Adolescenții au mereu aceiași problemă – cum să se supună și să se răzvrătească în același timp. Au rezolvat dilema, sfidându-și părinții și copiindu-le comportamentul.”
(Quentin Crisp)
Dezvoltarea este o călătorie înteprinsă de copil/adolescent în vederea câștigării independenței, afirmării de sine și a respectului de sine; Încă din momentul venirii lor pe lume, copiii progresează pas cu pas și transced spre a-și construi o lume în care să fie independenți. Drumul lor nu este sinuos, uneori coboară un povârniș pentru ca mai apoi să urce, cu mai mult elan. În acest proces al autocunoașterii și desăvârșirii, a face educație unui adolescent, constituie fără îndoială, o provocare pentru orice adult.
Adulții știu o mulține de taine pe care copiii/adolescenții nu au cum să le cunoască; Ca și adulții am dobândit toate cunoștințele în timp. Sarcina noastră este de a sprijini, îndruma și învăța copilul, dar câteodată se poate întâmpla să uităm acest lucru. Tocmai de aceea, este esențial, să oferim copilului spațiul exersării unor multitudini de experiențe care să le formeze un set de abilități și cunoștințe ce le vor servi mai târziu ca suport în a alege ceea ce este mai potrivit să facă.
Copiii/adolescenții, percep și văd lumea altfel decât adulții; Fiecare individ uman își conturează o hartă mentală proprie, un set de răspunsuri variate aplicabile în diverse situații de viață, set ce va funcționa adoima unor ancore ce au rolul de a: anticipa, regla, transforma și modela comportamentul uman. Inițial, copiii înțeleg lumea din jur exact așa cum o exprimă intrinsec cuvintele. Ei nu pot înțelege decât mai târziu sensul ascuns al metaforelor, parabolelor, figurilor de stil etc., întâlnite conversația și relaționarea cu adulții. Ulterior, făcând pași consistenți pe scara dezvoltării umane vor exersa și reflecta la multiplele experiențe de viață trăite.
Copiii/adolescenții pot învăța numai prin intermediul experiențelor personale ( a trăi, simți, vedea, auzi, experimenta etc) și nu prin intermediul povestirilor relatate de cei din jur; Ei nu sunt receptori pasivi, ci adevărate creuzete în care se adună toată înțelepciunea universului știut și neștiut.
Fiecare copil are propria lui personalitate. Un copil nu este un tipar prefigurat care poate să se potrivească unei matrițe universal valabile și niciun adult nu este. Fiecare dintre aceștia are o unicitate care nu poate fi pusă la îndoială de niciun expert în arta educației. În plus, atât educabilul cât și educatorul, ar trebui să parcurgă drumul cunoașterii și al modelării umane, completându-se unul pe celălalt și supraviețuind obstacolelor inerente.
Caracteristici ale principalelor etape de vârstă:
Copilăria:
- Timp al asimilării de norme, valori, atitudini și modele de viață, este perioada socializării primare. Copilăria începe odată cu nașterea și se sfârșește în jurul vârstei de 14 ani. Dat fiind că un copil nu este un adult în miniatură, raportarea la el trebuie să fie adecvată nivelului la care a ajuns;
- Experiența afectivă joacă un rol esențial: copilul are nevoie de susținere afectivă, trebuie îngrijit cu dragoste, trebuie să i se acorde atenție; forma principala de învățare este imitația;
- Piaget identifică câteva trăsături ale copilăriei: egocentrismul (nu diferențiază între punctul lui de vedere, dorințele lui și realitate); animismul/antropomorfismul (totul în jurul lui are suflet, totul preia atributele umanului); gândire magică (tendința copilului de a face legături cauzale incorecte între fenomene); artificialismul (toate lucrurile sunt concepute de oameni);
- Jocul: principala formă de activitate care stimulează coordonarea, echilibrul, dinamismul, evaluarea spațialității; inițial copiii se joacă unii lângă alții, apoi unii cu alții;
- Descoperirea de sine începe cu explorarea directă senzorială; jocul cu oglinda este semnificativ: inițial copilul nu își dă seama că imaginea din oglinda îl reprezintă;
- Treptat vârsta „de ce”- ului este înlocuită cu cea a colecțiilor;
- Pe la 8 ani apare conștiința de sine, permisivitatea adultilor se dezvoltă la copil încrederea în sine, excesiva lor autoritate determină apariția sentimentului de inferioritate, teama, nefericire.
