DINAMICA FORMARII SI A INTEGRARII PE PIATA MUNCII

INTEGRAREA PE PIAȚA MUNCII

În economiile de astăzi, investițiile în educație și în formarea resurselor umane sunt cel puțin tot atât de importante ca și investițiile în patrimoniu. Trăim din ce în ce mai mult într-o lume bazată pe informație, în care tehnologia și metodele de producție se modifică rapid și în mod constant. În acest context, cunoștințele produc cea mai mare valoare.

Scopul oricărei politici publice ar trebui să fie acela de a îmbunătăți viețile oamenilor. Majoritatea experților în educație uită că oamenii sunt productivi nu numai datorită sistemului social și economic sau a calității tehnologiilor pe care le folosesc, ci și datorită educației și formării cu care vin la muncă.

Resursele umane au rol de forţă creatoare de valoare şi de întrebuinţare cu rol hotărâtor în procesul muncii. Ele asigură combinarea eficientă a celorlalte resurse necesare creării de bunuri şi servicii pentru producţie şi consum. Diagnosticul personalului urmăreşte,pe de o parte, aspecte referitoare la asigurarea resurselor umane, dimensiune, calificare, structura şi comportamentul personalului în procesul muncii, iar, pe de altă parte, eficienţa utilizatorilor acestor resurse.

Dezvoltarea şi implementarea unui sistem eficient pentru calificare în învăţământ, un sistem în care domeniile de specialitate sunt corelate direct cu cerinţele reale şi dinamice ale pieţei forţei de muncă reprezintă scenariul de succe sprin care unitățile de învătământ pot contribui la dezvoltarea capitalului uman.

Investiţia statului pentru crearea unei game variate de specialişti în funcţie de nevoile reale de pe piaţa forţei de muncă asigură, pe de o parte, un domeniu de activitate real după terminarea studiilor şi, pe de altă parte, o investiţie recuperată prin acoperirea posturilor cu personae pregătite professional.

Deciziile individuale de acțiune strategică sunt determintae de capacitatea actorilor de a înțelege și procesa infomația disponibilă despre mediul social în care evoluează, ca și posibilitățile lor fizice de a pune în practică deciziile luate. Educația și abilitățile personale joacă un rol important în acest sens, acestea sunt elemente importante în constituirea capitalului uman.

Capitalul uman este stocul de cunoştinţe şi de calificare, utile şi valoroase regăsite în forţa de muncă. Omul devine forţă de muncă în procesul de socializare. Învăţarea limbii, însuşirea normelor şi valorilor, preluarea tradiţiilor comune, a valorilor şi a credinţelor sunt condiţii fără de care nici un om nu poate dispune de şansa participării la viaţa socială comună.

EDUCAȚIA

Educația este importantă atât pentru prezent, cât și pentru viitor, oferind oamenilor cunoaștere, abilități, aptitudini pentru a participa efectiv la viața socială, pentru a dezvolta cunoașterea actuală, pentru a activa, a se integra sau a se reintegra cu succes pe piața muncii.

Rolul educaţiei în a oferi acces la piaţa muncii se reflectă prin oportunităţile crescute de angajare pentru populaţia educată. Oamenii cu niveluri ridicate ale educaţiei au şanse mai bune pe piaţa muncii, concretizate în rate mai ridicate de ocupare: 82% rata de ocupare pentru cei cu studii superioare, faţă de 64% media UE şi 59% media în România.

Diferenţe faţă de ratele totale de ocupare sunt marcate de cei care nu au absolvit studii liceale şi cei care au făcut-o. Persoanele cu studii superioare au o probabilitate mai mare de a fi ocupate decât ceilalţi. Corelaţia dintre educaţie şi forţa de muncă nu este nici independentă de condiţiile de pe piaţa muncii, nici limitată numai la nivelul de educaţie al persoanelor. Diferenţele apar din aspectele muncii omului. Indivizii decid cât de mult şi de intens să lucreze.

