Decizia înseamnă alegerea unei modalităţi de rezolvare a unei probleme, a unei situaţii. Întotdeauna decizia înseamnă o alegere (decizia de a merge la o anumită şcoală, de a avea anumiţi prieteni, de a te îmbrăca într-un anumit fel, etc.). Viaţa este plină de alegeri. Multe dintre ele sunt minore, dar sunt de asemenea momente când suntem în faţa unor decizii dificile. Dar deşi luarea de decizii bune este extrem de importantă când suntem în momente semnificative, este la fel de important pentru noi să luăm decizii bune tot timpul.

Procesul decizional se referă strict la alegerea unui mod operaţional de rezolvare a unei situaţii sau probleme, din mai multe alternative existente. În sens larg, acest proces include şi stabilirea soluţiilor posibile de rezolvare a unor situaţii sau probleme, pe baza unor informaţii culese în prealabil şi care trebuie să aibă un grad cât mai mare de certitudine, astfel încât decizia finală să fie cât mai eficientă. În concluzie, luarea deciziilor reprezintă abilitatea de a rezolva o problemă prin alegerea unei acțiuni din mai multe alternative posibile.

Reţineţi că aveţi întotdeauna mai multe variante de ales în rezolvarea unei probleme, în adoptarea unei decizii. Analizaţi-le cu atenţie pe fiecare, informaţi-vă din surse cât mai valoroase şi implicaţi-vă în decizie. Consultaţi-vă, dar nu lăsaţi alte persoane să decidă în locul vostru!

Societatea este marcată de un deficit al tranziției de la școală la piața muncii. Sunt pregătiți adolescenți care în urma finalizării studiilor nu au loc de muncă. Adulții sunt nevoiți să mai facă o facultate pentru a găsi un loc de muncă mai bun. La nivel național se înregistrează o pierdere de capital uman datorită migrației, oamenii preferând să lucreze în străinătate pentru bani mai mulți și condiții mai decente.

Slaba flexibilitate a ofertei educaționale crează un dezechilibru la nivelul pieței muncii, ceea ce impune o trecere de la educația centrată pe cunoștințe la educația centrată pe competențe. Rolul competențelor cheie și calitatea dobândirii acestora pe diferite niveluri educaționale devine din ce în ce mai important.

Educația pentru viața activă și cultura muncii se conturează ca obiectiv primordial al tuturor strategiilor educaționale. Schimbările în contextul carierei sunt multiple iar noile viziuni asupra ei sunt legate de promovarea învățării pe parcursul întregii vieți ca mijloc de integrare sau reintegrare pe piața muncii și de sporirea eficienţei şi competitivităţii instituţiilor specializate şi a personalului responsabil cu gestionarea resurselor umane.

Ținând cont de situația actuală a pieței muncii se impune luarea unor măsuri care să aducă îmbunătățiri și care să permită o evoluție benefică a adolescenților, tinerilor și adulților pe plan profesional.

Studiile actuale în domeniu au demonstrat că angajaţii cu un automanagement al carierei crescut și care își cunosc tipurile de interese și de personalitate au un sentiment mai ridicat al apartenenţei la organizaţie şi de asemenea un grad mai crescut de satisfacţie.

Prin dezvoltarea competenţelor de automanagement al carierei, prin optimizarea procesului decizional şi prin crearea unui climat favorabil iniţiativei personale se pot pune bazele unei culturi organizaţionale deschise la nou.

Astăzi, carierele sunt legate de întreaga viaţă a individului, nu numai de viaţa desfășurată la locul de muncă. De aceea cu cât un individ are similarități mai puternice cu locul de muncă cu atât satisfacția este mai mare.

Satisfacţia în muncă şi viaţă impune valorificarea adecvată a intereselor, trăsăturilor de personalitate, valorilor fiecărui individ (Klein, 2001). Din studiile realizate pe populația românească, reiese faptul că satisfacția în muncă este o variabilă atitudinală, reflectând ceea ce simt indivizii față de munca pe care o întreprind. Studiile din străinătate arată că în funcție de măsura în care cineva este dedicat muncii se poate prezice comportamentul și satisfacția în muncă (Lounsbury, Saudargas, & Gibson, 2004; Lounsbury, Steel, Loveland, & Gibson, 2004).

