Aurel Vlaicu a fost un inginer român, inventator și pionier al aviației române și mondiale. În cinstea lui, comuna Binținți se numește astăzi Aurel Vlaicu.
A fost elev al liceului reformat „Kocsárd Kún” din Orăștie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-și bacalaureatul în 1902 la actualul Colegiu Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.
Și-a început studiile inginerești la Universitatea Tehnică din Budapesta, studii pe care le-a continuat la Technische Hochschule din München, obținând diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim.
În 1908 se întoarce la Binținți unde construiește un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna anului 1909 se mută în București și începe construcția primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviației mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construiește un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câștigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit între 23 și 30 iunie 1912, 40 piloți din 7 țări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care și Roland Garros, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan și românul Vlaicu. În cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se găseau următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu:
„Minunate și curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care șade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) mașina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplătea pe român cu ovații furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit.”
La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina, se pare că din cauza unui atac de cord. Este înmormântat în cimitirul Bellu din București.
În anul următor prietenii săi Magnani și Silișteanu finalizează construcția avionului Vlaicu III, și cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectuează câteva zboruri scurte. Autoritățile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupației germane, avionul este expediat la Berlin. Avionul Vlaicu III a fost văzut ultima dată în anul 1940
Aeroportul Internațional București Băneasa îi poartă numele: Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu.
Localitatea natală a lui Aurel Vlaicu îi poartă numele: Aurel Vlaicu.
O localitate din județul Mureș îi poartă numele: Aurel Vlaicu.
În anul 2000, Banca Națională a României a pus în circulație o bancnotă, pe suport de polimer, cu valoarea nominală de 500.000 de lei (ROL), cu referire la Aurel Vlaicu.
În anul 2005, Banca Națională a României, în urma denominării leului românesc, a pus în circulație o bancnotă, cu valoarea nominală de 50 de lei (RON), pe suport de polimer, având o grafică asemănătoare cu bancnota din 2000, însă cu dimensiuni mai mici.
La 25 octombrie 2010, Banca Națională a României a pus în circulație moneda cu valoare nominală de 50 bani „Aurel Vlaicu” din alamă, dedicată sărbătorii a 100 de ani de la primul zbor românesc efectuat de Aurel Vlaicu, cu un aparat de construcție proprie. Aversul prezintă, de sus în jos, următoarele elemente: milesimul 2010, valoarea nominală 50 BANI, stema României și inscripția în arc de cerc ROMANIA; pe un fundal cu linii orizontale, este reluată, la dimensiuni mai mari, valoarea nominală a monedei 50. Reversul prezintă, în stânga, pe un fundal cu linii verticale, inscripția în arc de cerc AUREL VLAICU și anul 1910, când a avut loc primul zbor efectuat de Aurel Vlaicu, cu un aparat de construcție proprie, iar în dreapta, portretul acestuia; în partea de jos, aeroplanul „Vlaicu I” și anii între care a trăit Aurel Vlaicu 1882 și 1913. Are aceleași caracteristici tehnice cu monedele aflate în circulație la cupura de 50 bani și va circula în paralel cu monedele de 50 bani, emisiunea 2005. A fost emisă într-un milion de exemplare. Separat, a fost emisă și o monedă pentru colecționari, tot din metal comun (alamă), cu valoarea nominală de 50 de bani, de calitate proof, într-un tiraj de 5.000 de exemplare, elementele grafice fiind asemănătoare cu cele aflate pe moneda emisă pentru circulația obișnuită