Ce sunt conflictele?
Conflictele sunt vechi de când lumea, ele sunt un fenomen universal care poate fi întâlnit la toate nivelele convieţuirii umane. Nu prezenţa conflictelor este problematică, nu ea este cea care constituie o ameninţare la adresa păcii, ci formele ei violente, care propagă sisteme nedrepte, care avantajează doar una dintre părţile implicate, înclinate spre preluarea puterii şi spre impunerea propriilor interese şi care cred că doar ele deţin „adevărul absolut“. Asemenea atitudini pot degenera cu uşurinţă în modele de gândire şi de comportament orientate după cucerirea totală: pierderile suferite de una dintre părţi sunt câştiguri pentru cealaltă. Câştigătorul, prin asociere, este cel mai puternic, dreptatea stând de partea lui. În uzul zilnic, conflictele sunt deseori asociate în mod automat cu certurile, cu conflictele de interese, cu puterea sau cu uzul de violenţă.
Cercetătoarea Ulrike C. Wasmuth a atras atenţia asupra faptului că este important să considerăm conflictele ca pe nişte simple fapte sociale, şi să nu le confundăm cum formele sale mai avansate; conflictele nu trebuie să fie limitate prin prisma unor evaluări concrete şi nu trebuie confundate cu cauzele lor. Conflictul, în viziunea lui Wasmuth este prin urmare un „fapt social la care participă cel puţin două părţi (indivizi, grupe, state), care urmăresc scopuri diferite, neconciliabile sau chiar acelaşi scop, dar care nu poate fi atins decât de o singură parte, şi/sau doresc să facă uz de mijloace disputate pentru a atinge un scop anume. Instrumentul care ne ajută să înţelegem conflictele este analiza conflictului.
O astfel de analiză nu încearcă să descopere doar cauzele şi contextul izbucnirii conflictului, ea conţine şi prime măsuri de soluţionare, cercetând atât punctele comune cât şi felul în care a fost tratat conflictul până la momentul începerii analizei.
Conflictele sunt construite în faze specifice. În faza premergătoare sunt sesizate conflictele latente sau deja manifeste, fără a fi însă evaluate (încă) ca fiind negative. În faza de escaladare se pune în mişcare o dinamică specifică care acutizează conflictul. În “faza de lămurire“ interesul se concentrează pe redefinirea şi reorganizarea convieţuirii. Toate aceste faze mai sunt cunoscute şi sub numele de „arc al conflictului”. Iar pentru a înţelege toate aceste faze sunt necesare competenţe specifice în ceea ce priveşte preocuparea cu conflictul, de escaladarea acestuia, respectiv activităţile de reconciliere.
ESCALADAREA CONFLICTELOR
1. Înăsprire: Punctele de vedere se calcifică şi se izbesc unele de celelalte. Conştientizarea tensiunilor viitoare duce la încrâncenare. Cu toate acestea, mai există încă convingerea că tensiunile pot fi rezolvate la masa discuţiilor. Nu s-au format încă părţi sau tabere rigide.
2. Dezbatere: Are loc o polarizare a gândurilor, sentimentelor şi voinţei. Apare gândirea pe criterii „alb-negru” şi atitudinea de „superioritate-inferioritate”.
3. Acţiuni: Credinţa că “nu mai ajută nici un fel de discuţii” creşte în importanţă, urmărindu-se o strategie a faptelor deja făcute. Empatia cu “celălalt” se pierde, creşte pericolul interpretărilor greşite.
4. Images/Coaliţii: “Bursa zvonurilor” este în fierbere, se construiesc stereotipuri şi clişee. Părţile se manevrează reciproc în roluri negative şi se combat. Are loc campania de strângere a susţinătorilor.
5. Pierderea bunului renume: Se ajunge la atacuri publice şi directe (interzise), care vizează pierderea bunului renume de către adversar.
6. Strategii de ameninţare: Ameninţările reciproce iau amploare. Se dau ultimatumuri, ceea ce amplifică procesul de escaladare a conflictului.