Adolescenţa – perioada marilor decizii

Deosebit de importante pentru deciziile preadolescentului şi adolescentului sunt valorile şi interesele acestora. Sfera intereselor se lărgeşte ca urmare a creşterii orizontului cultural şi a îmbogăţirii experienţei de viaţă. Interesele preadolescentului nu gravitează doar în jurul activităţii şcolare, ci se extind şi la alte domenii ale ştiinţei, tehnicii, artei. Interesele devin mai stabile, fiind legate de domenii mai cunoscute, sau spre care se manifestă aptitudini evidente.

Interesele devin mai conştiente, ele fiind urmărite cu tenacitate în vederea unui scop anumit; capătă caracter selectiv şi de eficienţă iar sub aspectul conţinutului este de remarcat marea diversitate: cognitive, pentru tehnică, pentru lectură, politico-sociale, pentru sport, pentru muncă etc.

Aceste interese sunt, mai ales la vârsta adolescenţei, legate de idealul profesional, generând motivele care-i determină pe adolescenţi, să se orienteze şi să-şi aleagă o anumită profesiune: aptitudinile pentru profesia respectivă, şansele de reuşită în învăţământul superior, posibilităţi de câştig, condiţii de muncă avantajoase, posibilităţi de afirmare, etc.

Toată această succintă prezentare a acestei etape din viaţa omului ne confirmă faptul că, adolescenţa este perioada când se pun baza marilor decizii care vor influenţa întreaga existenţă a individului:

  • decizii asupra tipului de şcolarizare (liceu sau facultate) care vor influenţa viitoarea carieră;
  • decizii privind alegerea prietenilor, a anturajului;
  • decizii asupra relaţiilor intime pe care le vor avea;
  • decizii privind dezvoltarea personală (decizia de a citi mai mult, de a se înscrie la un club, de a face un anumit sport, etc);
  • decizii referitoare la evitarea sau eliminarea unor comportamente de risc, dăunătoare (fumatul, consumul de alcool, consumul de droguri, etc).

Procesul de luare a deciziei în carieră

Decizia de carieră reprezintă procesul de selecţie a unei alternative din mulţimea de variante disponibile la un moment dat. O decizie nu poate fi catalogată ca bună sau rea, corectă sau eronată, ci trebuie judecată în funcţie de cantitatea şi calitatea informaţiei de care dispunem, de contextul în care aceasta a fost luată şi de aptitudinea de a lua decizii. Capacitatea decizională reprezintă o măsură a raţionalităţii celui care decide.

Astăzi trăim într-o societate bazată pe cunoaștere, care necesită o forță de muncă calificată, educată și flexibilă. Este nevoie de indivizi care își dezvoltă permanent competențele pentru că nu se mai pune problema deținerii unui loc de muncă pe parcursul vieții ci posibilitatea de a se adapta la mai multe locuri de muncă și instituții pe parcursul unei perioade (Chao, 2005). Etapele luării unei decizii prezintă diferite grade de dificultate în funcție de situația în care individul este solicitat să ia decizia.

Analizând teoriile despre decizie elaborate de-a lungul timpului (Jigău, 2001) s-au identificat etapele cel mai des întâlnite în cadrul procesului de luare de deciziei în carieră:

  • analiza problemei: cunoscând indivizii prin intermediul interviului se remarcă problemele cu care se confruntă (lipsa unui loc de muncă, căutarea unui loc de muncă în concordanță cu personalitatea individului, nemulțumiri la locul de muncă, dorința de a se cunoaște mai bine și de a lua decizii realiste);
  • autoevaluarea: cunoașterea aspectelor motivaționale, trăsăturilor de personalitate, intereselor profesionale;
  • explorarea: analiza informațiilor despre personalitate, temperament, inteligență, motivație și interese profesionale și corelarea lor cu informațiile despre piața muncii și lumea profesiilor; identificarea alternativelor potrivite în vederea luării deciziei;
  • analiza alternativelor și identificarea alternativei optime, care implică analiza avantajelor şi dezavantajelor fiecărei alternative, a consecințelor alegerii ei și a integrării ei pe piața muncii;
  • implementarea alternativei optime printr-o bună comunicare şi planificare a acţiunilor. Indivizii care sunt afectaţi de decizie trebuie să fie informaţi şi trebuie să li se solicite sprijinul pentru implementarea planului de carieră;
  • evaluarea care contribuie la dezvoltarea capacităţii de a lua şi implementa decizii eficace.

