Elemente în contextul exploziei informaţionale, a globalizării şi efectelor generalizării noilor modalităţi de comunicare cum ar fi internetul, tehnologile IT, telefonia mobilă, călatoriile facile şi rapide s.a.m.d. influenţele globale sunt evidente şi nasc astăzi dezbateri, noi studii şi cercetări asupra efectelor acestora.
Educaţia pentru sănătate apare ca o nevoie a unor acţiuni preventive privind sănătatea fiind bine ştiut faptul că este mult mai uşor şi mai puţin costisitor să prevenim decât se reparăm. (Bălănean, 2011). Astăzi au apărut perspective noi privind alimentaţia, preveţia îmbolnăvirilor ş.a.m.d dar apar noi provocări ale societăţii postmoderne cum ar fi aspecte legate de adicţia de substanţe care a crescut îngrijorător, provocările internetului care pe lângă avantajele lui comportă diferite tipuri de riscuri şi expuneri. Educatorul în accepţiunea lui extinsă, cel care exercită o influenţă asupra tinerilor depăşeşte graniţa reprezentată de către profesorii din şcoală sau de către parinţi.
Educaţia pentru sănătate nu poate fi eficientă dacă nu reuşeşte să compenseze înfluenţele şi expunerile la risc ale tinerilor care astăzi au acces la informaţii de cele mai multe ori mai facil decât adulţii la care se adaugă capacitatea lor ridicată de a se adapta, de a învăţa şi a avea acces la informaţii mai ales prin accesul la internet. Este o certitudine faptul că tinerii pot obţine informaţii de pe internet mult mai facil decât educatorii sau părinţii. În această situaţie devine foarte geu de compensat în necunoştinţă de cauză riscul la care sunt expuşi tinerii.
Abordarea educaţiei pentru sănătate depăşeşte în paradigmele postmoderne aspectele privind sănătatea din punct de vedere medical. Sănătatea în sensul ei larg se referă dincolo de aspectele strict medicale la dimensiunea psihologică, socială, comportamentală ş.a.m.d.
Conform legislaţiei europene adoptate conceptual şi în România, „scopul promovării sănătăţii este de a îmbunătăţi standardele generale de sănătate în comunitate prin îmbunătăţirea cunoştinţelor despre factorii de risc şi încurajarea populaţiei să adopte comportamente şi stiluri de viaţă sănătoase. Acestea se vor face prin măsuri de informare, educaţie şi pregătire profesională, în domeniile: nutriţie, consumul de alcool, tutun şi droguri, exerciţiul fizic, sănătate mintală, comportamentul sexual şi folosirea medicamentelor”. (Popa M.I. în SNSPMS, 2006)
Educaţia pentru sănătate ar fi de dorit să nu fie confundată cu vechiul concept al educaţiei sanitare cu atât mai mult cu cât astăzi discutăm de toate dimensiunile dincolo de dimensiunea medicală, cea socială, comportamentală, psihologică ş.a.m.d. O astfel de abordare este în concordanţă nu doar cu abordările la nivel european sau ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O.M.S.) ci şi cu conceptele de dezvoltare durabilă enunţate la nivel internaţional, european şi adoptate şi în România.
Astfel multidimensionalitatea conceputului de educaţie pentru sănătate comportă în mod inevitabil o abordare multidiciplinară sau îm formatul ei complet o abordare Inter-, Pluri-, şi Transdisciplinară. (Nicolescu, 1998, citat în Balănean, 2012). Putem întări necesitatea unei astfel de abordări analizând una din priorităţile pentru secolul XXI formulate de către O.M.S. la a 4-a Conferinţă Internaţională de Promovare a Sănătăţii de la Jakarta (1997) care include principiile de dezvoltare durabilă:
Promovarea responsabilităţii sociale pentru sănătate – Factorii de decizie trebuie să respecte cu fermitate responsabilitatea socială. Atât sectorul guvernamental, cât şi cel particular, trebuie să promoveze sănătatea prin adoptarea de politici şi practici care evită afectarea sănătăţii indivizilor; protejează mediul şi asigură folosirea raţională a resurselor; restricţionează producţia şi comerţul produselor şi bunurilor dăunătoare cum ar fi tutunul şi armamentul, ca şi practicile nesănătoase de marketing; protejează atât cetăţeanul din piaţă, cât şi individul de la locul de muncă; includ evaluări ale impactului legat de echitatea în sănătate ca o parte integrantă a elaborării de politici. “Fiecare copil şi tânăr are dreptul şi trebuie să aibă posibilitatea să fie educat într-o şcoală care promovează sănătatea”, a fost Motto-ul conferinţei.
