CAPACITATEA DE A SEPARA VIAŢA PROFESIONALĂ DE VIAŢA PRIVATA

Identificarea rolurilor.

De-a lungul vieţii, o persoană joacă mai multe roluri, corespunzătoare unor domenii diferite. Viaţa fiecărei persoane este alcătuită din mai multe segmente: segmentul personal (familia, prietenii, activităţile recreative, dezvoltarea personală etc.), segmentul profesional, segmentul educaţional etc., care se suprapun şi se influenţează reciproc. Fiecare rol reprezintă un set de drepturi, îndatoriri, aşteptări, norme şi comportamente pe care o persoană trebuie să le îndeplinească.

Desigur, ponderea acestor roluri nu este identică pentru toată lumea. La aceeaşi vârstă, unii consideră că întemeierea unei familii este prioritară, alţii investesc cel mai mult în dezvoltarea carierei, alţii în dezvoltarea spirituală sau în „trăirea vieţii la maximum” – adică în prieteni, chefuri, călătorii, testarea senzaţiilor tari etc., cu ideea că la bătrâneţe nu se mai poate face aşa ceva.

În fiecare moment al vieţii, fiecare dintre noi ne asumăm mai multe sau mai puţine dintre aceste roluri, ceea ce ne ajută să ne definim ca persoane. Pe de altă parte, rolurile asumate vor influenţa modul în care ne comportăm, cu cine şi cum interacţionăm, cum gândim şi cum simţim. Pe scurt, sarcinile specifice fiecărei etape de viaţă influenţează modul în care ne organizăm timpul şi viaţa.

Definirea si clarificarea rolurilor.

Psihologul Donald Super a identificat nouă roluri care se regăsesc în majoritatea vieţii fiecăruia dintre noi, aproape de-a lungul întregii vieţi. Acestea sunt:

1. rolul de copil: începe după naştere şi ţine atâta timp cât părinţii sunt în viaţă;
2. rolul de persoană care învaţă: elev, student, persoană implicată în activităţi de învăţare pe tot parcursul vieţii;
3. rolul de persoană care se relaxează, se destinde, se distrează;
4. rolul de cetăţean: în relaţie cu ţara de origine sau de rezidenţă, dar si cu comunitatea locală;
5. rolul de angajat – din momentul începerii vieţii profesionale;
6. rolul de soţ/soţie sau partener de viaţă – din momentul în care o persoană este implicată într-o relaţie stabilă;
7. rolul de întemeietor de familie: din momentul în care relaţia devine oficială;
8. rolul de părinte: din momentul apariţiei primului copil;
9. rolul de pensionar: marchează finalul vieţii profesionale active.

Evident, în fiecare moment al vieţii, ne asumăm o parte dintre aceste roluri, în timp ce altele lipsesc din acea perioadă a existenţei noastre (de exemplu, la 30 de ani nu oricine este căsătorit sau are copii – dar poate fi angajat, poate să îşi ajute părinţii, poate fi o persoană care încearcă să îşi atingă potenţialul, un cetăţean care ajută comunitatea în care trăieşte prin activităţi de voluntariat etc.). Lista de mai sus nu este una completă – există şi roluri care nu sunt incluse aici, dar care pot exista în viaţa noastă (de exemplu, rolul de frate, pacient etc.).

Echilibrul dintre viața personală și cea profesională.

Diferitele roluri pe care le jucăm în viaţă se influenţează reciproc. O viaţă personală echilibrată poate îmbunătăţi funcţionarea în mediul ocupaţional (de exemplu, sunt liniştit/ă că întreaga familie este sănătoasă, mă pot baza pe faptul că, în caz de urgenţă, soţul/soţia va prelua, fără reproşuri, unele dintre sarcinile mele; în cazul în care aş avea şansa să promovez, familia mă va susţine: pot lucra mai mult, pot dedica mai mult timp perfecţionării profesionale etc.). La fel, o viaţă profesională echilibrată poate avea efecte pozitive asupra vieţii private (lucrez eficient, mă înţeleg bine cu colegii, şefii mă apreciază – deci, când mă duc acasă, mă pot dedica liniştit/ă familiei, fără să îmi fie teamă că ceva nu este în regulă la serviciu).

Ideal ar fi ca viaţa privată şi cea profesională să fie tot timpul într-o armonie perfectă. Însă, în realitate, lucrurile nu stau tocmai aşa. În cazul în care sarcinile aferente acestor roluri interferează sau intră în conflict, se rupe echilibrul dintre viaţa privată şi cea profesională. Situaţia conflictuală dintre rolurile private şi cele profesionale este problematică în sensul în care atribuţiile celor două sfere sunt incompatibile din diverse puncte de vedere – adică viaţa profesională (personală) devine mai dificilă din cauza rolurilor asumate în viaţa privată (profesională).

Cauzele dezechilibrului dintre viața personală și cea profesională:

1. asumarea unui număr prea mare de roluri;
2. asumarea unui număr prea mic de roluri;
3. rolurile asumate sunt prea complexe/dificile;
4. rolurile nu sunt bine definite;
5. conflictul dintre roluri etc.