Pubertatea:
- modificări biologice (maturizarea funcțiilor sexuale, dezvoltarea caracterelor sexuale secundare) și psihice (definitivarea identității);
- activitatea principală este învățarea, sunt posibile mari achiziții intelectuale; se dezvoltă gândirea abstractă, formală; afectivitatea este efervescentă, sensibilitatea accentuată;
- creșterea rapidă poate provoca dezechilibru afectiv, tulburare comportamentală, dispoziții variabile, nonconformism, criza de originalitate datorată efortului de individualizare;
- apare conflictul dintre rol (ansamblul așteptărilor pe care le au ceilalți) și status (poziția socială în virtutea căreia se pretinde din partea celorlalți un anumit comportament).
Adolescența:
Adolescenţa este vârsta schimbărilor rapide şi dramatice. Reprezintă perioada de trecere de la copilărie la maturitate, adolescentul confruntându-se cu situații de confuzie, criză de identitate, cu schimbări în felul în care se comportă, îşi exprimă sentimentele şi emoţiile. Este important ca adultiiţii să îşi adapteze modalitatea în care se relaţionează cu copilul la nevoile în schimbare ale acestuia. În măsura în care vor şti mai multe despre schimbările prin care trec adolescenţii, vor putea să-i înţeleagă şi să le facă faţă mai bine.
Este de menționat și faptul că adolescenţa este o etapă mai liniştită decât preadolescenţa, tânărul adoptând o poziţie mai conştientă faţă de mediul social. Copilul se orientează mai mult către lumea externă, dar îşi îndreaptă atenţia şi către propria viaţă psihică, având loc:
- dezvoltarea conştiinţei de sine;
- afirmarea propriei personalităţi;
- integrarea treptată în valorile vieţii.
Dezvoltarea conştiinţei de sine
Adolescenţa se manifestă prin autoreflectare, prin conştiinţa că existenţa proprie se deosebeşte substanţial de a celorlalţi oameni, reprezentând o valoare care trebuie preţuită şi respectată. Adolescentul încearcă, cu înfrigurare, să se cunoască şi să se autoevalueze în raport cu realizările sale şi ale altora. El se întreabă adeseori, “cine sunt eu?”, iar răspunsurile ce şi le dă se bazează pe maturizarea intelectual-afectivă foarte evidentă pentru unii adolescenţi, chiar de la 16 ani, iar pentru alţii la 18 ani.
Conştiinţa de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea subiectului la sine însuşi, la propriile trăiri, iar pe de altă parte, confruntarea acestora, compararea lor cu lumea în mijlocul căreia trăieşte.
Cel mai înalt nivel al conştiinţei de sine este atins de elev atunci când el se poate privi ca subiect al activităţii sociale, ca membru al colectivului. Un factor de seamă al conştiinţei de sine îl constituie activitatea şcolară şi natura relaţiilor cu adulţii, aprecierile acestora faţă de calităţile şi munca adolescentului.
O caracteristică a adolescenţei este şi proiectarea idealului în viitor; un aspect al acestei preocupări este interesul pentru profesia pe care o va îmbrăţişa, determinându-l la reflecţie asupra vieţii sale interioare. Capacitatea de a se preocupa de propria persoană nu înseamnă însă fuga de societate.
Caracteristica principală a adolescentului este un puternic impuls către acţiune. Acum dispar dorinţele vagi şi apar ţelurile bine conturate, visarea ia forme conştiente.
Afirmarea propriei personalităţi
Descrierea, oricât de schematică, a „portretului” adolescenţei nu poate ignora problema originalităţii ca atribut predilect al indivizilor care o traversează. Dorinţa de originalitate reprezintă, din punct de vedere psihologic, o caracteristică esenţială a adolescenţei, numită tendinţa afirmării de sine, tendinţa de afirmare a propriei personalităţi. Dorind să atragă atenţia asupra sa, adolescentul se consideră punctul central în jurul căruia trebuie să se petreacă toate evenimentele.
