Petru Dobra s-a născut în anul 1816 la Zlatna, într-o veche familie nobiliară română. Antecesorii săi au fost oameni înstăriţi, funcţionari ai statului. Tatăl său era funcţionar la Oficiul Montanistic din Zlatna. Petru Dobra a absolvit cursurile primare şi liceale în oraşul natal, iar la Cluj a absolvit Academia de Drept. Şi-a efectuat practica juridică la Târgu Mureş, după care a revenit la Zlatna unde a funcţionat ca slujbaş la prefecturii camerale din oraş.
A slujit cauza naţiunii române din Ardeal cu însufleţire, fiind considerat cărturar de seamă al poporului român din munţi. În primăvara anului 1848 a fost un activ propagandist al obiectivelor naţiunii române, fiind considerat de adversarii maghiari ca un personaj periculos, care aţâţă poporul contra intereselor statului şi mai ales ale naţiunii maghiare.
Pe lângă scopurile naţionale, Petru Dobra a militat şi pentru obiectivele sociale ale revoluţiei şi mai cu seamă pentru ştergerea iobăgiei, care apăsa greu asupra românilor. Datorită faptului că era apreciat pentru erudiţia sa, Adunarea Naţională de la Blaj îl însărcinează să facă parte din delegaţia românească ce urma să prezinte Dietei maghiare din Cluj revendicările naţiunii române din Transilvania, enunţate la Blaj. Cu toate eforturile depuse de Petru Dobra şi de delegaţia din care făcea parte, revendicările românilor nu au fost luate în seamă de partida maghiară.
Pe 9 iunie 1848 Dobra participă alături de alţi prefecţi şi tribuni la consfătuirea de la Câmpeni care a decis înarmarea poporului român din Ardeal pentru a se apăra de scopurile revoluţiei maghiare, care dorea unirea Ardealului cu Ungaria fără a ţine cont de părerea românilor şi a saşilor.
În octombrie 1848 Petru Dobra este numit de către Comitetul Naţional Român de la Sibiu prefect al Legiunii VI Submontana sau a Zlatnei. Al doilea la comandă a fost numit viceprefectul Damian. Aria de recrutare a acestei legiuni erau satele de pe Valea Ampoiului şi din părţile Zlatnei, oamenii satelor de pe versantul sudic al Munţilor Metaliferi, de pe drumul ce unea Zlatna cu Valea Mureşului, prin Almaşul Mare până la Geoagiul de Jos.
În ultima decadă a lunii octombrie 1848, înainte de constituirea propriu-zisă a Legiunii, oamenii din împrejurimile Zlatnei, încurajaţi de exemplele românilor din jurul Abrudului, trec la dezarmarea miliţiilor maghiare din Zlatna. Acţiunea este una spontană, necoordonată de comandanţii de legiune din zonă. Ca urmare, miliţiile maghiare, îndemnate de administratorul ungur Nemegyei, atacă prin surprindere pe românii intraţi în oraş şi care cereau predarea acestuia.
Reveniţi din şocul primului atac întreprins asupra lor, românii se regrupează şi iau cu asalt localitatea, urmând un masacru şi devastarea oraşului. Petru Dobra nu a reuşit să evite vărsarea de sânge, deşi a încercat din răsputeri să oprească luptele.
Datorită acestor evenimente precipitate, Legiunea VI Submontana a rămas doar la stadiul de proiect, ea nu s-a mai înfiinţat sub această formă niciodată. Cu toate acestea Petru Dobra îşi va păstra funcţia şi titlul de prefect. Va acţiona însă cu efective mult reduse; aria sa de operaţii a fost Valea Mureşului, peste Balsa şi Almaş până în apropierea Orăştiei.
Controlând drumurile dintre Zlatna şi Abrud, trupele sale au avut rolul de a aproviziona cu alimente taberele legiunilor lui Avram Iancu, Ioan Buteanu şi Simion Balint, care se aflau în centrul zonei de apărare din munţi.
În primăvara anului 1849 a participat la întâlnirile fruntaşilor ardeleni din munţi cu deputatul ungur de origine română Ioan Dragoş, trimis de Kossuth, conducătorul revoluţiei maghiare, să îi convingă pe moţi să depună armele. Chiar în timpul discuţiilor avute cu Dragoş la Abrud pe 6 mai 1849, maiorul Hatvani, încălcând armistiţiul, ocupă oraşul Abrud.
Dragoş oferă imunitate conducătorilor români, dar aceştia nu îl cred şi scapă cu fuga din oraş pentru a nu cădea în mâna trupelor maghiare. Petru Dobra, alături de prefectul Ioan Buteanu şi de puţini alţi comandanţi români, îl cred pe Dragoş şi nu se evacuează la timp din oraş. Pe 8 mai 1849, maiorul Hatvani dă ordin ca Petru Dobra şi ceilalţi fruntaşi români rămaşi în Abrud să fie arestaţi.
Dobra e arestat în casa lui Iosif Sterca-Şuluţiu, chiar în timp ce era la masa de prânz. Îşi dăduse deja seama ce greşeală făcuse rămânând în oraş în mâna trupelor ungare. În jurul oraşului începuse deja lupta honvezilor cu românii, iar Dobra i-a spus gazdei cu puţin timp înainte de a fi arestat „fericiţi sunt românii care se luptă pe dealuri; dar eu nu-mi pot ierta greşeala, când am rămas aici în ghearele lor”. Această greşeală majoră îl va costa viaţa.
Arestat, Petru Dobra a fost dus în incinta şcolii reformate, unde a fost torturat. Lăsat de călăii săi singur pentru câteva momente în cameră, Dobra şi-a dat seama că va fi ucis. S-a aruncat de la etajul unde era deţinut; nu se ştie dacă a făcut-o ca să evadeze sau cu un alt scop, cert e că a căzut pe caldarâmul din stradă, fracturându-şi un picior. A fost observat de soldaţii unguri şi împuşcat mortal pe locul unde căzuse de la etaj.
Moţii au cucerit oraşul Abrud după câteva zile de luptă. Trupul prefectului Petru Dobra nu a fost găsit niciodată, cel mai probabil a ars odată cu oraşul incendiat în timpul luptelor.