7. Distrugeri limitate: Adversarul nu mai este văzut ca entitate umană. Se face apel la unele acţiuni de distrugere limitată, ca răspuns „potrivit”. Inversarea valorilor: stricăciunile relativ mici sunt considerate deja a fi câştiguri.
8. Disipare: Distrugerea sistemului inamic constituie scopul principal.
9. Împreună în prăpastie: Se ajunge la o confruntare totală, fără cale de
întoarcere. Distrugerea adversarului cu preţul autodistrugerii
Obiectivul central din cadrul aplanării constructive a conflictelor este de a confrunta escaladarea conflictelor cu etapele de de-escaladare, de a găsi răspunsuri şi alternative pentru fiecare etapă, de a reduce dimensiunile violenţelor sau de a le elimina cu totul şi de a ţinti cooperarea şi soluţiile prin negociere.
În acest sens, o evaluare sensibilă şi realistă a conflictului este la fel de importantă ca şi planificarea conştientă a propriilor paşi.
Escaladarea conflictelor este periculoasă, pentru că:
| astfel, conflictele pot scăpa de sub control; | |
| din ce în ce mai puţine variante de acţiune stau la dispoziţie; | |
| violenţa este folosită din ce în ce mai mult; | |
| în prim-plan nu mai stau soluţiile comune, ci victoria sau înfrângerea adversarului; | |
| are loc o personificare a conflictului; | |
| emoţiile devin mai importante decât raţiunea; | |
| distrugerea devine scopul principal al acţiunii. |
Dinamica conflictelor a fost comparată de multe ori cu un aisberg. Modelul ‘aisbergului’ ne dă de înţeles că doar o mică parte a conflictelor este vizibilă la suprafaţă. Şase şeptimi dintr-un aisberg se află sub apă, invizibile – ele sunt cele care determină însă dimensiunea şi comportamentul aisbergului. Modelul ‘aisbergului’ este folosit de multe ori pentru a arăta că doar o parte din cele ce se întâmplă în cadrul unui conflict şi din dinamica conflictului este accesibilă în mod direct. Celelalte părţi ale acestei dinamici trebuie mai mult ghicite. Conflictele au loc mereu la două nivele: la nivel obiectual şi la nivel psihosocial. Este important să cunoaştem ambele nivele, să recunoaştem felul în care aceste nivele se influenţează reciproc, dar şi să le diferenţiem.
| Nivelul obiectual: temele formulate, comportamentul sesizabil, faptele – acesta reprezinta cel mai adesea vârful “obiectual” al aisbergului. | |
| Nivelul psihosocial: temeri, nesiguranţe, dorinţe, sentimente, tabuuri etc. – toate acestea nu pot fi observate în mod direct, cu toate că sunt prezente masiv. De cele mai multe ori, toate acestea rămân nespuse, acţionând astfel în ‘zona ascunsă’. |
Deseori, nivelul psihosocial domină acţiunile conflictuale. Cu cât escaladează un conflict mai mult, pe atât creşte şi importanţa acestui nivel. De aceea este foarte important, ca pentru a înţelege un conflict pe de-a întregul, să înţelegem şi dinamica nivelului psihosocial. Conştientizarea nivelului psihosocial, a dinamicii ‘ascunse’, înseamnă aducerea în prim-plan a adevăratului obiect al conflictului şi, implicit, deschiderea căilor de negociere în vederea aplanării acestuia.
ANALIZA CONFLICTULUI
Pentru a rezolva în mod constructiv un conflict, trebuie mai întâi să îl şi înţelegem. Conflictul trebuie să transpară nu doar în dinamica sa, cu forma şi efectele sale, ci şi în comportamentele, interesele şi nevoile părţilor implicate în el. În acest sens este foarte important să vedem la ce nivel al realităţii se raportează informaţiile şi modurile de acţiune. Tilman Grammes şi Agnes Tandler deosebesc între următoarele nivele ale realităţii:
| Realitatea documentelor: Urmele orale şi scrise lăsate de un anumit eveniment: discursuri, protocoale, notiţe, formulare, manifeste etc. | |
| Realitatea presei: Prezentarea evenimentului în mass-media: articole de ziar, emisiuni de radio şi televiziune, anunţurile făcute de agenţiile de presă, comentarii, scrisori de la cititori etc. | |
| Realitatea reflecţiei: Rapoarte şi concluzii, analize, studii ştiinţifice etc. | |
| Realitatea didactică: Manuale, materiale educative etc. |
Alta decât aceste nivele ale realităţii este percepţia subiectivă a participanţilor la conflict. Într-un conflict, diversele interese şi nevoi concurează cu diferitele nivele ale realităţii şi cu diferitele posibilităţi de a se face auzit şi de a exercita influenţă (putere).
