Cercetările de durată denotă faptul că educaţia morală are impact asupra nivelului de dezvoltare cognitivă a indivizilor. În timp ce rădăcinile sale istorice sunt diverse şi includ preocupările a numeroşi educatori: filozofi, psihologi, susţinătorul ei contemporan este Lawrence Kohlberg.
Morala reprezintă o vastă categorie de principii și norme de viață, reguli de comportamente umane specifice unei societăți la nivelul dezvoltării acesteia. Persoanele de-a lungul vieții își stabilesc anumite reguli de conviețuire în dependență de educație și felul fiecăruia de a se forma și de a fi.
Esenţa educaţiei morale constă în crearea unui cadru adecvat interiorizării componentelor moralei sociale în structura personalităţii morale a copilului, elaborarea şi introducerea profilului moral ținînd cont de normele impuse în societate. Astfel educația morală tinde spre fomarea individului ca subiect moral, subiect ce gândeşte şi acţionează în spiritul cerinţelor şi exigenţelor moralei sociale, a idealului, a valorilor, normelor şi regulilor pe care ea le deţine.
Un ideal moral bine constituit e fundamentul oricărui sistem moral, caracteristic şi definitoriu tendinţei şi opţiunilor comportamentale unei societăţi, cît și latura aliată a tuturor elementelor componente ale acestui sistem moral. El întruchipează perfecțiunea, în care tanarul e protagonistul propriei dezvoltări morale. Tinarul însușește condiția sa, se dezvoltă, se (auto)educă și se realizează atît fizic, cît și în mare măsură în plan moral. Acesta tinde continuu spre ideal, indiferent de faptul realității, el urmează calea autodepășirii, el participă activ la autodezvoltare și autovalorizare.
Formarea conduitei și conștinței morale favorizează unul din cele mai complexe planuri în formarea identității morale a tanarului : se bazează pe acțiuni și deprinderi morale, care abia prin cristalizarea și generalizarea lor se vor structura ca trăsături de ordin moral.
În procesul formării valorilor morale se va respecta și o anumită gradație specifică particularităților de vîrstă. Concomitent familiarizării tanarului cu normele morale, se formează emoțiile și sentimentele morale, atitudinile morale, trăsăturile de caracter, convingerile, obișnuințele ce reprezintă obiective esențiale ale sistemului inițial.
Tinerii, permanent se confruntă cu luarea unor decizii care deseori influiențează comportamentul acestuia, cît și modul de gîndire în care se accentuează spontanietatea și rapiditatea de care dă dovadă . Sunt anumite valori pe care le însușesc sau se conduc și anumite reguli morale pe care le acceptă sau le refuză total. Asta ține de particularitatea de vîrstă și dorinta de a asimila norme de conduită etică constante în timp.
Evaluarea administrată pe o persoană cu valori bine definite reprezintă nucleul avansat al cunoștințelor, deprinderilor și conduitelor spirituale. În ceea ce privește regulile morale, în cazul cînd provin devieri pe marginea unor fundaluri de semnificație valorice, acestea își pierd din funcționalitate și validitate.
Un profil puternic structurat se va răsfrânge în mod pozitiv asupra educaţiei intelectuale. Trăsături ca : perseverenţa, tenacitatea, spiritul de disciplină, respectul pentru adevăr, spiritul de răspundere, conștinciozitatea au darul de a mobiliza resursele interne ale personalităţii în direcţia unei productivităţi mai mari a educaţiei intelectuale a receptivităţii şi asimilării valorilor stiinţifice. Aceleaşi influenţe pot fi extinse şi asupra educaţiei profesionale. Profilul moral imprimă un consens valorilor ştiinţifice şi cele tehnologice prin prisma aplicării lor în folosul oamenilor.
Cercetările psihologilor și practica pedagogică dau dovadă concretă faptului că educarea deprinderilor morale și transpunerea acestora în abilități stabile specifice personalității se realizează doar prin prezența, la cel educat, a motivelor comportamentului manifestat. Atitudinile pozitive, reieșite din normele de conduită, trebuie să se extindă în aptitudini de personalitate, pornind din motivația interna a tanarului.
Formarea identității morale a tinerilor
Transformările care se produc în întreaga structură a personalității tinerilor au implicații deosebit de importante: maturizarea fiziologică, dezvoltarea capacității de cunoaștere, apariția de noi dorințe și sentimente dau adolescentului impresia că este o persoană cu totul nouă, diferită de copilul care era pînă de curînd.
