Autocunoaşterea te ajută să îţi dezvolţi propriul potenţial, să identifici piedicile, dar şi resursele şi posibilităţile de realizare; să poţi obţine starea de congruenţă cu tine însuţi şi cu ceilalţi; să identifici ce este cu adevărat important pentru tine şi pentru ceilalţi; cum să fii în acord cu tine şi cu ceilalţi; să poţi găsi soluţii inovatoare chiar şi în cele mai dificile momente din viaţa personală şi profesională; te învaţă cum să-ţi dezvolţi creativitatea şi spontaneitatea.
Există situaţii în care nu ai o problemă deosebită, însă ai dori să „creşti”, să „evoluezi” ca persoană, să te cunoaşti mai bine, să te dezvolţi din punct de vedere psihologic. Dezvoltarea personală te ajută să îţi recunoşti unicitatea ca individ, să identifici mijloace de a face faţă cu succes situaţiilor zilnice cu care te confrunţi, să afli mai multe despre tine însuţi. Îţi poţi clarifica valorile, comportamentele, reacţiile în anumite situaţii şi poţi învăţa cum să îţi foloseşti eficient resursele de care dispui, astfel încât să utilizezi mai bine timpul, să comunici eficient, să faci faţă conflictelor.
Autocunoaşterea se incadreaza intr-una din cele mai complexe forme ale cunoasterii umane. Acest proces implica formarea conceptului de sine in care sunt cuprinse totalitatea ideilor si sentimentelor pe care o persoana le are despre ea insasi.
Potrivit definitiei dictionarului explicativ al limbii romane, autocunoaşterea este metoda de cunoastere a propriei persoane, prin introspectie.
1. Constientizarea aptitudinilor
Aptitudinile pot fi cunoscute in primul rand prin auto-observare si prin compararea performantelor noastre cu cele obtinute de ceilalti. Pentru constientizarea aptitudinilor este important sa acordam atentie opiniilor celor care ne cunosc.
Exista oameni care reusesc sa obtina rezultate bune intr-o activitate chiar daca nu au aptitudini deosebite. Unele aptitudini mai slab dezvoltate pot fi compensate prin alte aptitudini sau prin ambitie.
Avand in vedere tipurile de aptitudini, de precizat sunt:
Aptitudinile cognitive – reprezinta capacitatile individului implicate in prelucrarea informatiilor, precum: aptitudinea verbala, aptitudinea numerica, aptitudinea de perceptie a formei, aptitudinea decizionala.
Aptitudinile sociale – capacitatea de a comunica, a stabili contacte sociale si de a utiliza reguli sociale pentru mentinerea relatiilor;
Aptitudinile artistice – se refera la aptitudinile necesare pentru reusita in activitati de desen, pictura, grafica;
Aptitudinile muzicale – sensibilitate la tonalitatea, amplitudinea, intensitatea, timbrul sunetelor;
Aptitudinile fizice – se refera la capacitatile fizice care permit obtinerea succesului in domenii ce presupun forta.
2. Personalitatea
Personalitatea fiecaruia dintre noi este unica, proprie unui singur individ, chiar daca mai multe persoane prezinta aceleasi trasaturi. Personalitatea este temporala si se afirma ca un stil, prin intermediul comportamentelor. Relativ stabila la adult, personalitatea este in constructie, in dezvoltare la copil.
Diversele teorii ale personalitatii incearca sa explice diferitele configuratii si coerenta lor invocand variabile motivationale, cognitive, invatarea sociala sau proprietatile biologice ale organismului.
3. Interesele
Pentru a caracteriza un tanar dupa interesele sale, ii putem studia interesele manifestate sau observate care sunt determinante pentru anumite activitati profesionale, precum muzica, dans, sport, colectii, activitati manuale, etc.
Putem cere tanarului sa se descrie pe sine, fie lasandu-l sa se exprime liber, fie utilizand proceduri sistematice, precum chestionarele. Interesele exprimate oral in cursul unei convorbiri se dovedesc adesea a nu fi buni indicatori predictivi pentru activitatea viitoare, caci sunt influentate de diverse variabile, dintre care amintim: sex, varsta, interlocutor, nivel cultural etc.
Abordarea personalitatii si a constiintei de sine prin intermediul studiului intereselor este deci, o abordare euristica in orientarea scolara si profesionala.
4. Metode de studiu ale personalitatii
Se pot distinge doua tipuri de abordari: cele clinice si cele ce utilizeaza mijloace de observatie controlate. Metoda de observatie cel mai des utilizata in studiul personalitatii este chestionarul. Subiectul este invitat sa raspunda la numeroase intrebari, care pot avea in vedere comportamentele, atitudinile, emotiile, sentimentele, interesele, valorile, motivatiile etc. Intrebarile sunt de tip inchis sau cu alegere multipla.