De multe ori însă, nemulţumirea cu condiţia prezentă se datorează faptului că rolurile pe care le deţinem nu se potrivesc cu ceea ce ne dorim. De exemplu, să ne imaginăm o persoană care doreşte o viaţă în care să poată aloca mai mult timp familiei, creşterii copiilor, să poată petrece mai mult timp citind, călătorind etc. În realitate însă, trebuie să îşi întreţină singură familia. Datorită condiţiilor ocupaţionale prezente, este nevoită să accepte să lucreze la un loc de muncă care nu îi place, care este prea stresant, unde nu se simte împlinită şi apreciată etc.

Această contradicţie între dorinţe şi condiţia reală de viaţă poate duce la conflicte şi stres semnificative, care pot afecta echilibrul din viaţa persoanei. De multe ori suntem atât de nemulţumiţi, încât nici nu ne dăm seama de unde provine problema. În consecinţă, vom alege strategii nepotrivite de a rezolva situaţia.

Există o legătură foarte strânsă între numărul de roluri asumate, importanţa lor pentru persoană, natura lor şi timpul alocat practicării acestora. Dacă toate aceste aspecte se potrivesc, se instalează echilibrul. În cazul în care apar nepotriviri, dacă rolurile sunt prea solicitante, prea multe, prea complexe şi depăşesc capacitatea persoanei de a le gestiona eficient pe o perioadă lungă de timp, apare dezechilibrul.

Efectele dezechilibrului dintre viața privată și cea profesională.

Instalarea unui asemenea conflict poate avea efecte negative serioase atât asupra vieţii profesionale (de exemplu, absenteism, abandon, performanţe scăzute, dorinţa de a schimba locul de muncă), cât şi asupra vieţii personale (conflicte în familie, probleme de sănătate, scăderea calităţii vieţii fizice şi psihice etc.).

De cele mai multe ori, aceste efecte negative culminează în reacţii de stres foarte intense care cuprind întreaga viaţă a persoanei respective. De exemplu, 88% dintre angajaţii americani susţin că mediul stresant de la locul de muncă le afectează sănătatea; patru din cinci angajaţi germani susţin că datorită solicitărilor exagerate de la serviciu şi din viaţa personală, aproape tot timpul sunt foarte stresaţi. Ca urmare, un număr considerabil de angajaţi apelează la calmante sau alcool ca să se poată linişti, destinde şi dormi.

La fel, schimbările sociale din cadrul vieţii private pot duce şi ele la stres. Competiţia socială şi profesională forţează familia să lucreze din ce în ce mai mult. Astfel, în majoritatea familiilor, ambii părinţi lucrează; copiii petrec mai mult timp cu televizorul sau calculatorul decât cu părinţii. Îndemnul social de a produce bunuri, de a dovedi bunăstare financiară (o casă mai mare şi mai bine întreţinută, maşină mai performantă, vacanţe mai scumpe) impune un ritm din ce în ce mai susţinut, ceea ce poate duce la senzaţia că suntem mereu în criză de timp. Din acest motiv, în multe familii apar conflicte, fiindcă partenerii nu reuşesc să comunice suficient şi adecvat între ei, îşi neglijează viaţa socială (familia extinsă, prietenii etc.), dezvoltarea personală etc.

Un exemplu tipic de dezechilibru provenit în sfera ocupaţională care afectează viaţa privată este cel al dependenţei de muncă (în limba engleză workaholism). În acest caz, din diverse motive, persoana începe să lucreze din ce în ce mai mult, compulsiv (se simte constrâns să lucreze), nemaiputând controla menţinerea echilibrului dintre cele două domenii de viaţă. Treptat, persoanele încep să se implice din ce în ce mai puţin în viaţa comună, oferă din ce în ce mai puţin sprijin etc. În cele din urmă, persoana dependentă de muncă rămâne fără prieteni, fără persoane pe care poate conta – singura sursă de stabilitate şi de satisfacţie rămânând munca, domeniu în care va începe să investească şi mai mult. Astfel se instalează un dezechilibru izbitor: viaţa persoanei se limitează doar la sfera vieţii profesionale (asemănător celebrului slogan: „Birou – Pat – Birou – Pat”).

Un alt exemplu în care epuizarea excesivă la locul de muncă are efecte negative asupra vieţii private este fenomenul „burnout”. În acest caz, condiţiile locului de muncă depăşesc capacitatea persoanei de a face faţă cerinţelor, ceea ce poate duce la:

1. epuizare emoţională;
2. detaşare de obiectul muncii şi de persoanele implicate în muncă (colegi, parteneri de muncă, clienţi, pacienţi, studenţi, elevi etc.);
3. scăderea performanţelor personale şi profesionale.