În alegerea de modele și făurirea de idealuri exercită o puternică influență eroii literaturii beletristice, ca și biografiile oamenilor de seamă. Datorita unor limite inerente ale acestei vîrste, modelele nu se reflectă de la sine și pozitiv în obiective ale identificării: intervin slaba capacitate de apreciere obiectivă a personalității și lipsa de experiență socială. Datorită subaprecierii acestor limite, există adolescenți la care „noile identități” nu numai că nu le depășesc valoric pe cele anterioare, dar cuprind numeroase componente negative.
În prezent, lipsa valorilor ne arata consecințele: copii, tineri lipsiți de respect, de loialitate, în care atacul la adresa unui om considerat de ei slab a devenit o realitate nefericită, în care prietenia își are un rol secundar, primînd interesul. Binele, moralitatea, idealul nu mai reprezintă decît pe alocuri o realitate.
Admiră cu înflăcărare persoanele luate ca model (idoli ai muzicii, filmului) fiind în căutarea propriei identități. Tendința de afirmare a eu-lui care începe odată cu pubertatea, impulsionează elanul spre bine a adolescenților: „…a acționa bine inseamna pentru ei o ocazia de a se afirma, de a crește în proprii săi ochi. Această morala a eu-lui este întotdeauna o morală ce se bazează pe dragostea față de bine” (Maurice Debesse, Etapele educatiei, 1981).
Valorile morale sunt personificate în modele umane cu care tinerii se străduiesc să semene. Aceste valori nu se reduc la principii: fundamentul vieții lor morale nu mai este regula sau datoria, ci exigența. Tinerii privesc cu oroare mediocritatea și compromisul.
O morală personală devine posibilă atunci cînd apare si o anumita imoralitate sub impulsul instinctelor si a conditiilor favorabile de mediu.
În general, autopercepția și compararea cu modelul se soldează cu fenomenul negativ al neacceptării, al autorespingerii. Reducerea disonanței, compensarea, se realizează prin plasarea în viitor a unei imagini de sine mai bogată.
Așteptarea ca viitorul să furnizeze imaginea de sine acceptabilă, investită cu capacitatea de a exprima în modul autentic sinele, este unul dintre principalele semne caracteristice ale vîrstei tinere. La aceasta vîrstă, individul, conștient că nu a facut dovadă tuturor posibilităților sale, plaseaza actualizarea acestora sub semnul viitorului concretizate atat in conceptii, cat si in comportament.
Trăsături pozitive şi negative ale conduitei morale la tineri
Până la adolescenţă, viaţa morală nu reprezintă altceva decât expresia unor îndatoriri şi responsabilităţi impuse din afară. Începând cu acestă perioadă, morala instituită de către adult şi concretizată în interdicţiile impuse conduitei este înlocuită din ce în ce mai vizibil de o morală a idealului, constituindu-se acum o morală a valorilor, ordonată în jurul unor forme de conduită care au în ochii adolescenţilor un preţ nemăsurat: devotamentul, sinceritatea, eroismul. Fundamentul vieţii lor morale nu este regula sau datoria, ci poate fi reprezentat de exigenţă. Morala lor este una a sentimentului, îi atrage tot ce necesită un efort pasionat, se bazează pe o dragoste faţă de bine.
În acest efort de autoperfecţionare valorile morale nu se reduc la principii abstracte, ci sunt personificate în modele umane exemplare cu care tinerii se străduiesc să semene. Conturarea unei morale personale a adolescentului este dependentă de experienţele fundamentale pe care acesta şi le-a însuşit în familie, în şcoală, în grupul de prieteni care au exercitat cele mai penetrante şi mai semnificative influenţe asupra formării şi evoluţiei conştiinţei sale morale.
La rândul ei, aceasta reprezintă un produs mai mult sau mai puţin unitar, mai mult sau mai consonant de idei, cunoştiinţe, atitudini, motivaţii şi convingeri morale interiorizate în structura personalităţii tanarului ca efect al procesului de socializare. Având implicaţii atât în plan intelectual (înţelegerea semnificaţiei normelor şi valorilor morale), cât şi afectiv (conştientizarea afectivă a necesităţii reflectării acestor norme), evoluţia conştiinţei morale permite tanarului să adopte conduite morale autonome în care se exprimă fie acordul, fie dezacordul, între planul intelectual şi cel afectiv.