Chestionarele permit colectarea rapida a unui mare numar de informatii, dar calitatea acestor informatii nu este intotdeauna perfecta. Intrebarile sunt adesea ambigue, nu au acelasi sens pentru toata lumea.
5. Valorile
Valorile reprezinta convingerile fundamentale ale oamenilor referitor la ceea ce este important in viata, in relatiile interpersonale si in munca. Fiecare om isi elaboreaza in cursul vietii un sistem de valori care ii ghideaza viata, optiunile, inclusiv pe cele referitoare la cariera. Sistemul de valori este evaluat cu ajutorul chestionarelor, iar cele mai des intalnite astfel de exemple sunt familia, sanatatea, securitatea, banii, puterea etc.
Valorile legate de munca se pot referi la mediul de munca, relatiile de munca, continutul muncii sau la munca in general.
Omul se simte atras de acele profesiuni care sunt in concordanta cu valorile care il caracterizeaza.
Sistemul de valori la care adera un individ ii ofera acestuia reguli pentru evaluarea propriului comportament si al celorlalti. Astfel el determina atitudinile fata de altii, comportamentele adoptate sau evitate. Valorile sunt produsul unei istorii si organizeaza comportamente variate.
Dupa anumiti autori, insusirea valorilor incepe inca din copilarie, prin interactiunile sociale si transmiterea unor abilitati sociale. Valorile au un rol important in procesul formarii identitatii personale si in modificarea acesteia in adolescenta.
6. Conceptia despre sine
Conceptiile despre sine se construiesc, in principal, pe baza informatiilor culese in experientele de interactiune sociala, in care individul se percepe pe sine si in atitudinile si parerile celorlalti despre el. Acestea se transforma continuu de-a lungul copilariei si adolescentei datorita dezvoltarii capacitatilor cognitive, multiplicarii si diversificarii experientelor, dobandirii cadrelor conceptuale furnizate de cultura si care dau sens acestor conceptii.
Metodele larg utilizate in ultimele doua decenii pentru a studia diferitele conceptii despre sine la adolescenti constau in a le cere acestora sa se descrie liber, oral sau in scris, raspunzand la intrebari deschise de tipul: “Cine sunt eu?”, “Cine esti tu?”, “Vorbeste-mi despre tine, spune-mi ce fel de persoana esti”, “Ce iti place cel mai mult la tine insuti?” etc.
Rezultatele cercetarilor au permis evidentierea a doua tipuri de conceptii despre sine: imaginea de sine si stima de sine.
Imaginea de sine este modul in care o persoana isi percepe propriile caracteristici fizice, cognitive, emotionale, sociale si spirituale. Formarea unei imagini de sine realiste si a unei stime de sine ridicate depinde in primul rand de atitudinea celor din jur.
Imaginea de sine negativa se reflecta prin:
- Scaderea performantelor scolare, datorita subestimarii resurselor
- Relatii tensionate
- Relatii deficitare cu cei de aceeasi varsta
Pe de alta parte, imaginea de sine pozitiva reflecta:
- Cresterea performantelor scolare
- Relatii armonioase
- Relatii bune cu colegii si prietenii de aceiasi varsta
Stima de sine reprezinta dimensiunea evaluativa a imaginii de sine si se refera la modul in care ne consideram ca persoane in raport cu propriile asteptari si cu ceilalti. De exemplu, daca cineva isi impune niste standarde exagerate in raport cu posibilitatile sale si are esecuri din acest motiv, va fi necesara adoptarea unor standarde mai realiste.
In ceea ce priveste cresterea stimei de sine este esential ca individul sa isi constientizeze calitatile, competentele, sa acorde atentie reusitelor sale, sa invete sa se auto-valorizeze.
Persoanele cu stima de sine scazuta prezinta urmatoarele particularitati:
- sunt nemultumite de persoana lor in general;
- evita responsabilitatile sau sarcinile noi;
- se simt lipsite de valoare;
- manifesta rezistenta scazuta la presiunile negative ale grupului;
- isi exprima intr-o maniera neadecvata emotiile sau si le neaga;
- considera manifestarea emotiilor o dovada de slabiciune;
Cresterea stimei de sine este favorizata de:
- crearea unor oportunitati prin care tanarul sa obtina succes;
- crearea unor situatii in care individul sa aiba oportunitatea de a oferi ajutor celorlalte persoane;
- identificarea surselor de suport social;
- dezvoltarea abilitatilor de comunicare, negociere, rezolvare de probleme.