Forţele proprii sunt considerate superioare faţă de ale celorlalţi oameni, opinie care decurge dintr-o insuficientă cunoaştere de sine. Acesta doreşte ca toate acţiunile sale să fie cunoscute şi apreciate de adult. Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescenţii căutând să se evidenţieze prin fizicul bine conformat, îmbrăcămintea care diferenţiază, care scoate în relief propria persoană.
Vizibilă este şi o altă expresie a tentaţiei originalităţii în adolescenţă – limbajul „colorat”, presărat cu expresii „căutate”, cu neologisme şi arhaisme. Adolescentul îşi alege cu grijă cuvintele, utilizează din abundenţă citate şi expresii celebre, maxime şi cugetări savante despre care insinuează că i-ar aparţine.
În privinţa limbajului, adolescenţei îi este proprie şi tendinţa de ermetizare a acestuia, de folosire a unei vorbiri „cifrate”, şi anume, a unei vorbiri populate de expresii argotice. De obicei, circulaţia acestui fel de limbaj are loc în cadre restrânse, în grupuri spontan constituite şi combaterea acestui fenomen necesită eforturi educative prelungite.
În strânsă legătură cu limbajul, tentaţia originalităţii se exprimă şi în corespondenţa adolescenţilor, caracterizată prin aceeaşi „ploaie” de citate, prezentă în limbajul lor. Dominantă pentru tentaţia originalităţii la această vârstă este prezenţa spiritului de contradicţie. În special discuţiile dintre adulţi, la care iau parte şi adolescenţii, ajung repede să fie monopolizate de întrebările iscoditoare ale acestora din urmă, de afirmarea spiritului lor de contradicţie. Nu de puţine ori, adolescentul se contrapune în discuţie chiar când e conştient de faptul că nu are dreptate.
El e mobilizat atunci de aceeaşi statornică tentaţie de a atrage atenţia asupra sa, de a se afirma, de a fi luat în seamă. Adolescenţii manifestă tendinţa de a se afirma nu numai individual ci şi în grup: vor să activeze, să se distreze împreună. Ei sunt atraşi şi de viaţa politică; în politică adolescentul vede o înaltă activitate socială.
Integrarea socială
Esenţa integrării sociale constă în ataşamentul din ce în ce mai conştient şi mai activ la grupul căruia îi aparţine (clasă, şcoală, marele organism social). Cu cât înaintează în vârstă, cu atât el este mai obiectiv în judecăţile sale, aprecierile efectuându-se în funcţie de criteriile sociale pe care şi le-a însuşit. Dorinţa de a cunoaşte valorile sociale şi culturale se manifestă riguros şi tenace. Integrarea adolescenţilor în aceste valori ale colectivităţii contribuie la formarea concepţiei despre lume şi viaţă. Datorită experienţei de viaţă limitată şi a lipsei unor criterii de autoapreciere corectă, adolescenţii au nevoie de consiliere şi îndrumare discretă, fiind sprijiniţi să-şi formeze idealul de viaţă, să-şi perfecţioneze judecăţile morale şi să-şi ridice nivelul conştiinţei şi al conduitei morale.
Comunicarea și conflictul între generații
Ce este comunicarea? Comunicarea este modalitatea de a transmite mesaje de la o persoană la alta, de a relaţiona;
Care este rolul comunicării? Comunicarea ne ajută să interacţionăm cu ceilalţi, să ne exprimăm sentimentele, dorinţele, să-i cunoaştem şi să-i înţelegem pe ceilalţi, să învăţăm, să rezolvăm probleme, are rol în adaptarea socială;
Formele comunicării
- Verbală – foloseşte limbajul
- Nonverbală – mesajele sunt transmise pe alte căi decât cele lingvistice: mesaje corporale (poziţia corpului, gesturi, mimică, contact vizual şi contact fizic);
- Paraverbală – tonul, intonaţia sau accentul folosite, onomatopee, etc.
Comunicarea pasivă, agresivă, asertivă Ce este asertivitatea?
- abilitatea de a ne exprima emoţiile, sentimentele, opiniile şi convingerile în mod direct, fără a afecta şi ataca drepturile celorlalţi;
- exprimările reflectă opțiunea de a lua în considerare dorințele celorlalți;
- o modalitate de a comunica şi de a te comporta cu ceilalţi care te va ajuta să ai mai multă încredere în tine.