Formarea voinţei
Nu este posibilă formarea personalităţii unui tanar fără a ţine seama de aspectul care, în mod necesar, ar trebui să domine întreaga noastră viaţă sufletească: aspectul moral. Educaţia morală vizează, îndeosebi, formarea voinţei: pe de o parte întărirea voinţei, pe de altă parte dirijarea voinţei spre scopuri morale. Această acţiune educativă presupune formarea unei voinţe energice şi consecvente, şi îndrumarea morală a voinţei spre valori morale, căci exercitarea, dezvoltarea voinţei nu înseamnă însă şi îndrumarea ei morală.
Îndrumarea morală se realizează pe două căi:
- direct prin influenţa imediată exercitată de educatori asupra adolescenţilor: prin supraveghere, recompense, pedepse, exemple;
- indirect prin conţinutul învăţământului: prin instrucţie morală (clasificarea noţiunilor morale, a valorilor morale, a idealului moral) şi prin punerea în valoare a elementelor morale pe care le deţine conţinutul diferitelor obiecte de învăţământ, realizând astfel moralizarea învăţământului.
Educaţia morală presupune cu necesitate şi clarificarea unor aspecte de psihologie a voinţei. În orice act de voinţă conştientă deosebim două componente: reprezentarea actului şi executarea lui – inseparabile şi dependente una de alta.
Acestor două elemente fundamentale li se adaugă sentimentul ca element secondant.
Din punct de vedere pedagogic, al organizării şi desfăşurării actului educativ reprezentarea presupune formarea, asimilarea conceptelor, normelor şi principiilor morale, iar executarea formarea şi consolidarea deprinderilor morale ca rezultat al exersării în acte morale.
Într-o organizare şi desfăşurare eficientă a educaţiei morale este necesar să acordăm atenţie ambelor elemente, căci, pe de o parte nu este adevărat că omul care cunoaşte binele îl şi face, că omul face răul pentru că ignoră binele, iar pe de altă parte nu este adevărat nici dacă socotim că formăm un om moral făcând apel numai la voinţa lui pentru a-i forma anumite deprinderi, dar nu îl facem să înţeleagă, nu-i clarificăm normele şi principiile morale.
Moralitatea şi caracterul
Herbart înţelegea prin moralitate sau virtute „acordul voinţei cu valorile morale”. Kant înţelegea „acordul dintre voinţă şi legea morală”. La Herbart legea morală e reprezentată prin cinci valori morale: libertatea internă (autonomia, consimţirea, autodeterminarea), perfecţiunea, bunătatea, dreptatea, răsplata.
Caracterul pentru Herbart era „consecvenţa voinţei, perseverenţa şi unitatea ei sau omogenitatea constantă a voinţei”.
Omul, fiind stăpân pe voinţa sa îşi porunceşte sie însuşi, hotăreşte asupra-şi, încearcă să se stăpânească el însuşi. În asemenea încercări se face pe sine însuşi obiect de observare.
Aceasta parte a vointei sale pe care o priveste ca existenta in aceasta observare de sine, o numim partea obiectivă a caracterului: temperament, înclinaţii, obişnuinţe, dorinţe, afecte.
Acea voinţă nouă, însă, care se naşte de-abia în şi cu observarea de sine trebuie să o numim partea subiectivă a caracterului: gradul în care atanarul este sincer sau ascuns şi felul cum obişnuieşte să raţioneze.
Pentru a exclude răul, pe lângă trăsăturile lăudabile, care se găsesc în partea obiectivă a caracterului trebuie adăugate şi scopurile bune, care aparţin părţii subiective. Acestea reclamă mai întâi acea apreciere etică prin care tanarul distinge corect voinţa mai bună şi mai rea, în exemplele care i se oferă.
Dacă acestei aprecieri îi lipsesc claritatea, forţa şi integritatea, scopurile nu au nici un teren sigur în sufletul tanarului, în acest caz ele nu sunt nimic mai mult decât vorbe învăţate.
Din contră, dacă aprecierea etică a voinţei este întreţesută cu interesul întreg, care reiese din experienţă, din viaţa socială şi învăţământ, ea produce o dragoste pentru ce este bun, oriunde s-ar afla acesta, care influenţează nu numai asupra străduinţelor tanarului, ci asupra felului în care el îşi însuşeşte ceea ce viaţa şi învăţătura îi vor da mai târziu.