Rata de şomaj a tinerilor în vârstă de 16-25 ani a fost şi este cea mai înaltă, de trei ori mai mare decât rata totală a şomajului (22% în Romania și 20,7% în UE). Pentru această grupă de vârstă, care prezintă şi dezavantajul unei educaţii scăzute sau cel mult intermediare, apare în plus problema securităţii locului de muncă, tinerii înscriindu-se astfel printre categoriile de forţă de muncă defavorizate. În ţări cum sunt: Estonia, Grecia, Spania, Letonia, Lituania, Slovacia, rata de şomaj a acestei grupe de vârstă a depăşit 30% în 2010.

Relaţia între rata şomajului şi nivelul de educaţie este evidentă: rata şomajului scade pe măsură ce se trece de la un nivel inferior de educaţie spre unul superior şi, respectiv, pe măsură ce se înaintează în vârstă. Se poate aprecia că rata şomajului, ca dimensiune şi dinamică, este invers proporţională cu nivelul de educaţie: scade pe măsură ce nivelul de educaţie creşte şi invers.

O persoană educată are mai multe şanse de a se integra pe piaţa muncii, de a găsi un loc de muncă conform cu nivelul său de competenţă, are o mobilitate mai mare, cu deschidere mai mare spre învăţare permanentă, spre reorientarea sau diversificarea profesională etc. În plan economic şi social performanţele sale sunt superioare.

De asemenea, educaţia are un rol deosebit de important în reducerea şomajului de lungă durată atât prin formarea iniţială, înzestrând forţa de muncă cu aptitudinea de a face faţă schimbărilor, recalificărilor, cât şi prin învăţarea pe tot parcursul vieţii.

Relaţia educaţie-piaţa muncii este permanentă şi vizează individul încă de la intrarea în structurile de învăţământ instituţionalizate. Educaţia se continuă în forme diferite de-a lungul perioadei vieţii active, piaţa educaţiei şi piaţa muncii trebuind să se susţină reciproc.

Economia bazată pe cunoaştere necesită un sistem de educaţie terţiară care să contribuie semnificativ la dezvoltarea cunoaşterii şi competenţelor. Oamenii trebuie să se pregătească pentru locuri de muncă care se schimbă rapid datorită dinamicii dezvoltărilor în tehnologii şi în organizarea muncii. Scopul sistemului de formare a adulţilor, al învăţării pe tot parcursul vieţii, este asigurarea posibilităţii de îmbunătăţire sau suplimentare a cunoştinţelor generale şi a calificărilor în vederea creării premiselor generale necesare participării active a individului în societate.

CĂUTAREA UNUI LOC DE MUNCĂ

Căutarea unui loc de muncă poate fi de multe ori o problemă pentru unele persoane, piața muncii fiind una cu multe fluctuații. Primul pas în căutarea unui loc de muncă este studierea celei mai bune surse de informare asupra ofertelor de locuri de muncă. Aceste surse sunt:

• rubricile de posturi vacante din ziare, reviste sau publicații de specialitate;
• birourile de carieră sau avizierile acestora din cadrul colegiilor sau universităților;
• internetul;
• panourile de informare din anumite centre comerciale sau industriale,
• agențiile de recrutare;
• Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;
• Programul EURES,(Serviciul European de Ocupare a Forţei de Muncă) este o reţea de cooperare constituită de serviciile publice de ocupare a forţei de muncă. Participă ca parteneri şi organizaţii sindicale şi patronale. Obiectivul reţelei EURES este de a facilita libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Spaţiului Economic European precum şi în Elveţia. Scopul EURES este de a oferi informaţii, recomandări şi servicii de recrutare/plasare (găsire a candidatului/locului de muncă potrivit) în beneficiul lucrătorilor şi angajatorilor, precum şi al oricărui cetăţean care doreşte să beneficieze de principiul liberei circulaţii a persoanelor;
• Târgurile de locuri de muncă.     