Analiza conflictelor nu are ca scop să adune tot felul de informaţii, ci să interpreteze şi să evalueze aceste informaţii. Şi pentru că comunicarea în toate formele sale (orală, simbolică, non-orală) poate fi înţeleasă ca o cheie pentru manevrarea constructivă a conflictelor, analizei premiselor unei comunicări de succes îi revine o importanţă deosebită.
Socio-psihologii au susţinut mereu că oamenii nu pot recunoaşte un lucru decât atunci când există termeni care să definească acest lucru şi că oamenii nu pot înţelege ceva decât atunci când există modele de analiză. Analiza conflictului are aşadar de-a face cu sistematizarea percepţiei şi cu oferta de materiale ajutătoare.Din toate acestea mai reiese şi că nu există o singură metodă „corectă” de analiză a conflictelor, ci mai multe, a căror utilizare eficientă depinde însă de situaţia în cauză.
OBIECTUL CONFLICTULUI
| conflict de interese | |
| conflict de necesităţi | |
| conflict de valori | |
| conflict de identitate | |
| conflict ideologic | |
| conflict de credinţe | |
| conflict de evaluare |
Grupuri cu
| conflicte în cadrul grupului | |
| conflicte între grupuri |
Organizaţii cu
| conflicte iîn interiorul organizaţiei | |
| conflicte între organizaţii |
Societate cu
| conflicte inter-personale | |
| conflicte în interiorul societăţii |
Sistem imternaţional cu
| conflicte internaţionale între state | |
| conflicte între ONG-uri | |
| conflicte între organizaţiile internaţionale şi state sau societăţi de state |
Modul în care este perceput conflictul, de ex. conflict încins (manifest) conflict rece (latent) |
Relaţiile dintre părţile implicate în conflict, de ex. conflict simetric conflict asimetric |
Nivele conflictuale, de ex. Individ cu conflicte intra-personale |
Descrierea conflictului:
| Care este tema conflictului? | |
| Care este conţinutul conflictului? | |
| Este vorba aici despre un micro-conflict sau despre un macro-conflict? | |
| Despre ce nivel de analiză este vorba? |
2. Istoria conflictului:
| Care sunt cauzele structurale ale conflictului concret? | |
| Care este istoria acestui conflict? | |
| Care sunt cauzele concrete ale conflictului actual? | |
| Ce etape de escaladare au existat şi există în cursul conflictului? |
3. Contextul conflictului:
| Ce legături există între cauzele structurale şi conflictul actual? | |
| Ce rol joacă persoanele individuale sau grupele? |
4. Părţile conflictuale:
| Care sunt părţile implicate în conflict cu influenţă decisivă asupra cursului conflictului? | |
| Cât de mult sunt ele afectate şi la ce rezultat se aşteaptă? |
5. Orientarea conflictului:
| Despre ce fel de conflict este vorba? | |
| Este vorba de un conflict de conţinut? | |
| Este vorba de un conflict iraţional, în cadrul căruia motivele psihice, subconştiente, joacă un rol principal? |
6. Dinamica conflictului:
| Interacţiune între cauzele structurale şi cele actuale ale conflictului? | |
| Analiza fiecărei etape de escaladare în raport cu influenţa exercitată de fiecare actor? |
7. Aplanarea conflictelor – practici:
| Cum este aplanat conflictul? | |
| Ce reglementări au fost găsite? |