Intreţinerea acestui comportament:
- adolescentul se tratează cu respect;
- este apreciată activitatea şcolară și extrașcolară a adolescentului, precum şi participarea sa la diferite activităţi;
- se recompensează copilul pentru rezultatele obţinute;
- se dezvoltă creativitatea adolescentului;
- se caută să i se mărească respectul de sine;
- egalitate şi corectitudine în relaţia cu adolescentul.
Pasivitatea
- poate fi descrisă ca răspunsul unei persoane care încearcă să evite confruntările, conflictele îşi doreşte ca toată lumea să fie mulţumită, fără însă a ţine cont de drepturile sau dorinţele sale personale;
- manifestare a unei persoane care nu face cereri, nu solicită ceva anume, nu se implică în câştigarea unor drepturi personale sau în apărarea unor opinii.
Consecinţe ale comportamentului pasiv:
- problema este evitată;
- drepturile persoanei sunt ignorate;
- ceilalți să aleg în locul tău;
- nu ai încredere în tine;
- drepturile celorlalți sunt mai importante.
Agresivitatea
- blamezi şi acuzi pe celălalt;
- încalci regulile impuse de autorităţi (părinţi, profesori, poliţie);
- eşti insensibil la sentimentele celorlalţi ;
- nu-ţi respecţi copilul;
- consideri că tu ai întotdeauna dreptate ;
- rezolvi problemele prin violenţă;
- consideri că cei din jurul tău sunt adesea nedrepţi cu tine;
- eşti sarcastic şi utilizezi adesea critica în comunicare;
- consideri că drepturile tale sunt mai importante decât ale altora;
- eşti ostil şi furios.
Consecinţe ale comportamentului agresiv
- problema este atacată;
- drepturile tale sunt susţinute fără a ţine cont de drepturile celorlalţi;
- îţi alegi activitatea ta şi pe a celorlalţi;
- devin ostili, blamează, acuză.
Să-l iubim și atunci când greșește!
Tipuri de greșeli
- Neîmplinirea așteptărilor noastre: dacă obiectivul propus e nerealist, atunci eșecul e inevitabil. Locul 2 nu este un eșec, înseamnă că adolescentul a fost mai bun decât 28 de participanți. Dacă îl forțăm să se orienteze spre domenii pentru care nu are nici o atracție, sigur va ajunge la eșec.
- Greșelile morale: sunt devastatoare, atât pentru adult, cât și pentru adolescent. Răscumpărarea eșecurilor morale ale adolescentului:
- Nu vă acuzați singuri: dacă vă asumați întreaga vină, se șterge complet vinovăția adolescentului. Însă știm că fiecare este responsabil pentru propriile eșecuri.
- Nu-i țineți predici: când greșește, adolescentul are de înfruntat propria vinovăție și ultimul lucru de care are nevoie este să îl condamnăm și noi.
- Nu încercați să-l scutiți de consecințe: în acest fel, el nu va învăța lecții de viață și nu se va maturiza. Va știi că mereu e cineva acolo să îi țină spatele.
- Iubiți-l necondiționat: asigurați-l că-l iubiți, indiferent de greșelile pe care le face. Altfel, copleșit de vinovăție, adolescentul se va îndepărta de părinți.
- Ascultați-l cu empatie: înțelegeți-i sentimentele, de ce a greșit și ce simte legat de asta.
- Acordați-i sprijin afectiv: asigurați-l că veți fi alături de el când va avea de suportat consecințele.
- Îndrumați-l oricând e nevoie: doar pentru că a greșit, nu înseamnă că adulții trebuie să hotărască în locul lui. Nu îi vom spune ce gândim, ci îl vom ajuta să-și limpezească gândurile și deciziile. El nu are nevoie de comenzi, ci de îndrumare. Un adult responsabil este cel care îl ajută pe adolescent să învețe din greșelile sale.
Omul potrivit la locul potrivit
Orientarea în carieră
O carieră de succes începe cu omul potivit la locul potrivit. În era informaţiei cele mai preţioase informaţii au devenit cele despre propria persoană, iar demersul de autocunoaştere este în centrul unui traseu profesional reuşit. Admiţând unicitatea fiecărui copil, adolescent şi faptul că fiecare dintre noi ne naştem cu anumite caracteristici/predispoziţii şi apoi dobândim până la o anumită vârstă un set anume de cunoştinţe, abilităţi, competenţe, s-ar părea că nu avem decât să le observăm sau descoperim pentru a ghida copilul spre acea profesie care îi va aduce bunăstarea din punct de vedere material, emoţional, social.