Cele mai multe persoane care se află în căutarea unui loc de muncă consideră ca primul pas pe care trebuie să-l facă este alcătuirea CV-ului. În cartea ABC-ul angajării de succes, sunt sugerate câteva etapecare ar fi bine să fie parcurse  chiar înainte de a ajunge la conceperea și redactarea CV-ului:

• Folosirea unor strategii alternative de aplicare. Majoritatea oamenilor care sunt în căutarea unui loc de muncă își fac cont pe site-urile de plasare a forței de muncă și aplică pentru postul dorit prin intermediul acestora.pentru a ne diferenția o tehnică eficientă poate fi contactarea departamentului de resurse umane al companiei respective, să se stabilească o legătură cu un angajat al companiei, trimiterea CV-ului direct la departamentul de resurse umane;
• Informarea despre locul de muncă. Este recomandat să se aflte cât mai multe detalii despre locul de muncă pentru care se va aplica;
• Informarea despre compania la care se va depunde candidatura. Acest pas pesupune o pregătire atentă legată de comapnie. Este important ca la interviu dacă candidatul va fi întrebat ce știe despre compania în care vrea să lucreze, cadidatul să știe cu ce se ocupă compania, care sunt obiectivele principale, activitățile desfășurate de companie etc;
• Analiza șanselor de a ocupa postul vizat.

În procesul de angajare este foarte important ca aplicantul să știe să se promoveze, să arate că are încredere în el, că știe exact ce are de făcut și unde vrea să ajungă în viitor. Un candidat pentru un loc de muncă trebuie să se prezinte ca cea mai potrivită persoană pentru postul respectiv, să se prezinte ca fiind cel mai bun produs, să își prezinte defectele ca pe atuuri, să arate că are încredre în el.

PLANIFICAREA CARIEREI

Alegerea profesiei este un moment important în viaţa fiecăruia, constituind una din premisele majore ale inserţiei sociale, dar ea are loc într-un context mai larg în care sunt implicaţi factori de natură personală, educaţională, economică, contextuală.

Din acest motiv, planificarea carierei implică demersuri ca: orientarea şcolară, orientarea profesională, consilierea pentru carieră, fiecare cu specific propriu.

Termenului de carieră i se atribuie înţelesuri multiple :

• privită sub aspectul mobilităţii, a ascensiunii într-o organizaţie,cariera este percepută ca avansare;
• privită ca ocupaţie, se apreciază că anumite ocupaţii constituie o carieră (militari, profesori, manageri), pe când alte ocupaţii sunt proiectate drept posturi (ospătar, şofer, vânzător etc.);
• într-o altă viziune, cariera este percepută ca o succesiune de n posturi de-a lungul vieţii sau o succesiune de funcţii în ordinea crescătoare a prestigiului prin care trece angajatul în mod ordonat;
• cu referire la persoană, cariera este văzută ca o succesiune evoluativă de activităţi profesionale şi poziţii profesionale pe care le atinge o persoană ca şi atitudinile, cunoştinţele şi competenţele dezvoltate de-a lungul timpului;
• într-o abordare subiectivă, cariera este prezentată ca o serie de roluri legate de experienţa pe parcursul vieţii (propriile concepţii, aspiraţii,succese, insuccese etc.), o succesiune de roluri în muncă ale unui individ sau o succesiune de experienţe separate corelate între ele;
• sub aspectul perceperii individuale, cariera este considerată o succesiune de atitudini şi comportamente, asociate cu experienţele şi activităţile de muncă pe parcursul vieţii personale. Această abordare face referire atât la cariera subiectivă dată de experienţe şi roluri care apar în viaţa individului, cât şi la cariera obiectivă care are la bază atitudinile şi comportamentele pe posturi;
• cadru dinamic în care o persoană îşi percepe viaţa în întregul ei şi interpretează semnificaţia diferitelor calităţi personale, acţiuni şi lucruri care i s-au întâmplat.

Este  important ca activitatea de planificare a carierei să fie un proces coordonat şi să nu fie lăsat la întâmplare. Planificarea  carierei  poate fi voluntară, atunci când aceasta se face de către angajaţi prin evaluarea oportunităţilor interne şi comunicarea către manageri a dorinţelor de promovare, de orientare a carierei, sau impusă, necesară atunci când aceasta este realizată de către angajat pentru a evita disponibilizarea.