Stiluri decizionale

Persoane diferite iau decizii în moduri diferite. De exemplu: Alina trebuie să se hotărască ce rochie să îşi facă pentru banchet. Le cere ajutorul colegelor, şi le lasă pe acestea să aleagă pentru ea, pentru că ea consideră că nu ştie cu ce i-ar sta mai bine. Marian trebuie să-şi cumpere o maşină. Fiind pus în faţa a două variante, face alegerea rapid, fără să cântărească alternativele, după cum se gândeşte în momentul respectiv etc. De-a lungul vieţii fiecare dintre noi ne formăm un anumit stil de a lua decizii, numit stil decizional. Acest stil depinde de modul în care am fost educaţi, de personalitatea nostră, de factorii care ne-au influenţat în mod repetat în adoptarea unor decizii.

Indiferent de stilul decizional pe care îl avem sau pe care suntem pe cale să ni-l formăm este bine de ştiut că acesta poate fi îmbunătăţit. Totuşi, în mod ideal, un proces de decizie echilibrat include elemente din majoritatea stilurilor decizionale şi trebuie întotdeauna adaptat situaţiei specifice care impune luarea unei decizii. Ca reper, prima dată se caută informaţia (din sursă internă, externă) se verifică validitatea acesteia, se formulează planurile, după verificare se caută opiniile şi sfaturile celorlaţi. Stilurile decizionale au eficienţă diferită în funcţie de conţinutul deciziei. Astfel, un stil intuitiv poate fi eficient în cazul unor decizii cum sunt: alegerea activităţii pentru petrecerea timpului liber sau a unei cărţi ce urmează a fi parcursă, iar pentru deciziile care au implicaţii pe termen lung, ca de exemplu: alegerea şcolii, a profesiei, stilul raţional s-a dovedit a fi mai eficient.

Stilul raţional:

Persoanele care au acest stil adoptă decizii utilizând o abordare logică şi organizată; Realizează planuri amănunţite pentru punerea deciziei luate în practică.

„Am luat decizia după ce am cântărit bine toate alternativele”.

Stilul dependent:

             În luarea deciziei, se bazează mai mult pe sfaturile, sprijinul şi îndrumarea celor din jur decât pe propria părere. Consideră că ajutorul celor apropiaţi (prieteni, colegi, etc.) este indispensabil atunci când cântăresc şi aleg alternative.

“Ceilalţi ştiu cel mai bine ce este potrivit pentru mine.”

Stilul evitativ:

            Amână pe cât posibil luarea unei decizii, evită să ia decizii.

„Acum nu e momentul potrivit să iau această decizie”.

Stilul intuitiv:

Pune accent pe impresii, intuiţii, sentimente în luarea unei decizii („Aşa am simţit”); Nu caută dovezi logice pentru a-şi argumenta decizia. Cel ce adoptă acest stil ţine seama de anumite „semnale” interne pentru a lua o decizie. Acest stil este util în situaţii de urgenţă, cu presiune de timp mare.

Stilul spontan:

Iau decizii sub impulsul momentului, rapid, fără să se gândească prea mult.

“Am luat decizia rapid şi fără să mă gândesc prea mult.”

Deciziile privind cariera

Deciziile privind viitoarea carieră a adolescentului, a tinerilor în general, sunt definitorii pentru existenţa sa ulterioară şi de aceea educaţia pentru carieră trebuie să fie prezentă pe tot parcursul traseului educaţional al elevilor (ciclul primar; ciclu gimnazial; liceu /şcoala profesională; universitate şi educaţia pe tot parcursul vieţii).