În societatea postmodernă sub diverse forme explozia informaţională, tehnologică şi a globalizării generează în timp modificări majore ale vieţii şi comportamentului omului şi cu atât mai mult al tinerilor a căror receptivitate, curiozitate şi acces la informaţii brute este mult mai ridicat. Efectele extinderii exponenţiale a noilor modalităţi de comunicare cum ar fi internetul, telefonia mobilă şi mijloacele audio-video (televiziune, radio, noi medii de stocare) au efecte majore asupra vieţii omului indiferent de loc, vârstă, modele culturale ş.a.m.d., nu în aceaşi măsură dar în timp apar efecte.
Domeniul cercetării se apleacă tot mai mult spre studierea efectelor acestui nou mediu asupra omului şi în special asupra tinerilor, mediu care se află într-o schimbare acerbă şi în care efectele internetului şi massmedia sunt evidente. Pe fondul profilului psihologic specific tinerilor la care curiozitatea universală este cea mai ridicată, apar influenţe majore ale acestor factori, apărând atitudini, convingeri şi comportamente noi de cele mai multe ori foarte dificil de perceput, înţeles sau acceptat de către adulţi şi cu atât mai greu de gestionat.
La tineri aspectele legate de consumul de substanţe, alcool, sexualitate, acces la informaţie brută de toate tipurile prin internet, intercaţiunea şi influenţa mijloacelor de comunicare prin internet, nu fac excepţii acestor transfornări, uneori greu de imaginat de către societate, educatori, parinţi, persoane care au roluri în educaţie şi chiar de către specialişti. Consumul de substante adictive, consumul de alcool, dependenţa de jocuri electronice, scăderea vârstei debutului vieţii sexuale, modificarea comportamentelor sexuale şI a sistemelor de valori la care se raportează, noi convingeri, atitudini şi comportamente în contextul lipsei educaţiei pentru sănătate în sensul ei complex la vârste adecvate, cât şi o societate nepregătită să înţeleagă şi să gestioneze aceste fenomene, pot duce la efecte greu de estimat şi imaginat.
Ne aflăm într-o etapă în care omul de câteva zeci de ani călătoreşte în spaţiul cosmic, sistemele de comunicare, sistemele informatice şi explozia tehnologică au ajuns la niveluri imposibil de imaginat cu câteva zeci de ani în urmă decât poate în domeniile ştiinţifoco-fantastice, dar şi în acest caz în direcţii diferite de realităţile de astăzi. Medicina, ca şi alte ştiinţe, evoluează într-un ritm extrem de alert, în timp ce prin media omul este bombardat cu informaţii şi simboluri noi care în mod inevitabil influenţează convingerile, atitudinile şi comportamentele.
Datorită unei cauzalităţi complexe, începând cu paradigma culturală şi paradigma socială specifică şi mergând până la niveluri de dezvoltare socială şi modernitate educaţională, aspectele privind consumul de substanţe adictive, comportamentul agresiv şi violenţa în famile sau în afara ei, consumul de aclool de la vârste fragede, dependenţa de jocuri electronice, dependenţa de internet, accesul nelimitat la oric tip de informaţie prin interenet şi prin massmedia, aspecte privind sexualitatea şi noi comportamente sexuale, rămân din perspectiva specialiştilor un domeniu ”tabu” sau mult prea timid abordat sau chiar inexistent.
Acelaşi fenomen se reflectă şi în sistemele educaţionale îndiferent de tipul acestora. Putem uşor constata lipsa părinţilor într-un proces educativ activ lăsat mai degrabă în responsabilitatea şcolii, dar şi o temere privind abordarea unor teme delicate, cum ar fi sexualitatea sau altele pentru care se simt depăşiţi, preferând atitudinea pasivă. Aceste aspecte ridică probleme care necesită soluţii complexe, uneori imposibil de gândit într-un mod eficient şi definitiv. (Mitchell, 2010). În calitate de autor şi psihiatru, Miriam Grossman afima ca ”Unde libertatea sau ignoranţa sexuală este o prioritate, sănătatea sexuală are de suferit”.(Grossman, 2009). Lipsa unei corecte informări într-un limbaj adecvat şi într-un cadru care ţine cont de feedbackul tinerilor la programele de educaţie sexuală poate duce adesea la un comportament cu risc ridicat. (Rotermann, 2008).
Este evident că asistăm la modificări semnificative ale convingerilor, modelelor, atitudinilor şi comportamnetelor la tineri, modificări care nu pot fi percepute în întegralitatea lor, înţelese şi gestionate de către adulţi, fie că discutam de părinţi, educatori sau specialisti (psihologi, sociologi, medici ş.a.m.d.).