De exemplu, un medic care are un loc de muncă foarte solicitant (mulţi pacienţi, multe gărzi, multe consultaţii, puţin timp liber pentru recuperarea energiei, nu dispune de suport emoţional etc.), ar putea simţi că situaţia îl depăşeşte. Treptat, devine dezinteresat de tot ce se petrece în jurul său, începe să lucreze mecanic, ca un robot, fără să fie empatic (înţelegător) cu pacienţii, nu mai poate comunica eficient cu colegii, are mereu impresia că ceea ce face nu are valoare, că nu mai poate lucra la fel de eficient ca înainte etc. Această tulburare îi afectează persoanei atât viaţa profesională, cât şi cea privată. Un astfel de om va resimţi probleme emoţionale, fizice, sociale şi în domeniul vieţii private – oboseală exagerată, iritare, emoţii negative intense etc.

Efectele burnout-ului sunt şi ele extrem de severe. Simptomele cele mai frecvent întâlnite în acest caz sunt:

1. la nivelul sănătăţii fizice: îmbolnăviri mai frecvente, dureri de cap, dureri musculare, probleme gastrointestinale, hiperventilare, oboseală cronică, probleme sexuale, tulburări de somn, boli cardiovasculare;
2. la nivelul sănătăţii emoţionale: tulburări de anxietate, depresie, furie, frustrare, tristeţe, dezamăgire;
3. la nivel comportamental: abuz de substanţe, incapacitatea de a stabili şi atinge scopuri;
4. la nivel profesional: nemulţumirea cu locul de muncă, absenteism, ostilitate faţă de colegi şi persoanele implicate în muncă, dorinţa de a schimba locul de muncă etc.

Tipuri de stres legat de rolurile deținute.

1. Ambiguitatea de rol: atribuţiile aferente unui anumit rol sunt vagi, neclare sau slabdefinite (de exemplu, un angajat care nu ştie exact care sunt atribuţiile sale, adică ce se aşteaptă de la el, ce şi cum trebuie să facă).
2. Conflictul de rol: aşteptările faţă de diverse roluri sunt contradictorii sau nu se potrivesc, ceea ce împiedică funcţionarea eficientă a persoanei (de exemplu, cazul în care persoana este un părinte afectuos şi, în acelaşi timp, un şef rece, nemilos).
3. Neconcordanţa dintre roluri: este specifică situaţiilor în care persoana care deţine rolul îşi dă seama că aşteptările generale faţă de rol sunt contrare condiţiilor, atitudinilor, aptitudinilor şi normelor sale (exemple de cazuri: o persoană care este împotriva avortului lucrează la o clinică unde se efectuează aceste proceduri; cei care devin părinţi fără să îşi dorească acest lucru şi probabil că, cel puţin o vreme, nu vor fi foarte fericiţi în acest rol; cineva este promovat într-o funcţie mai importantă (şi cu mai multe îndatoriri), deşi de fapt îşi doreşte o viaţă liniştită, caz în care, indiferent de valoarea obiectivă a promovării, persoana respectivă nu va fi fericită).
4. Supraîncărcarea de rol: se referă la cazurile în care atribuţiile rolului sunt exagerate şi persoana nu le poate îndeplini sau este capabilă să le îndeplinească, dar într-o perioadă mai îndelungată.
5. Subîncărcarea de rol: este specifică cazurilor în care persoana deţine fie un număr prea mic de roluri, fie rolurile deţinute sunt prea simple pentru capacităţile şi condiţia de viaţă. Literatura de specialitate arată că un număr mai mare de roluri este asociat cu o sănătate mentală mai bună. Acest lucru devine evident, mai ales în cazul situaţiilor de tranziţie, de exemplu, pensionarea. Cu cât persoana care urmează să se pensioneze deţine mai multe cu atât trecerea la viaţa de pensionar va fi mai lină. În caz contrar, poate apărea situaţia în care noul pensionar nu-şi mai găseşte locul, nu are preocupări, se plictiseşte, se simte inutil etc.
6. Incompetenţa: resursele (cunoştinţe şi abilităţi) persoanei sunt nepotrivite cu cerinţele rolului.
7. Supra-calificarea: este cazul în care persoana în cauză deţine mai multe resurse decât cerinţele locului de muncă (de exemplu, un astrofizician care este nevoit să lucreze ca şofer de taxi).

Efectele pe termen scurt și lung ale stresului legat de rolurile deținute:

1. nemulţumirea cu rolul deţinut (în mediul profesional sau privat);
2. scăderea productivităţii şi a performanţelor în domeniul respectiv, dar şi în domeniile colaterale;
3. sindromul „Burnout”;
4. anxietate, tensiune, iritare, furie, frustrare, sentimentul de neajutorare etc.
5. absenteism, evitarea frecventării mediilor în care trebuie practicat rolul respectiv (de exemplu, un bărbat/soţ care este stresat de problemele creşterii copilului nou-născut, va aloca mai mult timp serviciului sau prietenilor);
6. îmbolnăviri;
7. creşterea şansei de a fi implicat în accidente şi vătămări;
8. schimbarea locului de muncă sau a mediului familial (reflecţia asupra posibilităţii unui divorţ);
9. schimbarea profesiei