Pe de-o parte, fiecare materie inclusă în curricula şcolară trebuie să introducă concepte legate de carieră şi să prezinte aplicaţiile temelor abordate în context profesional. Pe de alta parte, este nevoie de asistarea elevilor în luarea deciziilor legate de carieră. În gimnaziu se impune susţinerea elevilor în alegerea tipului de şcolarizare ulterioară care să îi avantajeze maxim.

Liceul este locul privilegiat în care asistarea carierei prin diverse mijloace se poate realiza cu rezultate optime, având în vedere interesul crescut al elevilor pentru acest subiect şi nevoia de adecvare a expectanţelor lor la contextul ocupaţional existent. Mai mult, liceul este momentul în care elevii deţin maturitatea psihologică necesară unui demers de autoconştientizare.

Cum decide majoritatea elevilor români în probleme legate de carieră?

În majoritatea cazurilor, elevii amână luarea unei decizii până în ultima clipă (clasle XI-XII). Astfel, constrânşi de rezultatele lor şcolare de până atunci şi de iminenţa examenelor, ei se îndreaptă spre domeniile cele mai “accesibile” (concurenţă slabă, admitere uşoară), chiar dacă acestea nu se potrivesc cu abilităţile şi interesele lor.

De multe ori, există un conformism social în rândul liceenilor care îi determinî să aleagă acele profesii valorizate la un moment dat de societate, fără a realiza un discernamânt personal. Dincolo de dificultăţile datorate unei lipse în educaţie, există şi o problemă obiectivă care condiţionează alegerea carierei şi anume contextul socio-economic al unei societăţi în tranziţie.

Într-un astfel de context elevii nu gândesc pe termen lung şi fac alegeri care să le aduca beneficii economice imediate. Pe termen lung, în majoritatea cazurilor aceste alegeri duc la insatisfacţii şi frustrări profesionale datorate inadecvării pe care o percepe individul legat de profesia aleasă.

Având în vedere că nu putem schimba condiţiile socio-economice după cum am dori fiecare dintre noi, soluţia ar fi focalizarea pe schimbarea mentalităţii: tinerii trebuie să cunoască situaţia în termeni de costuri şi beneficii având suficiente informaţii ca să aleagă în cunoştinţă de cauză cât şi strategii de management al conflictului, de adaptare la condiţiile date fără a renunţa la idealurile lor.

Autoconştientizarea este foarte importantă pentru alegerea tipului de şcolarizare şi ulterior a viitoarei cariere. Autoconştientizarea este procesul care presupune cunoaşterea propriilor caracteristici de personalitate, abilităţi şi limite, deprinderi, interese, valori, convingeri, în vederea luării unei decizii de carieră.

Personalitatea, definită ca un patern relativ stabil de comportament, gândire, afectivitate şi relaţionare cu mediul ocupă un rol central în teoriile despre dezvoltarea carierei. Cu siguranţă ea influenţează orientarea indivizilor spre o anumita profesie. S-a constatat ca indivizi cu caracteristici de personalitate similare pot avea satisfacţii în ocupaţii diferite şi că cei cu caracteristici diferite pot profesa cu succes aceeaşi meserie (Brown & Brooks, 1991).

În ciuda rolului central pe care personalitatea îl are în teoriile despre dezvoltarea carierei, există puţine instrumente de măsurare a relevanţei constructelor de persoanlitate pentru o meserie.

Unul dintre cele mai cunoscute este Chestionarul de Autoevaluare propus de Holland care identifica 6 tipuri de personalitate: realist, investigativ, artistic, social, intreprinzator, convenţional.

Evaluarea personalităţii se face în următoarele scopuri:

  • Creşterea autoconştientizării
  • Identificarea rolurilor profesionale, funcţiilor şi mediilor de muncă preferate
  • Determinarea surselor de insatisfacţie profesională.

Interesele ar putea fi definite ca şi predilecţii spre aprofundarea anumitor domenii. Ele provoacă şi menţin atenţia individului asupra obiectului spre care sunt orientate. Simplu spus, ele se referă la ceea ce îţi place sau nu-ţi place.