Avem putine studii ample pe tineri în ceea ce priveşte consumul de substanţe adictive, consumul de alcool, dependeţele de jocuri sau de internet, dar chiar şi cele existente ne oferă date îngrijorătoare şi putem doar proiecta o problemă majoră a cărei percepţie este deformată în rândul părinţilor sau educatorilor. Un studiu pe un eşantion aleatoriu de 500 persoane tineri şi adulţi din 2011, identifică şi evidenţiază modificări semnificative a convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor sexuale la tineri de astăzi de 15-25 ani vs tinerii de aceaşi vârste de acum 25-30 ani, într-o perioadă relativ scurtă de timp. (Bălănean, 2011).
În concordanţă cu aspectele foarte sumare prezentate în prezentul articol rezultă clar necesitatea pe de o parte a unei abordări a problematicii şi provocărilor complexe dintr-o perspectivă inter-, pluri- şi transdisciplinară dar şi o schimbare de paradigmă care nu poate fi eficientă decât dacă este o paradigmă postmodernă care integrează multitudinea abordărilor noi în domeniul educaţiei pentru sănătate dar şi a dezvoltării durabile (complementară primeia) care se adaptaează dinamic la modificările alerte ale societăţii.
Dacă problematica consumului de substanţe adictive necesită o abordare din perspectiva mai multor domenii sau discipline cum ar fi psihologia, multiculturalismul, sociologia, educaţia, medicina, domeniul juridic şi legislativ, sănătatea publică ş.a.m.d., în domeniul adicţiei la jocuri electronice sau adicţiei de internet este necesară integrarea unor specialişti care cunosc şi înţeleg fenomenul “din interior” şi care şi-au creat un limbaj de comunicare inter-, pluri, şi transdisciplinar.
Concluziile acestea accentuează necesitatea nu numai de a coopta în aspectele educaţionale şi de prevenţie, a specialiştilor din diferite domenii, pentru o abordare multidisciplinară dar şi pe educaţia necesară acestor specialişti din domenii diferite pentru a crea limbajul de comunicare între acste domenii sau discipline şi pentru a avea acces nu numai la propria perspectivă ci şi la perspectiva disciplinelor sau domeniilor “partener”.
Pe de altă parte, potrivit noilor modele, comunicarea nu se mai poate reduce abordarea prin prisma paradigmelor structural funcţionaliste prin prisma cărora s- a analizat multă vreme comunicarea interumană. Prin noile paradigme postmoderne, comunicare este de dorit să fie înţeleasă ca o comprehensiune reciprocă sau ca o intercomprehensiune (accesul la intenţiile interlocutorului, accesul la subiectivismul său).
Aceste abordări iniţiază demersuri pe alte unităţi de analiză cum ar fi raporturile intersubiective, grupurile, persoanele în raporturile sale cu alte persoane sau grupuri etc.
Paradigmele postmoderne ale comunicării valorizează teoriile interacţionismului simbolic, fenomenologia psiho-socială.
Subiectivismul omului din viaţa cotidiană şi obiectivitatea lumii este raportată dintr-o altă perspectivă, cea a unor activităţi mediate simbolic şi organizate în care actorii societăţii, participă la o construcţie a simbolurilor, limbajului şi valorilor nu doar prin prisma apartenenţei la grupul lingvistic sau social ci şi în cadrul acţiunilor practice dinamic-sociale. (Bălănean, 2007).
Această perspectivă nu abordează doar convergenţa unor puncte comune, ci construcţia comună a simbolurilor, limbajului, valorilor, normelor etc., la care se vor raporta atât în relaţia dintre ei cât şi în relaţia cu alte grupuri sociale, cu lumea în general. (Dragan, 1996).
Într-o societate postmodernă aflată în plină schimbare şi dezvoltare, într-un sistem dinamic şi exponenţial de dezvoltare informaţională şi tehnologică, unde primează calitatea vieţii sub toate formele ei, nu mai putem ignora necesitatea abordării şi educaţiei dintr-o perspectivă ştiinţifică, pluri-, inter- şi transdisciplinară, orientată spre dezvoltarea durabilă a societăţii umane în general şi a personalităţii umane în particular.
Se onsideră necesar ca formatorul, profesorul sau educatorul în general, de tip postmodern să adopte o poziţie detaşată, ceea ce numim „politically correct”, eliberată de supoziţii, necunoaştere sau prejudecăţi, să analizeze cu deschidere faptele şi realitatea actuală, să întreprindă demersuri ştiinţifice fundamentate pentru a o înţeleage fără să emită judecăţi de valoare.
Apare astfel necesitatea unui demers ştiinţific şi complex de cercetare şi educaţie care să poată răspunde acestor cerinţe a societăţii postmoderne, din perspectiva paradigmei postmoderne adaptativ dinamice. (Bălănean, 2011)