Însă în realitate această îndrumare pe care adultul doreşte să o ofere nu este un simplu exerciţiu de observare a calităţilor şi punctelor slabe ale copilului sau de analizare a profesiilor sub aspectul lor economic, raportul dintre efortul depus şi beneficii. De fapt trebuie să luâm în considerare atât ceea ce poate/ştie copilul cât şi potenţialul acestuia ce poate să înveţe, să exerseze să îmbunătăţească şi limitele acestuia.
Atunci când nu ne atingem potenţialul sau când profesia aleasă nu este suficient de provocatoare vom simţi mereu că ceva lipseşte, în schimb atunci când încercăm să profesăm într-un domeniu care ne depăşeşte sau care nu corespunde cu interesele şi valorile noatre vom simţi mereu fie că nu facem destul, fie că facem prea mult, ceea ce poate genera stress şi senzaţia constantă de epuizare. Astfel alegerea carierei este o decizie semnificativă în viaţa fiecărui tânăr.
Educaţia bazată pe valori
Poate una din cele mai dificile dar şi importante sarcini ale adultilor este să transmită copiilor valori esenţiale care să îi însoţească în viaţă şi să le asigură acea bază solidă pentru deciziile pe care le iau şi calea pe care o urmează. Modul cel mai sigur de a transmite valorile adultilor este de a le trăi zi de zi. Copiii învaţă mai mult din comportamentul şi atitudinea reală a adulţilor decât din cuvintele frumoase pe care aceştia le spun.
Dacă avem anumite principii în care credem cu tărie, se vor reflecta în toate aspectele vieţii. Exemple de valori ar putea fi: sinceritatea, prietenia, familia, cultura, banii, religia, etc. Putem vorbi însă şi despre valori de muncă, adică acele valori care sunt semnificative la locul de muncă. Dacă reuşim să ne clarificăm valorile centrale vom putea alege mai „înţelept” locul de muncă potrivit.
Îndrumarea copilul în carieră:
- Se cere părerea lui şi se încurajez să se exprime;
- Se transmit valori şi principii morale;
- Se expune la situaţii noi şi se încurajeaza să participe la activităţi extraşcolare, culturale, etc.;
- Se ajuta să se cunoască mai bine;
- Se clădeste încrederea în sine:i se dau responsabilităţi, încredere în el, i se dau sarcini pe care le poate face singur sau cu puţin ajutor;
- Li se recunoaste dreptul de a greşi uneori;
- Li se împărtășesc din experienţa proprie a adultului, visele, speranţele fără a le nesocoti pe ale sale.
Primul contact cu piaţa muncii:
Adulţii pot facilita primele contacte ale unui tânăr cu lumea profesională, fie povestindu-le despre locul lor de muncă sau chiar ducându-i în vizită la serviciu, fie însoţindu-i la diferite evenimente destinate găsirii unui loc de muncă. Atitudinea pe care adulţii o au faţă de muncă va avea un impact asupra orientării în carieră a tânărului.
Dacă avem o atitudine pozitivă (locul de muncă este o sursă de satisfacţie, vedem mai mult aspectele pozitive decât cele negative) aceasta se va transmite şi copilul, are mai mari şanse de a aborda căutarea unei cariere cu entuziasm sau cu aşteptări pozitive ceea ce va duce la a vedea mai multe oprtunităţi decât o persoană cu aşteptări negative.
Modalităţi de a introduce tinerii în contact cu profesia:
- Participarea la Târguri cu oferte educaţionale;
- Participarea la Târguri de carieră;
- Activităţi de voluntariat;
- Înscrierea în Consiliul elevilor, organizaţii de tineret etc.;
- Participarea la cursuri, workshop-uri, tabere de dezvoltare personală;
- Vizite la instituţii de învăţământ, organizaţii, companii din domeniul preferat:
- Întâlniri cu personalităţi din mediul cultural sau din mediul de afaceri: mese rotunde, dezbateri etc.