Includerea evaluării intereselor în programele de educaţie pentru carieră au următoarele scopuri (Brown & Brooks,1991):

  • dezvoltarea autoconştientizării
  • identificarea alternativelor ocupaţionale
  • diferenţierea între preferinţele ocupaţionale şi hobby-uri
  • identificarea surselor de insatisfacţie ocupaţională/educaţională
  • stimularea explorării educaţionale

Distincţia dintre interese şi valori nu este întotdeauna evidentă. Unii autori consideră că interesele, valorile şi nevoile nu sunt dimensiuni separate (Oispow 1983, apud Brooks & Brown, 1991). Totuşi Kratz (1983, apud Brooks & Brown, 1991) insistă asupra diferenţierii între aceste concepte.

Astfel, valorile se referă la ce doresc oamenii, ce aşteptări au de la viitor pe când interesele se referă la modalităţile practice prin care se poate răspunde la aceste aşteptări.

Valorile sunt convingeri bazale ale indivizilor care influenţează motivaţia şi implinirea personală. Ele determină de asemenea standardele de performanţă individuală.

Evaluarea valorilor se face în următoarele scopuri:

  • Dezvoltarea autoconştientizării
  • Determinarea surselor de insatisfacţie profesională
  • Determinarea surselor de conflict între roluri (ex. Conflictul munca-familie)
  • Identificarea surselor care determină demotivarea individului.

Mituri în alegerea carierei

Exista situaţii în care tinerii nu iau deciziile optime legate de carieră deoarece sunt ghidaţi de anumite idei şi convingeri iraţionale. Pentru a conştientiza şi a înlătura astfel de bariere ce îi împiedică în parcurgerea unui proces eficient de luare a deciziei, vom prezenta mai jos câteva din aceste convingeri (mituri) şi varianta raţionala de abordare a lor.

Exemple de mituri despre carieră:

1. Există o singură profesie/ ocupaţie care mi se potriveşte.

FALS : Orice individ are diverse abilităţi, interese, valori. Nici una nu va exploata întregul potenţial, dar bineînţeles că vor exista unele mai potrivite decât altele. Important este să fii convins că ai decis în cunoştinţă de cauză şi că interesele, abilităţile şi valorile tale se încadrează în cerinţele ocupaţiei alese.

2. Adultii, un test sau un expert ştiu mai bine decât mine ce ar trebui să fac.

FALS: Într-adevar, adulţii, testele, consilierii te pot ajuta să te cunoşti mai bine şi te pot îndruma, dar nu uita că decizia îţi aparţine. Pentru aceasta trebuie să dai dovadă de încredere în capacitatea ta de a lua decizii legate de viitorul tău.

3. Toată lumea trebuie să aiba succes în carieră chiar dacă aceasta înseamnă să facă lucruri care nu îi interesează.

FALS: Este foarte important ca profesia sau ocupaţia pe care o ai să îţi placă, să o faci cu plăcere. În caz contrar să ştii că eşti aproape de eşec în carieră. Trebuie să analizezi ce înseamnă succes pentru tine: bani, putere, statut, faimă. Uneori poţi atinge toate aceste repere şi totuşi să nu fii mulţumit de cariera ta.

4. Profesia mea trebuie să fie ideală, să îmi satisfacă toate dorinţele şi nevoile.

FALS: Fii realist! Orice profesie are aspecte pozitive şi aspecte negative. Este important să îţi alegi profesia care îţi satisface cele mai multe nevoi, interese şi contribuie la dezvoltarea aptitudinilor tale.

5. Oamenii fie au succes în carieră, fie eşuează total.

FALS: Învaţă să îţi evaluezi cariera în termeni relativi şi nu în termeni de “ totul sau nimic”. De cele mai multe ori, eşecurile sunt cele din care învăţăm cel mai mult, cele care reprezintă sămânţa viitoarelor succese.

6. Nimeni altcineva nu este indecis.

FALS: Majoritatea tinerilor sunt indecişi raportat la ce fel de muncă vor presta. Nu e nimic rău în a fi indecis, atâta timp cât te preocupi să strângi informaţiile da care ai nevoie pentru a alege la timpul potrivit.