuie sa dovedeasca, în mare masura, capacitati de autocontrol si autoevaluare, astfel ca sa-si poata face din timp corectiile necesare, în vederea obtinerii unei pregatiri elevate si eficiente.
Este necesar ca statul, mass-media, societatile comerciale si organismele societatii civile sa sprijine efectiv realizarea la cote înalte de performanta a învatamântului cu frecventa redusa si a învatamântului la distanta, acestea fiind alternative importante de cuprindere în învatamântul secundar si în învatamântul superior a unui numar sporit de copii si tineri, fapt de care va beneficia societatea în ansamblul ei.