Energia voinţei, puterea voinţei este acea însuşire a voinţei care se exteriorizează, care se manifestă, care se obiectivează în afară prin acţiune. Realizarea legăturii dintre cunoaşterea principiilor morale, dintre convingere şi mecanismele actului voluntar, exprimate în deprinderi, constituie o direcţie eficientă în educaţia morală, exersarea în acte morale până la formarea deprinderilor morale.
Tendinţa originalităţii
Dorinţa de originalitate sau tentaţia originalităţii reprezintă, din punct de vedere psihologic, o caracteristică esenţială a adolescenţei numită „ tentaţia afirmării de sine”, tendinţa de afirmare a propriei personalităţi. Este vorba de o caracteristică esenţială, întrucât oricare ar fi forma ei de manifestare, mai pronunţată sau mai discretă, afirmarea de sine, ca trăsătură psihologică a adolescenţei, este întotdeauna prezentă. Formele ei de manifestare sunt expresie ale tentaţiei spre originalitate, spre nou, spre ceea ce se numeşte „deosebit”, „interesant”. „ieşit din comun”.
Proiectându-şi dorinţele sale într-o personalitate care îi pare că a realizat propriile sale dorinţe, tanarul ajunge să se identifice cu această personalitate. În pofida oricărei tentaţii a originalităţii, adolescentul îşi urmează cu încredere modelul, părându-i-se că însăşi aceasta este expresia originalităţii.
Caracterul sintetic, valoric – integrativ şi prospectiv al idealului de viaţă
Se disting două forme ale idealului de viaţă: idealul de viaţă social (idealul dominant al societăţii) şi idealul de viaţă individual (idealul de viaţă al personalităţii, aflat sau nu în consens cu idealul de viaţă social).
Idealul de viaţă social se constituie pe un fundament obiectiv adică pe ansamblul realităţilor sociale care fac posibilă existenţa idealului şi care sunt reflectate în mod obiectiv de acestea.
Idealul de viaţă individual este prefigurarea în concepţia personalităţii a dezirabilei sale existenţe viitoare.
Idealul de viaţă individual include în sine ce şi cum îşi propune să muncească personalitatea în viitor, adică idealul profesional, optică de apreciere a comportării celorlalţi indivizi şi cum înţelege să se comporte în viitor personalitatea, adică idealul etic; unghiul de judecare a ţintei personale şi a valorilor estetice, adică idealul estetic. Vizând înteraga sferă a existenţei şi activităţii individului, idealul de viaţă al personalităţii conţine, de asemenea, între componentele sale, o sumă de date referitoare la configuraţia fizică dorită, adică idealul fizic, precum şi elemente pentru ceea ce sintetic am putea numi idealul de relaţii interindividuale.
Astfel, idealul de viaţă al personalităţii cristalizează în retorta subiectivităţii sale anumite determinări ale idealului de viaţă social. Interdependenţa strânsă dintre cele două forme ale idealului de viaţă constituie una din premisele şi condiţiile evoluţiei idealului, a dinamicii sale. Se poate stabili, de aceea, caracterul istoric al idealului de viaţă atât din punct de vedere filogenetic, cât şi din punct de vedere ontogenetic. Idealul constituie expresia sintetică a unei confruntări multilaterale între realitate şi subiectivitatea umană.
Idealul de viaţă se formează, se dezvoltă şi se concretizează numai pornind de la realul prezent, numai în comparaţie cu şi spre deosebire de acestea. El este alternativă a realului prezent şi anticipare a realului viitor. Dar, ca să fie imagine al unui real posibil, el trebuie să conţină o sumă de proiecţie asupra realului respectiv, iar acesta nu se poate realiza fără o definire în linii mari a acestui real, fără o prospectare aproximativă a realului viitor.
Prospectivitatea, ca atribut al idealului de viaţă, se impune şi ca acţiune complementară faţă de aria proiecţiilor, din realul prezent asupra realului viitor, care nu poate acoperii decât parţial viitorul real.
Având caracter sintetic, multilateral, valoric-integrativ şi prospectiv, idealul de viaţă îşi dovedeşte instrumentalitatea şi, prin acestea necesitatea sa stringentă, obiectivă pentru fiinţa umană.
